Ce ar trebui să învețe companiile din turism din social media check-ins pe 2013?

social media, checkin, location based, geolocation
În cel puţin două articole de aici, de pe blog, am vorbit pe larg de cum se pot promova companiile din turism prin intermediul campaniilor de social media check-in.
Nu am să reiau subiectul în amănunt, ci doar vreau să subliniez faptul că la momentul respectiv genul acesta de iniţiative erau în stadiu incipient şi nu multe companii le-au acordat importanţă. De companiile din turism nici nu mai are rost să vorbim.
În 2013 s-au facut publice topuri cu cele mai populare locuri pe bază de număr de check-in-uri.

Și, basta, mă car din țara asta!* Aeroportul Internațional Otopeni, printre cele mai populare locuri în funcție de check-in-urile pe Facebook și Forsquare

*SENSOR feat. George Vintila – 5 Minute
În vara lui 2013, Facebrands anunţa cele mai populare locuri pe baza numărului de Facebook + Foursquare check-ins. În topul respectiv, din punct de vedere activitate turistică (inclusiv entități HoReCa) se regăseau Aeroportul Internațional Otopeni, printre cel mai popular loc, câteva locuri publice (piețe și parcuri), o grămadă de restaurante și cluburi, Gara de Nord, și doar două hoteluri -Rin Grand Hotel București și Marriott, și acestea undeva spre sfârșitul top 100.
Nu am văzut în topul respectiv nici atunci, nici acum, muzee și obiective turistice.
Într-un top din decembrie 2013 al Social Bakers, bazat doar pe Facebook check-ins, în top 100 cele mai populare locuri în care românii au dat check-in, se găsesc două aeroporturi: Aeroportul Internațional Otopeni și Aeroportul Internațional Cluj Napoca, ultimul fiind propulsat în top, probabil, de mitingul aviatig organizat în luna octombrie 2013 sau de multitudinea de curse charter ce pleacă de pe acest aeroport spre Turcia, Grecia, Tunisia.
De asemenea, în primele 100 cele mai populare puncte de interes întâlnim 2 hoteluri – Radisson Blu Hotel, Bucharest și Rin Grand Hotel București, ambele după poziția 70, 2 obiective turistice – Castelul Bran și Paradisul Acvatic din Brașov și multe mall-uri și cluburi din București și întreaga țară.

Răsăritul din Vama Veche, cel mai popular pe Instagram

La sfârşit de noiembrie 2013, Zelist Monitor făcea publice cele mai populare locuri din România în funcţie de numărul de check-in-uri pe Foursquare şi numărul de poze de pe Instagram.
instagram, foursquare, romania
Încă o dată ies în evidenţă mall-urile, ca locurile cele mai populare printre cei ce dau check-in pe Forsquare și … Vama Veche, ca cel mai fotografiat loc pe Instagram.
E clar, români iubesc să facă cumpărături şi distracţiile de noapte, deşi e puţin probabil ca check-in-urile în cauză să fie date numai de români. În fine, noroc cu booking.com, care confirmă rezultatele, cel puţin pentru Bucureşti. Nici în sondajul booking.com, dacă putem să îi spunem sondaj, nu primează muzeele şi cultura.

Ce ar trebui să înțeleagă companiile de turism din cele de mai sus?

Indiferent că există sau nu obiective turistice în topurile de mai sus, ele arată unde e potenţialul public consumator.
Plecând de la acest aspect, campaniile din turism ar trebui să-şi aducă serviciile şi produsele în locurile evidenţiate pe reţelele sociale. Ştiu, nu se poate încă un birou la mall, e scump.
Nişte bannere sau afişaje publicitare cu coduri QR integrate şi trimiteri către pachete turistice cu specific ar fi o soluţie.
Online, campaniile de social media check-ins ar putea fi o soluţie. Bine, e mai dificil pentru că presupune un parteneriat cu cei ce administrează punctul de interes pe reţeaua socială.
Cum ar fi ca, între anumite ore, o agenţie de turism să ofere o reducere la un pachet turistic cu focus pe shopping celor ce dau check-in într-un mall anume? Sau, celor ce dau check-in într-un club, o reducere pentru un sejur în Ibiza sau alte destinaţii cunoscute pentru viaţa de noapte.
OK, mai greu cu reducerile pentru pachete turistice, dar la fel de bine se pot oferi cataloage cu pachete turistice specifice, ghiduri turistice sub brand propriu, consolidându-se astfel brandul companiei.
Sunt doar două ideei care ar putea avea succes sau nu, dar ar fi altceva. N-aş putea să vă spun exact rata de succes, pentru că nu am văzut nimic asemănător în rândul companiilor de turism din România.
Foto: Gesa Henselmans, iPhone testing 2 via Flickr, Creative Commons Attribution

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
praga, deal, petrin

Praga văzută din Turnul Petřín și călătoria cu tramvaiul istoric

Next Article

e-Turism Bref (41) – 25 noiembrie - 31 decembrie 2013

Related Posts
Total
0
Share