Cum Blogal Initiative are în derulare o campanie pentru cheap-hotels-bookings.com, un motor de căutare hoteluri şi bilete de avion, participanţii trebuind să sublinieze de ce ar alege/recomanda acest serviciu, mă gândeam să mă bag şi eu. După o scurtăanaliză, am ajuns la concluzia că iniţiativa mea nu se încadrează în tiparul campaniei, asta pentru că nu mă detaşez aşa uşor din postura de observator pentru a trece în cea de utilizator (când vorbesc despre astfel de subiecte).
De altfel, am descoperit o grămadă de aspecte care nu ar susţine ceea ce cere advertiserul. 🙂
În primul rând, situl e construit pe un sistem de afiliere oferit de hotelscombined.com, sistem folosit şi de alţi afiliaţi sub te miri ce nume de domenii pentru a atrage atenţia, intrând astfel în competiţie directă cu aceştia, dar mai ales cu sistemele de rezervări online destinate acestei pieţe.
Judecând după numele de domeniu şi conţinutul în limba engleză, situl e destinat turiştilor străini şi nu numai. Advertiserul a ales să evidenţieze situl în căutări după expresia cheie cheap hotels … şi mai are de lucru aici.
Pe plan local situri ca pleaca.ro și haisamergem.ro au apelat la același sistem de afiliere. În nici unul din cazuri nu am văzut ca oamenii să profite de conținutul de pe sit pentru a scoate cât mai mult în evidență serviciul de afiliere. Chiar motoare de căutare pentru piețele externe au fost aduse și în .ro; de exemplu, trivago.ro și liligo.ro, servicii ce intră în competiție directă cu cheap-hotels-bookings.com pe .com.
În al doilea rând, eu unul aş fi tras mai tare pe partea de conţinut, conţinut care pe situl în cauză există dar nu suficient încât să se poată profita de pe urmă lui. Mai degrabă, aş fi cerut celor ce urmau a se implica în campanie să scrie câte un post despre o destinaţie anume, post pe care ar fi trebuit să îl cedeze deţinătorului sitului mai sus amintit, care l-ar fi folosit pentru a-şi direcţiona vizitatorii către funcţia de căutare (există şi în prezent un call to action – în format text – de acest fel, dar nu aşa convingător; chiar citeam azi pe tnooz.com că elementele intens colorate îndeamnă vizitatorii la conversii – în cazul de faţa ar fi fost vorba de un widget cu hoteluri din oraşul despre care se vorbea în post).
Cum situl e şi o platformă de recenzii (nu ştiu dacă vine o dată cu pachetul de afiliere sau dacă e găzduită chiar de chep-hotels-bookings.com), m-aş fi axat în promovarea sitului în această direcție; nu ştiu cât de legal/moral ar fi să îţi îndemniutilizatorii să scrie recenzii de hoteluri, dar asta e una din direcţiile către care ar trebui să îşi indrepte atenţia advertiserul.
Nici nu știu dacă se merită să promovezi situl în cauză prin AdWords, având în vedere faptul că se poate câștiga și peste 80 de cenți per lead (mai multe detalii în comentarii), comision ce poate fi modificat în funcție de valoarea vizitatorilor trimiși, și bugetele pentru astfel de campanii ce se calculeză la cost per click.
În caz că vă întrebați de ce am ales să scriu despre cheap-hotels-bookings.com, răspunsul e pentru că e o inițiativă de folosire a unui program de marketing afiliat accesibil oricui, inclusiv românilor, pentru că de el se ocupă oameni cu experiență în online-ul românesc (daa.ro), pentru că vreau să vă introduc într-un subiect pe care am să îl reiau pe blog cât de curând. 🙂
Și în ultimul rând, nu știu de ce majoritatea celor ce administreză astfel de motoare de căutare trag tare pe descrieri de genul noi îți găsim cele mai ieftine bilete de avion, cea mai ieftină cazare etc., când colo aceste motoare de căutare doar îți ușurează munca în a alege ceva rezonabil din punct de vedere preț/servicii din baze de date ce nu depind de tine ca și afiliat. La fel de bine, bazele de date respective pot omite sisteme de rezervări online ce au un preț mai bun față de ceea ce e luat în evidență. Numa’ zic și eu!
Cam ciudata campania dar probabil s-au gandit ca vor obtine destule linkuri astfel incat sa compenseze faptul ca sunt de pe site-uri din Romania. Din cate imi dau seama cred ca e destul de evident ca site-ul este initiativa unor romani si cam asta ar fi si motivul pentru care au apelat la promovare aici si nu in alta parte.
Ca si promovare in cazul site-urilor internationale ceea ce nu spune nimeni este ca lead-ul este definit ca si redirect catre site-ul furnizorului si nu ca si actiune pe site-ul furnizorului. Prin urmare un vizitator iti va genera in medie 2-3 lead-uri si nu unul singur.
Pe de alta parte 80 de centi este destul de mult si pentru hoteluri. La bilete de avion este pe la 10-15 centi maxim (din cate stiu eu) iar la hoteluri (din rapoartele pe care le-am vazut) nu este mai mult de 35-40 centi.
Trebuie să fac o mică corectură, câștigul per lead e variabil, nicidecum fix la 80 de cenți.
Ce am zis eu acolo e o medie lunară pentru un afiliat hotelscombined.com:
Alte variații de comision pot fi văzute și aici: .
Era o idee neterminată în articol 🙂 , am revenit asupra ei. Dacă presupunerea mea nu e corectă, vă rog să mă crectați.
Scuzele de rigoare pentru informațiile eronate.
Si pana la urma vrei sa spui ca nu este ok afilierea pe hotelscombined.com ?
Nu am zis nicicum că afilierea nu este ok prin hotelscombined.com, ci făceam o comparație între comisioanele pe care le-ai încasa din sistemul de afiliere vs. banii pe care i-ai băga în campanii AdWords/servicii SEO pentru a-ți promova situl pe care ai integrat serviciul de afiliere. Focusul meu era pe integrarea programului de marketing afiliat cu situl Cheap Hotels Bookings.
Dacă vrei să găsești o bubă sistemului de afiliere, urmărește linkurile recomandate mai sus și ai să găsești ceea ce cauți. La momentul când am făcut eu researchul pentru articolul ăsta, cei de la hotelscombined.cm te scoteau din program dacă într-o perioadă dată nu generai niciun lead.
Salutari am avut cont la ei le-am facut trafic bunicel si cand sa-mi dea banu nu mi l-au mai dat motivand tot felul de tampenii .Mare grija cu hotelscombinde e teapa nu va plateste am avut 2 conturi la ei de fiecare data mi le-au inchis dupa ce le-am facut trafic vreo 2-3 saptamani !
Dan, ce sit ai folosit pentru a le genera trafic și ce înțelegi tu prin “trafic frumușel”?
Degeaba ai generat trafic, dacă nu ai făcut nicio conversie. Asta e una din condițiile sistemului de afiliere.