Acum aproape două luni de zile, agenţia de turism La Piovra Turista se lansa cu surle şi trâmbiţe, în mediul online, ca prima agenţie de turism virtuală, prin inaugurarea motorului de căutare/rezervări www.hotelshop.ro [vezi şi blog-ul], cică 100% românesc! Dacă luăm în calcul faptul că are în spate sistemul de rezervări globale Worldspan, nu mai e 100% românesc.
Plus de asta, să fie chiar prima agenţie de turism cu prezenţă şi activitate în spaţiul virtual? Nici asta nu o cred. Şi S.C. Regent Tour Constanta S.r.l. îşi comercializează pachetele turistice prin intermediul unei platforme de comerţ electronic, dinainte de a se auzi de www.hotelshop.ro, drept urmare o putem cataloga tot ca agenţie virtuală.
De menţionat că instrumentele pentru plăţile electronice sunt asigurate de către Gecad ePayment, lucru ce pune agenţia de turism printre precursorii parteneriatului dintre agenţiile membre ANAT şi Gecad ePayment.
Cum toată lumea vrea să fie pe primul loc în online-ul românesc, se pune accent pe lansarea imediată a serviciului şi se scapă detalii.
Aşadar, care este până la urmă prima agenţie de turism virtuală din .ro?
Se pun si domeniile .EU? 🙂 Aproape toate agentiile “clasice” au si un site online. Multe sunt doar de informare. Cateva permit si plati online. Foarte putine ofera disponibilitate instant. Asta e principalul impediment atunci cand vrei sa te numesti “agentie de turism online”. Faptul ca nu poti garanta ca ai libera o camera la hotelul X in momentul in care se face rezervarea. Folosind GDS-uri din afara poti face lucrul asta dar te limitezi la hotelurile mari, in general lanturi hoteliere internationale care sunt prezente si in RO. viaRomania.eu functioneaza ca agentie de turism exclusiv online fara insa a avea implementat momentan un sistem de plati online. Va fi disponibil insa in maxim 2-3 luni. Chiar si asa, rezervarile confirmate instant si platite pe loc cu garantarea 100% nu vor fi posibile imediat. Momentan platile rezervarilor se fac dupa confirmarea disponibilitatii de catre un operator in doua moduri: transfer bancar (OP, home banking, etc.) sau prin depunere de numerar (cash) la orice sucursala CEC Bank din Romania.
Salut, Adrian!
Nu cred că este importantă extensia .ro/.eu/etc. din coada numelui de domeniu ci serviciile online pe care agenţia le prestează, servicii ce trebuie să acopere arii ca e-informare, e-rezervare, e-plată (arii ce implică doar utilizatorul final) plus alte aspecte ce ţin de administrarea electronică a unei afaceri (cum este cazul viaromania.eu 🙂 ).
Pentru multe agenţii (şi) cu prezenţă online, tot modelul brick and mortar e de bază.
Mulţumesc pentru vizită şi comentariu!
oferte-lastminute.ro – Alexa pagerank 2,785,065
hotelshop.ro – Alexa pagerange 25,434,846 (cred ca n-am vazut niciodata un asa rank…)
Cu alte cuvinte, cele doua site-uri de mai sus au probabil cativa vizitatori pe zi…