Iezer, papusa!

English version

În week-endul ce a trecut am avut ocazia să merg cu prietenii mei din clubul de turism Muntenia Bucureşti într-o escapadă în masivul Iezer Păpuşa. Am plecat de vineri după-amiază şi ne-am întors duminică după-amiază. Transportul s-a făcut cu autocarul, iar de cazat ne-am cazat la Cabana Voina, o cabană mai aproape, ca regim, de hotel decât de cabană.

Cabana Voina

Sâmbătă, la ora 5.00 a.m., toţi cei doritori să parcurgă traseul prestabilit (culmea Văcarea – stâna Văcarea – monumentul Crucea Ateneului – vf. Roşu – vf. Iezer) înainte de plecarea din Bucureşti s-au trezit, pentru ca în aproximativ 1h să se dea startul pe traseul marcat cu bandă roşie, ce urcă pe culmea Văcarea, pe o ploaie măruntă, care mai tărziu s-a transformat în zăpadă (moină). Traseul începe cu o pantă înclinată şi dă într-un drum forestier, pe care îl întretaie de nenumarate ori. Nu după mult timp după ce am început ascensiunea, la o altitudine de aproximativ 1100 m, a început să ningă cu fulgi mari, zăpada aşternându-se peste copacii din jur si pe covorul de frunze uscate proaspăt plouate.

După aproximativ 40 de minute de ascensiune prin pădure, condiţia fizica nu mi-a mai permis să continui, aşa că m-am văzut nevoit să cobor la cabana, ceilalţi continuând cu gândul de a ajunge la Crucea Ateneului şi de acolo în vf. Iezer, din păcate, datorită vremii şi ei au fost nevoiţi să se întoarcă.

Am reuşit sa ajungem la Cota 1887m. Să nu credeţi că am văzut altceva în afară de ceaţă. Am renunţat şi ne-am întors pe acelaşi traseu. […]

Coborârea până la cabană nu a durat mai mult de 20 de min. şi nu am întâmpinat probleme. După încă vreo 2 ore de somn, am hotărât să încerc traseul marcat cu cruce albastră împreună cu C., spre lacul Iezer, prin Valea Râului Târguşor.

Cabana Bătrâna

Am plecat în jur de ora 10.00 a.m., prin zăpada proaspătă, urmând drumul forestier ce urca paralel cu râul. Nu după mult timp am ajuns la punctul, de unde pleacă şi traseul spre Cabana Cuca. Până aici drumul e accesibil auto, iar porţiunea spre (fosta) Cabana Bătrâna e închisă accesului vehicolelor.

Spre cabana Bătrâna drumul urcă lin printre brazi şi, pe parcurs pot fi văzute săritori artificiale pe cursul râului, ce formează în spatele lor lacuri ce încântă privirea. Am fost norocoşi şi am avut ocazia să vedem în zbor doi şoimi carpatini care au plutit deasupra noastră pentru puţin timp. După o oră şi ceva de mers am ajuns la ceea ce era odată Cabana Bătrâna. Cabana Bătrâna, acum o ruină, nu mai există ca amplasament turistic de câţiva ani, distrusă fiind de o viitură, ale cărei urme sunt vizibile şi acum, viitură ce a rupt drumul forestier care traversa râul. De aici, am mai mers preţ de vreo 20 de min. şi am decis să renunţ din nou, deoarece stratul de zăpadă era din ce în ce mai gros pe parcurs şi înaintam în munte, iar condiţia fizică şi-a spus din nou cuvântul. C. a continuat drumul singur ca un temerar experimentat în ale drumeţiilor montane.

M-am întors şi am mai zăbovot din când în când să mai admir peisajul şi să inspir adânc din aerul curat al muntelui. Părându-mi rău de posibilele privelişti, pe care aş fi putut să le văd dacă aş fi parcurs până la capăt unul din cele două trasee, am decis să mă îndrept se Cabana Cuca.

Cabana Cuca

Imediat ce se intră pe traseul spre Cabana Cuca, din punctul unde drumul ce vine de la Voina se desparte în două, pe versantul din partea dreapta se pot vedea urmele unei defrişări masive. Am străbătut drumul spre Cuca împreună cu câţiva membrii ai clubului Muntenia. Drumul e segmentat de un curs de apă pe alocuri şi urcă lin spre cabană. La fel ca şi pe drumul ce merge spre fosta cabană Bătrâna sunt prezente săritori artificiale pentru a mai domoli puterea de curgere a râului. După aproximativ o oră jumătate am ajuns la Cabana Cuca, unde ne-am încălzit cu câte un ceai sau vin fiert. La Cuca nu se găseşte de măncare, doar ceai cald şi vin fiert pe timp de iarnă; încălzirea se face la soba cu lemne, iar bucătăria cabanei dispune doar de un aragaz cu butelie. Nu e legată la reţeaua de curent electric.

După 20 de min. de zăbovit, am luat-o cătinel spre Voina, unde am ajuns în jur de ora 16.00 p.m. Ghetele s-au dovedit rezistente şi de această dată, nici pic de apă nu a pătruns înăuntru, iar parazăpezile au fost mai mult decât utile.

Barajul Râușor

Duminică, la plecare, ne-am oprit la barajul Râuşor pentru câteva cadre după care ne-am continuat drumul spre jungla urbană, numită Bucureşti.