Deşi intrarea mea în rolul de călător pe Valea Prahovei a întârziat din motive de corporaţie, ăsta nu a fost un motiv să nu mă bucur de cele două zile de experienţe ce au urmat, ce au avut ca punct de odihnă Hotel Cumpătu din Sinaia. Mistrețul cu sos de dulceață de cireșe servit la cină a marcat începerea unui week-end de delicii culinare și nu numai, iar patul moale în care m-am odihnit a pregătit orăşeanul din mine pentru ziua ce-a urmat.Am descoperit Munţii Baiului ca potenţial loc de dat cu bicicleta, ca locul unde poți servi la stână un bulz autentic și ca loc în care să te lași pierdut în gândurile tale.
Ascensiunea nu e una dificilă, așa că munții sunt accesibili drumețului mai puțin antrenat, obișnuit cu plimbări lungi în plan orizontal, prin parcuri și păduri.
Trebuie să vă spun că week-end-ul a fost unul activ, cu activități ce au solicitat atât mușchii, dar și mintea, ca să nu mai spun de papilele gustative ale fiecăruia din noi.
Dar să le luăm pe rând, prima zi din week-end a fost dedicată unei priviri de ansamblu a unor munți prea puțin cunoscuți celor ce vin pe Valea Prahovei, Munții Baiului. Sunt munți cu pășuni alpine, fără prea multă stâncăraie la vedere, cu urcușuri relativ abordabile pe bicicletă, dar și cu zone unde mersul pe lângă bicicletă e mult mai potrivit dacă nu ai antrenamentul potrivit.
Bazându-mă pe experiența mea în orientare turistică, vă pot spune că traseul a pornit din Azuga, am trecut pe lângă cramele Rhein, ce urma să le vizităm în a doua zi de week-end, am trecut de pârtiile Sorica și Cazacu, după care am luat-o pe sub culmea Cazacu, pe un drum forestier ce iese într-o păşune alpină de sub Culmea Urechea din Munții Baiului.
Aici am făcut un scurt popas pentru a admira priveliștea în toate cele 4 zări: Bucegii la vest, Culmea Cazacu la est, Clăbucetele Predealului și Masivul Piatra Mare la nord și munții Baiului la sud, în toată splendoarea lor.
Ne-am continuat traseul de recunoaştere pe drumul de la baza Culmii Urechea, având în jos Valea Fetei, până la releul de telefonie mobilă de pe Culmea Urechea, apoi printre Culmea și Valea Cazacu, până în Şaua Băiuţului și de aici prin Șaua Mare până în Vârful Baiul Mare (1895).
Aici ne-am oprit iar pentru a trage în piept aerul curat de munte şi a admira priveliştea asupra Văii Rele.
Unii au meditat singuri în iarbă, alții în grupulețe, iar alții s-au intimat în grămezi … ca între prieteni. 🙂
De aici ne-am întors până la răscrucea de drumuri de unde se face unul pe sub Culmea Zamora, ce coboară până în Bușteni prin cartierul Zamora.
Cel mai așteptat popas a fost cel la Stâna Zamora, o stână ce poate primi pentru ospăț mușterii înfometați de efortul depus în drumeție.
Și cum putea să înceapă ospățul dacă nu cu o tărie specifică zonelor muntoase, afinata? Și dă-i cu afinată și voie bună, timp în care am văzut cum se prepară telemeaua de oaie și mămăliga la ceaun, nu că aș fi fost străin de asta.
Sunt crescut la țară, la câmpie, și am avut ocazia să o văd pe mamaie învârtind în ceaunul de mămăligă, pe mașina de gătit. Chiar așa, voi știți cum arată o mașină de gătit din cărămidă, întărită cu pământ de chirpici?
A urmat un platou ca la stână, un popcorn clasic printre ciobanii locului. Nu cred că am mai mâncat ceapă cu jumări și slană, sau slănină cum îi zice prin locurile pe unde îmi am eu rădăcinile, cu așa poftă de ceva vreme. Afinata vorbea deja pe limba ei. Deschisese apetitul pentru mâncare și despletise limba pentru povești. La mine nu a funcționat cel de-al doilea efect, eu sunt doar un bun ascultător. Bine, trebuie să recunosc că m-am păstrat pentru focul de tabără ce avea să încheie programul din această zi. Și ca să vă dau un indiciu, vă las mai jos un banc tematic, asta că tot suntem la stână.
Doi lupi plănuiau să fure două oi de la stâna unui cioban și se sfătuiau:
– Așteptăm să se lase seara …
– Și?
– Cum și!?… mergem să dăm lovitura la stâna ciobanului, la oi!
Dintr-un copac, o pasăre aude tot ce plănuiau ei și zboară de îi spune ciobanului.
Ciobanul, auzind ce aveau de gând să facă lupii, se înarmă cu o bâtă și așteptă să se lase seara.
Miezu’ nopții, beznă afară, cei doi lupi erau în drum spre stână. Ajunși acolo, s-au contrazis care să intre primu’ și, într-un final, intră ăla mai deștept.
Deschide poarta ușor, bagă capul și … ZBANG! o bâtă-n bot de la ciobanul care stătea la pândă!
Lupul, ținând mâna la nas, se întoarce către celalalt:
– Bă, intră tu primul, că pe mine mă bufnește râsul!
Bun, ce a urmat a fost o surpriză culinară pentru mulți dintre noi … bulz ca la stână (mămăligă cu brânză de burduf pe grătar; știu că se face pe jar, dar se mai modernizează și stânile astea), urmat de pastrama de oaie cu mămăligă.
Mi-am adus aminte de cocoloașele din mămăligă cu brânză pe care le pregătea mamaie pe plită. S-au reactivat amintiri din copilărie instant, păcat că eu nu sunt un Radu Anton Roman să vă pot activa și eu la rândul meu pe voi, pornind de la ce-am avut pe masă.
După ce burțile s-au așezat corespunzător, am continuat pe drumul ce coboară în Bușteni, prin cartierul Zamora, trecând pe lângă cantonul vânătoresc de unde se vânau urși ce veneau la fosta groapă de gunoi a Bușteniului. Dacă faceți drumeții în zonă, aveți grijă la urși.
Un turist merge pe munte și se întâlnește cu un urs. Neștiind ce să facă, începe să se roage tare:
– Doamne, Te rog să dai ursului gânduri creștine!
La care ursul își împreunează labele și zice:
– Doamne, binecuvântează această masă!
După câteva schimbări de direcție am ajus la Escapade Adventure Park Zamora – Bușteni, al cărui staff s-a făcut vinovat de mare parte din programul din această zi.
După experiența din Turnul Petrin din Praga, când 20 de minute după coborâre picioarele mi-au tremurat în continuu din cauza că turnul se clătina, am zis să mai încerc o experiență la înălțime, de această dată pe sârmă, asigurat doar în corzi. După instructajul foarte necesar în astfel de medii cu obstacole prin copaci, m-am grăbit ca fata mare la măritat direct la traseul cu dificultate medie al parcului.
Parcul are un traseu militar, de încălzire, un traseu prin copaci, la altitudine mică, și două trasee, unul mai scurt și unul mai lung, la aproximativ 20 de metri prin copaci.
Bine, nu am fost singur ci împreună cu Ina şi Carmina. Carmina a procedat fix ca în bancul de mai sus cu lupul :), aşa că Ina a fost deschizătoare de drumuri prin copaci, iar eu am urmat-o, ce era să fac.
Cum am sărit peste traseul de dificultate mică, abordarea celui mediu a fost nu tocmai corespunzătoare din punct de vedere menţinere echilibru, dar am reuşit să îl parcurg pe tot.
Foto: airlinestravel.ro
Deci a fost cu finalizare, ca să citez un om de business. 🙂 Surprinzător, concentrarea de care am dat dovadă pentru a rămâne pe sârmă a anulat orice tremurur la nivelul membrelor. Adrenalina mi-a amorţit unele simţuri şi le-a ascuţit pe altele.
Solicitat de traseu, am asistat la progresul celorlalţi ce au apucat să parcurgă toate traseele. Sau nu. 🙂
Bun, şi cum ce e frumos se termină repede, am lăsat parcul de aventură pentru un fel de six o’clock tea la castel. La Castelul Cantacuzino, mai exact. Mai multe despre castel găsiţi în articolul dedicat Buşteniului.
Pot să vă spun că oamenii ne-au aşteptat cu un mic desert şi o cafeluţă, ceea ce ne-a revigorat după efortul depus în parcul de aventură.
De această dată am avut ocazia să văd restaurantul castelului, amenajat pe două nivele în corpul central al castelului, loc potrivit pentru o cină business, dacă vrei să îţi impresionezi partenerii sau chiar şi pentru cine mai retrase, în cuplu. Vă las să vă faceţi şi voi o idee cu imaginile de mai jos.
Şi cum seara nu se putea încheia aşa devreme, deşi Moş Ene mă trăgea de mânecă, a continuat până târziu în noapte la focul de tabără făcut în amfiteatrul special amenajat pentru asta.
Ca orice hotel din zona de munte, în special cum e cea din Cartierul Cumpătu din Sinaia, Hotel Cumpătu pune la dispoziţia oaspeţilor săi cateva zone de petrecere a timpului liber ca spaţiu pentru grătar şi foc de tabără, foişor, terasă şi o mică cramă decorată cu piei de oaie şi mici trofee de vânătoare.
Ce s-a povestit la focul de tabără, printre ulcele de vin fiert, nu vă mai pot spune. Cert e că s-a râs mult şi bine.
Ce vă pot spune e să rămâneţi pe fază pentru ultima zi din aventura noastră de călători pe Valea Prahovei.
Evenimentul #CalatorPeValeaPrahovei este organizat de Turism Market si este sustinut de Hotel Cumpatu, Escapade Adventure Park Zamora, Cramele Halewood, Produse Traditionale Zamora.
Bine boooooss 🙂
Ce ți-a plăcut mai mult? Stilul? Mai trebuie să lucrez la el, m-am obișnuit cu cel tehnic, fără prea multe trăiri. 🙂
Trebuie să mă reapuc de citit literatură, îmi cam lipsesc metaforele din relatări. 😛
Stilul caterinca my friend 🙂
Ah, așa mi-a ieșit? Eu am vrut să par serios. 🙂
mie imi pare mai degraba a fi un placut stil reportericesc relaxat, cu detalii si asocieri de informatii ce altora le poate scapa sau ignora (vezi muntii despre care tu stiai iar altii doar cascam ochii).
e frumos sa te distingi ca om al micilor detalii, cu chestii sugubete inserate, mai ales daca ele te caracterizeaza 🙂
felicitari si mult succes in continuare! 🙂
p.s. super pozele!
Mulțumesc pentru mini analiză, Mădălina! 🙂
Treaba cu munții e un ”defect” de la cursul de ghid montan.
Nu îi știam pe dinafară, dar i-am identificat cu ajutorul pozelor, cu care nu mă pot lăuda, și cu ajutorul hărții.
Dar stiu ca intr-un astfel de loc chiar poti avea parte de ceea ce se numeste singurate sau intimitate, aici m-as retrage la pensie cand oi fi satul de toti si toate, ma intreb daca atmosfera muntiilor te mai ajuta sa-ti limpezesti oleaca gandurile.
Încă e loc să te regăseşti pe tine însuţi, încă mai e loc …