Există aplicații mobile de călătorie complexe?

La momentul actual, ideile din acest post s-ar putea să nu poată fi aplicate, așadar, luați-le doar ca pe un exercițiu de imaginație.

Foto: downloadatoz.com

Am tot căutat un moment propice pentru a comenta/analiza puțin ideile expuse de Marius în ceea ce privește o aplicație mobilă de călătorie ideală. Cum cu câteva zile în urmă am avut ocazia să amintesc pe blog câteva aplicații mobile orientate spre zona călătoriilor, intervenția mea și-a găsit introducerea potrivită. În cele ce urmează încerc să menționez și alternative, dacă ele există, pentru România sau dezvoltate în România (doar trebuie să mă conformez specificului blogului, nu?).

Legat de primul aspect menționat de Marius, oferirea de informații pre-călătorie, ar trebui un fel de TripIt combinat cu o aplicație ce afișează prognoze meteo pe câteva zile. Din păcate, pe plan local nu a fost dezvoltat așa ceva, dar ne putem mulțumi cu aplicații precum:

  • Best Route
  • Feroviar
  • Starea Drumurilor
  • Romanian Weather sau DigiStation

Referitor la cel de-al doilea aspect, aplicația ca suport pentru rezolvarea anumitor probleme ce pot apărea pe parcursul ccălătoriilor, consider că utilizatorului trebuie să i se definească o serie de probleme pentru a reduce la maxim timpul de rezolvare a acestora. De exemplu, pentru o problemă legată de check-in la aeroport/hotel să fie direcționat către agentul de ticketing, pentru o problema legată de asigurarea medicală de călatorie să fie redirecționat direct către asigurator, dupa ce, în prealabil, i s-au afișat (pe baza serviciului de localizare) unitățile medicale ce pot face intervenții în baza poliței. Exemplele pot continua, dar nu cred că depășesc 5 tipuri majore de probleme cu care se poate confrunta un turist.

Un al treilea aspect menționat de Marius este acela de ghid propriu-zis cu fel de fel de informații utile unui turist, pentru care voi începe cu două alternative accesibile gratuit, indiferent de sistemul de operare al terminalului mobil. Este vorba despre versiunile de mobil ale infoturism.ro și infopensiuni.ro.

Pe m.infoturism.ro sunt accesibile 36 de ghiduri turistice, dintre care 10 pentru orașe din România. Fiecare ghid turistic pune la dispoziția utilizatorilor informații despre oraș, despre cum se ajunge acolo, despre unități de cazare, despre obiective turistice, shopping și transport intern. Din păcate, nu sunt oferite informații de contact.

m.infopensiuni.ro pune la dispoziția turiștilor un director de restaurante, evenimente, obiective turistice, permițând acestora apelarea unităților în cauză direct de pe site. De asemenea, toate acestea pot fi descoperite prin integrarea în aplicație a unei soluții de realitate augmentată (ex. Layar Player).

Mai jos găsiți listate o serie de aplicații Android/iPhone ce pot rezolva parțial necesitățile expuse mai sus:

  • Urbee/urbo.ro
  • seria de city-guide-uri dezvoltate de Alexandru Halmagean
  • roUtil
  • Public Transport Bucharest
  • places2go: Bucharest
  • IQ Taxi
  • Floare de Colț
  • Outdoor Guide
  • Hotelzon
  • Tpark

 Ca un al patrulea aspect, aplicația trebuie să păstreze un istoric al locurilor vizitate pentru a putea sugera altele în funcție de particularități.

Este evident faptul că o astfel de aplicație se va dovedi utilă abia la o a doua/treia folosire, după ce o serie de obiective, restaurante, hoteluri au fost luate în evidență:

  • fie prin ceva de genul check-in, fie printr-o funcționalitate de genul celei sugerate de Marius, ce permite luarea de notițe,
  • fie prin selectarea obiectivului dintr-o listă predefinită,
  • fie prin scanarea unui cod QR.

Personal, nu sunt un fan al check-in-ului si nici al luării de notițe. Prefer sa fac poze subiectelor ce mă iteresează, inclusiv plăcuțelor explicative 🙂 și să mă documentez după aceea. Referitor la luatul notițelor, singurul caz în care se aplică e atunci când fie călătorești singur, fie ești pe autocar/avion/tren/autobuz, într-un moment de respiro, și nu ai ocazia să ignori pe cineva. In rest, dacă nu mă înșel eu, călătoriile sunt și un bun mod de socializare.

Din ce am enumerat mai sus, reiese că aplicația mobilă trebuie:

  • să aibă funcție de check-in, poate chiar să integreze câteva servicii în care distribuie automat informațiile geo-spațiale,
  • să aibă un QR code scanner,
  • optiune de luat notițe, asta pe lângă o serie de ghiduri și sfaturi utile,
  • și să aibă integrată o soluție de realitate augmentată.

Un ultim aspect și cel mai important dintre toate, este legat de funcția de gestionare a bugetului de vacanță indiferent de cheltuieli.

Nu cunosc nici o aplicație mobilă care să sugereze oferte speciale legate de pachete turistice sau orice alt produs, așa cum se întâmplă cu portofelul Google. Cea mai la îndemână soluție este pe mobi site-ul infoturism.ro, unde se regăsește o secțiune de oferte speciale. De asemenea, o aplicație cu caracter general în această zonă a ofertelor speciale este cea dezvoltată de către MB Drăgan, The Deals.

Rămânând în aceeași arie, ar trebui luată în calcul posibilitatea de a folosi aplicația ca un portofel electronic conectat cu un cont de PayPal, din care, prin intermediul tehnologiilor contacless (chiar și Near Field Communication), pot fi extrase sume mici de bani pentru plata transportului în comun, pentru accesul la muzee etc., aplicația putând înlocui cu succes cardul turistic de reduceri emis de multe orașe europene, printre care și cele din România (vezi ca exemplu Mangalia sau regiunea Maramureș).

Și unde mai pui că tot conținutul e generat în proporție de 90 de către utilizatori.

Ca de obicei puteți face completări sau combate ideile de mai sus în comentarii.

Pentru ultimele informații despre aplicațiile mobile românești urmăriți lista dezvoltatorilor români de aplicații mobile de pe Twitter (@mobile-apps-devs) sau lista dezvoltatorilor de aplicații de pe Facebook.

Total
0
Shares
0 comments
  1. Pingback: Aplicaţii mobile de călătorie în competiţia App Circus din cadrul Mobile Monday Summit
  2. Pingback: În ce direcţie trebuie să se îndrepte dezvoltatorii de aplicaţii mobile pentru turism? | Ghid Turistic Digital 2.0
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Vola.ro adoptă mobilPay ca procesator de plăți online

Next Article

Proiecte de turism câștigătoare la Webstock Awards 2011

Related Posts
Total
0
Share