Dacă acum mai bine de 2 ani, vorbeam despre rezervările online din auzite, acum o sa vorbesc din proprie experienţă.
Sfârşitul de an mi l-am petrecut în Germania, unde am zburat, din lipsă de alte alternative, cu Tarom-ul. Cu vreo 2 luni înaintea plecării am cumpărat biletele de avion de la agenţia Tarom, de pe Splaiul Independenţei. Am făcut rezervările online, iar la câteva minute cineva a plătit pentru mine contravaloarea biletelor la agenţie. Am primit un e-mail în care mi se confirmă că rezervarea a fost confirmată şi este garantată.
În ziua plecării, am avut surpriza să constat că rezervarea a fost anulată. Ţin să menţionez că nu am schimbat biletele şi nici nu m-am răzgândit între timp. Norocul a fost că am avut chitanţa prin care am dovedit că am plătit biletele şi că mai erau locuri libere în avion. Însă nimeni nu îmi putea confirma că mă voi putea întoarce. La sugestia agentului de la check-in am fost la casa de bilete şi am cerut lămuriri.
Eroare de agent, contactaţi persoana de la agenţia de pe Splaiul Independenţei, care s-a ocupat de rezervare. Îmi pare rău, mai mult nu pot face pentru dvs.!
A doua zi, cineva a contactat pentru noi agentul care a facut rezervările pentru a clarifica lucrurile. Explicaţia primită a fost că aşa se întâmplă când faci rezervări pe internet. O astfel de problemă se numără printre motivele pentru care românii nu au încredere în plăţile online.
Şi, mă întreb eu, dacă sistemul de rezervări nu e eficient, de ce nu se renunţă la el până la găsirea unuia mai potrivit sau până la găsirea unui personal într-adevăr calificat?
Ce rost are să încurci planurile oamenilor, când o faci şi pe o căruţă de bani?
În cele din urmă eroarea de agent s-a remediat, am primit bilete electronice pentru întoarcere, bilete ce mai că ne-au dat iar emoţii pentru că nu aveau nu ştiu ce cod.