Ca la orice eveniment la care se strâng oameni implicați în industria turismului, vorbitorii anunță mișcării pe piață sau lasă să se înțeleagă anumite mișcări importante pentru care sunt zgârciți în detalii.
Ei bine, Travel Tech Conference a fost un bun prilej pentru Răzvan Antoni, general manager Amadeus Marketing România S.R.L., să anunțe că săptămâna viitoare se va face un anunț surpriză referitor la lo companie mare din România, companie ce nu activează în turism la momentul actual, ce va intra pe această piață. Nu am fost prezent la eveniment, însă urmăresc câțiva oameni care sunt prezenți la fața locului printre care și Adi, de la care am aflat informația de mai sus.
Cum anunțul a venit din direcția unei companii ce vinde soluții GDS, e clar că entitatea ce va face pasul acesta activează deja în online (mergând pe idee că va integra soluția GDS a Amadeus, că altfel nu văd rostul anunțului).
La o simplă căutare pe Google după sintagma cea mai mare companie online sau, de ce nu cel mai mare retailer online, cele mai vizibile rezultate sunt cele ce arată eMag-ul ocupând această poziție. Puteți căuta și fără gradul de comparație, tot la același rezultat veți ajunge. Pentru marii analiști și bloggeri de top care vor sări pe logica de lemn expusă mai sus, luați-o ca pe un exercițiu de imaginație. 🙂
Și nici nu m-ar mira ca eMag-ul să facă această mișcare, având în vedere că în 2009 se afiliase cu vola.ro pentru vânzarea biletelor de avion. Deși la momentul respectiv toată lumea se întreba de unde până unde această decizie, eMag nu a făcut nicio declarație în acestă privință, iar programul de afiliere a dispărut din peisaj. Pe forumuri se înghesuiau oamenii să prezică un Amazon al online-ului românesc pe fondul noilor categorii de produse adoptate (bricolaj, cărți, muzică etc.), majoritatea blamând această abordare, iar unii mai sceptici chiar anticipau o decădere a retailerului online în următorii 2 ani.
Și a decăzut atât de mult că în acest an eMag a fost achiziționat de către Naspers.
Pentru a nu lăsa subiectul să se răcească, cu câteva luni în urmă, eMag a început să comercializeze asigurări de călătorie.
Acum, că eMag va integra direct soluții de la Amadeus ar fi chiar ceva surprinzător, asta pentru că compania nu este licențiată ca agenție de turism sau acreditată IATA. Pe de altă parte, luând în calcul și faptul că compania ce oferă soluții GDS s-a asociat în trecut cu PayU (fost GECAD ePayment), altă companie din grupul Naspers, pentru integrarea soluției de plăți online în motorul de rezervări online Amadeus Internet Booking Engine (ePower), putem presupune că e o mișcare strategică în piață dictată de acționarul majoritar.
La fel de bine poate fi vorba de admiterea pe eMAG Marketplace, platforma prin care alţi retaileri pot vinde către clienţii eMAG, a unor jucători locali din turism ce au în spate sistemul de distribuţie globală Amadeus. Chiar Radu Apostolescu, acum director de dezvoltare şi acţionar minoritar, a menţionat aspectul acesta legat de extinderea platformei şi înglobarea altor categorii de produse şi servicii pentru un material capital.ro.
Rămâne de văzut dacă pasul cel mare va fi făcut într-adevăr de către eMag și cum se va face acest lucru: prin adoptarea directă a unui GDS, prin implementarea unui whitelabel ce comunică cu un GDS Amadeus deja implementat pe situl unui partener acreditat sau prin deschiderea platformei eMag Marketplace către furnizorii din turism.
Nu este exclus nici al doilea jucător în retailul online, FIT Distribution. Aici, mișcarea ar fi mult mai logică, Marius Ghenea, omul care controloează grupul, având experiență în turism. Și în acest caz, cu siguranță se va recurge la o platformă dedicată și asta pentru că este adeptul unei strategii multibrand decât al unui magazin cu de toate pentru toți, după cum declara pentru aceeași sursa citată mai sus. Din păcate, nu pot analiza mai mult această probabilitate, sursele disponibile (cele online) fiind foarte sărace în această privință.
Bun articolul. Felicitari
Și eu care mă așteptam să mă tragă de urechi lumea că nu verific informațiile și vorbesc aiurea. 🙂
Cei care nu au fost la Travel Tech 2012 și vor să știe cum a fost pot citi două articole despre conferință pe care le-am scris pe blog-ul personal. Aștept păreri 😉