Surprinzător, legea din titlu este încă validă atât timp cât te afli între zidurile vechi ale orașului. York-ul este un oraș fortificat, cu istorie romană, vikingă și medievală. Puteți ajunge aici din Europa printr-o combinație de zboruri, cu transfer de autobuz din Leeds sau Manchester, sau printr-o combinație de zbor până la Londra și tren până în York.

Ce să vă spun, am fost un norocos de am ajuns să văd o mică parte din York, deși, dacă mă uit pe siturile cu recomandări pentru această destinație, pot spune că am văzut aproximative 60%-70% din atracțiile din York. Vorbesc de cele cunoscute. Nu era în plan, dar a fost bine-venită escapada aceasta, fie ea și de business.

Cum ajungi în York?

Am ajuns în York cu avionul, zbor prin Londra și apoi Leeds, iar de aici am avut organizat un shuttle, dar în cazul în care vă interesează, un transfer Leeds – York cu taxiul vă duce cam la 60 de lire. În caz că vreți să ajungeți cu trenul din Londra, va trebuie să aveți pregătite undeva între 40 și 70 de lire. Prețul diferă în funcție de perioada din zi în care circulă trenurile.

Transferul de la Leeds în York vă va introduce pe fast forward în peisajul tipic englezesc al Yorkshire-ului: păşuni cu vaci şi oi, ferme, castele.

Cu siguranţă ştiţi că din zona asta sunt originari Yorshire Terrierii, câini crescuţi şi dresaţi iniţial pentru a vâna şoareci în morile de vânt, devenind mai apoi îndrăgiţi ca animale de companie.

Ce faci în York?

Odată ajunși aici, va trebui să aveți un buget de 80-100 de lire pe noapte pentru cazare. Eu am stat în buricul târgului, chiar lângă Clifford’s Tower, dovadă a ceea ce a fost odată Castelul York, castel construit în timpul lui William Cuceritorul. Rolul turnului a fost acela de turn de veghe asupra York-ului, recent câștigat de sub dominație vikingă. Posibil ca numele actual să-l fi luat după numele unui spânzurat, Roger de Clifford, ce s-a opus lui Edward al II-lea. În imediata apropiere a turnului se găsește Muzeul Castelului York.

Locul în care am fost cazat mi-a permis accesul rapid spre The Shambles, străduța cu case medievale, case ce datează din secolul al XIV-lea.

Inițial, aici a fost o veche piață de carne iar casele ce pot fi azi văzute, de o parte și de alta a străzii, erau casele măcelarilor ce au trăit de pe urma comerțului cu carne. Azi, acestea sunt magazine de suveniruri sau cafenele, iar unele dintre ele încă mai păstrează mobilierul original, cârligele speciale de agățat carnea fiind încă vizibile în interiorul lor.

Printre magazinele actuale sunt rătăcite câteva dedicate pisicilor, existând în iorc o istorie a pisicilor. În evul mediu, pe când oraşul se confrunta cu ciuma, localnicii au identificat şobolanii ca fiind purtătorii ai bolii, aşa că au adus în oraş pisici pentru a-i extermina. Dacă în România aşteptăm luna lui martie pentru a ne surprinde iubitele cu pisicuţe din ceramică, în York am putea face asta tot timpul anului, existând chiar pe The Shambles un magazin dedicat.

De aici, pașii m-au dus către York Minster, una dintre cele mai mari catedrale gotice din nordul Europei. Este foarte impunătoare, fiind construită din calcar magnezian adus dintr-o carieră din apropiere de York.

Inițial, pe locul actualei catedrale, construită între secolele XIII-XV, a fost o biserică de lemn construită cu scopul de a-l boteza pe Edwin, regele Northumbriei. Am avut chiar norocul de a putea intra în catedrală, cât să pot admira o parte din nava acesteia, navă caracteristică stilului arhitectural gotic englez.

Cum deja se înserase, în ultima zi a șederii mele în York am revenit pentru a admira catedrala pe lumină.

De la York Minster am mers puțin mai departe, până la Poarta de Nord a fortificației romane sau Porta Principalis Dextra, construită în anul 300 după Hristos.

De aici se pot face plimbări pe zidurile fortificației, împrejurul orașului, preț de vreo 4 kilometri. Eu nu am avut timp să zăbovesc prea mult, așa că m-am mulțumit doar cu admiratul catedralei de pe zid.

Mi-am continuat plimbarea de seară pe lângă York Theatre Royal, după care m-am rătăcit la propriu pe străduțele vechiului oraș, făcând, dacă nu mă înșel, vreo 2 ture în cerc pe acolo. Se făcuse deja ceasul la care familiile se adunau în restaurantele cochete din vechiul York, iar tinerii mişunau probabil în căutarea de pub-uri.

Deşi vremea e foarte schimbătoare aici, ba e soare, ba plouă, ba bate vântul, am văzut o grămadă de biciclişti pe străzi, aceştia bucurându-se de benzi speciale oriunde vezi cu ochii.

Puteţi vedea biciclind pe aici de la mici funcţionari de poştă, la poliţişti şi oameni ce merg la birou.

Unde mănânci și bei în York?

Şi cum un loc nou cere şi o experienţă culinară, am încercat atât bucătăria tradiţională, cât şi pe cea importată de la francezi.

În prima seară a şederii mele aici, am mers la un restaurant din apropiere de Clifford’s Tower, Rustique Restaurant, unde mi-am lins degetele după un copan de raţă cu cartofi Dauphinoise. Deşi ar fi mers un vin alb, am încercat în primă instanţă o bere locală, Black Ship Ale.

Odată ajunşi în Anglia trebuie să uitaţi berile româneşti, ei au o tradiţie în berile fermentate la cald, ceea ce le conferă o aromă puternică de malţ.

În cea de-a doua zi, am încercat ceva mult mai apropiat de tradiţional, The Blue Bicycle, undeva pe malul râului Foss, şi, că să nu zic că am fost în Anglia degeaba, am început cu fish and chips ca starter. Egrefin, cartofi pai la propriu, mazăre, jeleu de malţ … delicios sau pe aproape. Eu pot doar să vă zic că am urmărit cu concentrare maximă şi ultima boabă de mazăre, spre deosebire de rissot-ul pe care l-am dat deoparte la felul principal, friptură de vită bine făcută, cu topping de brânză Yorkshire şi asezonată cu conopidă şi morcovi traşi în unt şi alte sosuri care îţi încântă pupilele gustative şi îţi înnobilează simţurile. Dar cum cu profanul din mine nu e de joacă, în loc de vinul de rigoare am încercat încă o bere locală, un Minster Ale.

Asta nu m-a oprit să încerc şi un desert local, tartă Yorkshire cu ciocolată, servită cu îngheţată.

În ultimul restaurant în care am cinat, Hotel du Vin, am mai încercat o bere locală, Yorkshire Terrier. Evident, un ale. Spre deosebire de berile cu care suntem noi obişnuiţi, ale-urile englezeşti sunt mai aromate, tind spre culoarea arămie şi un gust amărui după fiecare înghiţitură. Aici am făcut cea mai proastă alegere în materie de fel principal, chinuind fără succes în farfurie o bucată de slană dată prin sos de prune.

Ce pot să vă mai spun eu e legat de modalitatea de plată pentru care optaţi. Dacă sunteţi adepţi ai cardului şi aveţi un Maestro, mai bine veniţi cu ceva cash la voi. La unii comercianţi merge, la alţii nu. În rest, pot să vă spun că m-a surprins plăcut York-ul, şi chiar dacă am văzut doar o mică parte din el, vă recomand să-l vizitaţi cu prima ocazie, e plin de istorie pe care o veţi descoperi la fiecare colţ de stradă.