Room 77 versus panoramarea la 180°

După ce am citit articolul Lifehacker despre Room 77 (vezi şi articolul de pe tnooz.com), serviciul ce îţi permite să vezi perisajul ce se vede din camera de hotel pe care doreşti să o rezervi, mi-am dat seama că abia este relevant pentru piaţa din US, d’apăi pentru cea europeană, mai specific, România.

Serviciul în cauză se foloseşte de tehnologii Google Earth pentru a afişa peisaje aşa cum sunt ele construite în prezentările Google Earth: fie imagini tridimensionale (pentru zonele detaliate), fie imagini plane pe care se văd umbre (clădiri sau obiecte “turtite”) – imagini din care nu îţi dai seama de relief.

În schimb, pentru .ro s-ar putea schimba, totuşi, modalităţile de prezentare a camerelor de hotel, pensiune, vilă etc. de pe site-urile ce promovează locuri de cazare. Personal, nu de puţine ori, am văzut poze ale camerelor pe care le-am închiriat, poze făcute din pozii ce avantajau camera, dar care nu arătau întru totul întreaga cameră pentru a-mi putea face o idee 100% clară despre ce aveam să închiriez. Dacă pentru interioare există soluţii dedicate ca cele de la IPIX, pentru exterioare, în afară de serviciul videoguide.ro, nu am mai văzut nimic altceva.



Şi aici mă refer la soluţii de panoramare la 180 de grade a ceea ce se vede de la geamul camerei pe care doreşti să o închiriezi. De câte ori nu aţi avut surpriza de a nimeri într-o cameră ce dă către curtea interioară a unui hotel sau mai ştiu eu ce alt depozit?

Problema de mai sus poate fi rezolvată, de exemplu, cu soluţii foarte simple de către toate site-urile ce afişează informaţii despre hoteluri şi vile. De exemplu, site-ul tourneo.ro poate introduce în formularul de profil al fiecărei unităţi de cazare câmpuri în care unitatea de cazare îşi poate insera foarte simplu coduri ale panoramărilor pe care le are dezvoltate in house sau furnizate de firme de profil, singurul lucru pe care platform în sine fiind nevoită să îl suporte fiind suportul pentru tehnoligiile RV (aici ne putem limita la flash players).

Un pas (nu am să spun primul, pentru că e posibil să mai existe şi alte iniţiative asemănătoare) în acestă direcţie a fost făcut de echipa din spatele platformei cautpensiuni.ro, platformă ce pune la dispoziţia vizitatorilor tururi virtuale în unităţile de cazare ce se promovează prin intermediul său. Totuşi, nu pot să nu remarc faptul că panoramele de exterior sunt făcute de la parterul pensiunilor, iar cele de interior în camere cu jaluzelele trase, acolo unde acestea au ferestre cu deschidere foarte mare (lumina ar fi stricat panorama, nu?), sau centrul panoramei poziţionat foarte departe de fereastră, acolo unde există perdele transparente.

Dacă mă întrebaţi pe mine, serviciile de panoramare oferă o mai bună percepţie asupra serviciilor promovate, dând dovadă de transparenţă în promovare, spre deosebire de pozele statice, care, aşa cum am menţionat mai sus, pot păcăli clientul prin prisma unghiului din care sunt făcute.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

De unde cumpărăm online asigurări de călătorie

Next Article

Aeronautic Show

Related Posts
Total
0
Share