e-România, e-Turism

Parte a Strategiei Naţionale de Comunicaţii, e-România se vrea a fi un site în care vor fi centralizate toate serviciile necesare cetăţeanului.

Momentan, site-ul prin care Ministerul Comunicaţiilor vrea să aducă ţara mai aproape de oameni a fost lansat în vederea obţinerii de feedback din partea publicului şi va fi lansat oficial la începutul lunii iulie.

Printre serviciile transpuse în mediul virtual se găseşte şi cel de dezvoltare turistică regională transpus în secţiunea e-Turism, unde cetăţeanul va putea să se informeze în legătură cu fenomenul turistic de pe teritoriul României, ba chiar se va putea familiariza cu serviciile de rezervare şi plăţi online.

Marius, autorul Blog Turism, a făcut o analiză a secţiunii în cauză şi concluzionează că turismul în România lasă încă de dorit (mai bine zis organizarea şi promovarea acestuia), judecând după relevanţa şi acurateţea informaţiilor de natură turistică prezentate în secţiunea e-Turism, precum şi oragnizarea acestora.

Piticu scoate în evidenţă structurarea site-ului ca un portal, ca un agregator de informaţii structurate, model demult apus în online-ul românesc şi crede că prezentarea tuturor satelor şi cătunelor în pagini personalizate este o idee proastă şi costisitoare.

Nu şi dacă o gândeşti din punct de vedere turistic, zic eu. E o idee proastă atâta timp cât încerci să o aplici în rândul unor oameni care nici nu ştiu ce e ăla internet, d-apăi să mai facă plăţi online. Eşecurile trecute sunt o dovadă clară.

Şi chiar de ar fi o idee proastă, satele şi cătunele de interes turistic, cultural sau istoric tot merită o prezenţă online, poate aşa devin mai vizibile pe hărţile turistice. Singura problemă e că o parte din acestea sunt deja prezente online în varianta Wikipedia sau sub alte domenii, dar nu au nimic de a face cu Strategia Naţională de Comunicaţii. Şi să copiezi conţinut din zeci de surse, nu are rost.

Ca turist, portalul în cauză ar trebui să mă ajute să:

– sa vad, de exemplu, unde pot sa imi petrec vacanta
– sa pot sa fac o rezervare la un hotel cu carte de credit sau cu un transfer bancar rapid
– sa pot sa gasesc legaturile cu trenul/ masina/autobuzul/avionul de la locul de plecare, la locul in care imi voi petrece concediul rezervat via acest site
– sa gasesc informatii despre judete/ orase/comune/sate care ar putea fi de interes pentru mine
[…] – sa pot inchiria o masina in concediu, fara prea mare birocratie
[…]

[Sursa: răspunsul unui anume Radu la articolul eRomania e clana Wikipedia de pe HotNews]

În cadrul Strategie Naţionale de Comunicaţii, pe partea de turism, ar trebui să se pună accent şi pe partea de legislaţie, nu numai pe cea de promovare, precum şi pe conştientizarea unui turism durabil prin educaţie ecologică.

Alte iniţiative ale Strategiei Naţionale de Comunicaţii cu impact indirect asupra turismului sunt instalarea a câtorva sute de hot-spot-uri cu acces gratuit în toată ţara şi amplasarea de info-chioşcuri în marile oraşe, info-chioşcuri prin intermediul căreora se pot accesa informaţii turistice, istorice, informaţii referitoare la transportul public etc.

Total
0
Shares
0 comments
  1. Intr-un fel ai dreptate, nu e o idee proasta sa ai un site care sa prezinte informatii despre turism indiferent cat de putin stiu despre internet cei care l-au creat.
    Numai ca aici e o alta situatie. Cei care au creat site-ul stiu cate ceva dar sufera de nesimtire. Cum altfel ai putea sa iei o poza cu Pensiunea Soimul (pe care ai salvat-o cu numele asta – deci nu e o greseala) si sa o redenumesti hotel Afrodita?

  2. Pingback: Blog Turism » Romania devine E!
  3. Nu e o idee proastă, atâta timp cât nu copiezi conţinut de pe Wikipedia sau alte site-uri unde se găsesc informaţii de-a gata. S-ar putea face parteneriate cu site-urile deja existente, asta după ce s-ar verifica dacă, într-adevăr, conţinutul este original.
    Luând în calcul cometariile de aici, aş integra în site servicii ca mersultrenurilorcfr.ro, autogari.ro, gazonline.ro etc. pe bază de parteneriate.
    Aş face chiar şi o hartă turistică a României pe ideea hărţii lui Blaga, dar cu atracţiile ce există deja. Sau pe ideea symbolya.com
    Ah, doar ce m-am trezit din vis! 🙂

  4. Pingback: Un fel de LifePlus prin care renasc 3 cetăţi antice dobrogene | Ghid Turistic Digital 2.0
  5. Pingback: Cum înţeleg administraţiile publice turismul electronic. Regiunea de Vest (Banat)
  6. Pingback: e-Turism Bref (27) – 10 – 16 decembrie | Ghid Turistic Digital 2.0
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

După bloguri/Bloguri după temă/Bloguri de turism

Next Article

Tururi virtuale prin muzeele bucureştene

Related Posts
Total
0
Share