Cu vreo două săptămâni în urmă, Corina îmi cerea 10 recomandări de destinaţii din România ce merită vizitate. Ei bine, am să fac o listă cu destinaţii în care mai degrabă mi-aş dori să ajung sau pe care mi-aş dori să le revăd. Acolo unde prezint locuri în care nu am ajuns încă, voi face trimiteri către blogurile unor oameni care au ajuns deja.
1. Saschiz
Foto: Nicoleta Gavrilă
Despre acest sat situat la cca 20 km de Sighisoara, pe drumul spre Brasov, nu stiam decat ca era un sat de sasi care avusese norocul sa fie inclus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. De cum am ajuns acolo, ne-am dat seama repede ca ceea ce preconizasem ca va fi o oprire scurta se va transforma intr-o excursie de cateva ore prin zona: chiar langa drumul national 13/E60 care taie satul se afla turnul, biserica fortificata, in partea dreapta pe deal se zarea o cetate […]
Sursa: crampeiedinromania.wordpress.com
2. Salina Turda
Foto: Sanyi Lajos
Salina Turda este cu adevarat impresionanta prin marimea ei dar si prin investitiile care au dat o alta fata celei mai vechi mine de sare din Romania. Aceasta dateaza inca de pe vremea romanilor si a fost pentru mult timp o adevarata sursa de prosperitate pentru oras. Prima atestare a minei dateaza din anul 1271 iar aceasta a fost inchisa in anul 1932. Anul trecut a fost modernizata iar acesta a devenit un punct important pe harta turistica a Romaniei.
Sursa: lucianmarin.wordpress.com
3. Cazanele Dunării
Foto: Crizu
Pe vremuri, inainte ca Dunarea sa fie amenajata pentru traficul naval, la Cazane apa “bolborosea”, ca intr-un cazan. Stancile de pe fundul apei faceau traficul naval foarte dificil si il limitau foarte mult si ca tonaj. Aceasta portiune este impartita in Cazanele Mari (4 km lungime) si Cazanele Mici (5 km lungime), cea mai mica latime a Dunarii de pe parcursul Romaniei fiind la Cazanele Mici. Cu o latime a Dunarii de 180 de metri (inainte de a fi construit barajul de la Portile de Fier 1 era de 150 m) si malurile stancoase de origine calcaroasa, zona este de o frumusete deosebita. Calcarul de pe maluri a favorizat crearea pesterilor (Pestera Gura Ponicovei – aici s-au gasit schelete de oase de urs si de hiena de pestera – si Pestera Veterani sunt 2 exemple) […]
Sursa: drumliber.ro
4. Sibiu
Foto: Cartim
La 4 ani după ce a fost declarat Capitala Europeană a Culturii, încă mai tânjesc să ajung aici. Ştiţi cum e: când eşti student şi ai mult timp liber la dispoziţie, nu ai bani, iar când ai bani, nu mai ai aşa de mult timp liber. Ies din discuţie ieşirile de week-end. Consider că ai nevoie de cel puţin 4 zile ca să poţi savura oraşul aşa cum se cuvine. Dacă şi voi, la fel ca şi mine, vă doriţi să vedeţi Sibiul cândva în viitorul apropiat, puteţi începe clătoria cu o vizită virtuală.
Recent a avut loc o ieşire în care bloggerii au descoperit Sibiul, prilej numai bun de documentare pentru noi, ăştia de încă mia planificăm. Mai multe detalii urmărind hashtag-ul #prinsibiulmeu. Pe scurt, despre Sibiu:
Sibiul este senzațional. Și pot spune asta cu mâna pe inimă doar acum. Am 12 ani de când bat străzile din Sibiu și încă nu mi-am dat seama cât de frumoase sunt. Da, și ca aspect, dar ca povești. Sibiul este o colecție de nuvele devenită roman-fluviu […]
Sursa: brylu.ro
5. Cetăţuia Negru Vodă
Foto: Naco Photography
Chiar dacă am mai ajuns o dată la Cetăţuia Negru Vodă, simt că aş vrea să o mai văd o dată locuinţa rupestră de aici pentru că am descoperit că mă atrag urmele civilizaţiilor primitive. Tot aici există o mănăstire ridicată pe un altar dacic (de către Negru Vodă), în vârful unui munte (880m).
După ce treci peste râul Dâmboviţa pe podul de lemn ce leagă satul de şosea, începe o potecă pe partea dreaptă, destul de anevoioasă, ce şerpuieşte printre stânci şi copaci preţ de 30-40 de minute.
Înainte de a ajunge la mănăstire, la o cotitură de potecă se iveşte o chilie, unde probabil îşi duce viaţa un sihastru, călătorii fiind rugaţi să păstreze liniştea şi să nu deranjeze (o bătrână ne-a recomandat să evităm o scurtătură ce dădea chiar în faţa chiliei, întrucât ar fi blestemată). Pe ultimile scări ce duc spre Peştera Moşului, monument dacic locuit de un preot dac şi de cel mai în vârstă călugăr creştin al schitului, călătorul poate citi următorele: Călătorule, adu-ţi aminte că vei muri, probabil îndemn spre căinţă. Mai multe informaţii puteţi găsi în articolul dedicat de pe blog.
6. Delta Dunării
Ca să pot spune că am vizitat Delta aşa cum se cuvine, am nevoie de încă vreo câteva ieşiri. Dunavăţu de Jos a fost doar aperitivul, iar prietenul Vali ţine meniul deschis cu ieşirile sale moto în Deltă.
7. Corbii de Piatră
Foto: Travel Worn
Aşa cum am menţionat mai sus, mă simt atras de civilizaţiile primitive şi felul lor de a vieţui, iar Corbii de Piatră ar închide triunghiul locuinţelor rupestre din zona Argeş – Dâmboviţa (Nămăieşti, Cetăţuia Negru Vodă, Corbii de Piatră).
Corbii de Piatra se afla pe malul Raului Doamnei iar in satul din apropiere se spune ca s-a cladit neamul Corvinestilor. Intr-o stanca uriasa, impresionanta, este sapata o mica biserica, alaturi de care mai sunt sapate alte doua spatii – despre unul din ele, cel mai larg, legenda spune ca aici Neagoe Basarab judeca diverse pricini, in aer liber.
8. Castelul Corvinilor
Foto: Monicue
Castelul Corvinilor care este numit si Castelul Hunedoarei, al Corvinestilor sau al Huniazilor a fost construit de Ioan de Hunedoara in secolul al XV-lea si a servit de-a lungul timpului ca punct strategic si resedinta feudala, acum fiind transformat in muzeu. Este o constructie impunatoare si are turnuri, bastioane (elemente care faceau parte din sistemul de aparare al unei fortificatii) si un donjon (turnul principal de aparare care era locuit si comandat de un conducator nobil local).
Sursa: stiuunloc.ro
9. Piatra Craiului
Foto: cipdecip
Deja ajuns de două ori în acest loc, parcă mai cere o tură, deşi trebuie să recunosc că nu mai am aşa mare antrenament ca în tura de creastă cu care aş fi putut deveni membru activ în Asociaţia EST, lucru vizibil şi în traseul de iarnă prin Prăpăstiile Zărneştilor, parte a Parcului Naţional Piatra Craiului.
10. Sighişoara
Voi aveţi un top 10 al locurilor din România? Sau poate un top 273? De ce nu, un top 300?
Top 10 destinatii din Romania?… Hm. Cati dintre voi au hoinarit prin Romania in trecut, dar, si in prezent? Eu am facut-o in trecut foarte des pe cont propriu, o mai fac si azi foarte rar si cu un gust amar. Totul este in paragina, nimic nu mai este, nici macar cum era inainte, si unde mai pui ca nici vremea nu prea ne mai ajuta. Mai bine faceti un top al locurilor care odinioara au fost frumoase, si acum, ori sunt distruse, ori sunt lasate in paragina. Prefer sa calatoresc in afara, pentru turismul in Romania, deocamdata, nu se intrevede nimic bun, ci doar un colaps, si din pacate nimeni nu face nimic.
Topurile de care aminteşti sunt omniprezente pe bloguri.
Şi faptul că lumea vorbeşte despre ele e un pas înainte în „a face ceva”.
Cred cu tărie că încă au mai rămas locuri frumoase de văzut.