Cu peste 100 de clădiri locuite cu statut de monumente istorice, 9 turnuri de apărare încă existente și biserici, în 1999, Cetatea Sighișoara, această Perlă a Transilvaniei, a fost inclusă pe lista Patrimoniului UNESCO ca fiind singurul oraș-cetate medieval locuit. Fie că vii pentru un traseu isoric în cetate, fie că vii pentru a gusta lichiul săsesc, Sighișoara e primitoare; găsești aici istorie, artă culinară, și evenimente variate pe tot parcursul anului.
În noiembrie, ne-am decis să facem o ieşire tomnatică undeva în ţară, aşa că datorită unor vouchere ce au fãcut cu ochiul pe un sit de internet, am pornit spre Sighişoara pe ruta Bucureşti – Prejmer – Hărman – Sighişoara.
Plecaţi cu dimineaţa în cap, după câteva ore de condus şi un mic ocol până la Prejmer, am ajuns undeva în jur de ora 16 în Sighişoara şi ne-am cazat la Hotel Binderbubi, un hotel care ne-a primit şi găzduit 3 nopţi în regim de 5 stele.
Cum am plecat de acasă ca să ne odihnim activ, după ce ne-am cazat şi ne-am tras sufletul o clipită, am ieşit să dăm o tură nocturnă prin bătrâna cetate, construită de coloniştii germani începând cu anul 1191 pentru a păzi vechile frontiere ale regatului maghiar. Atunci când i s-au pus bazele, era cunoscută sub numele de Castrum Sex.
Ce poți face în Sighișoara?
Evident, am intrat în cetate pe sub Turnul cu Ceas, construit în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală de acces în cetate, şi am abordat urcarea spre Şcoala din Deal, actualul Liceu Teoretic Joseph Haltrich, prin strada Cositorarilor, apoi prin scara acoperită sau Scara Elevilor. Noaptea, de jos, din oraş, actuala clădire a şcoalii din deal pare transpună într-un film unde misterele se nasc la tot pasul, fiind scoasă în evidenţă de sistemul de iluminat. Cel puţin asta e impresia ce mi-a lăsat-o mie. Probabil că atunci când este învăluită şi în ceaţă dezleagă imaginaţia omenească şi mai mult decât o fac luminile.
Poate nu pe mulţi încântă istoria şcolii, aşa că cel mai bun reper pentru şcoala de pe deal e unul al progresului, Hermann Oberth, unul din părinţii științelor rachetelor și astronauticii, acesta absolvind cursurile acesteia. O expoziţie dedicată acestuia este găzduită în Turnul cu Ceas, în cadrul Muzeului de Istorie. Acesta a construit primul său model de rachetă încă de la 14 ani. În 1922, în urma doctoratului în cadrul Universității din München, lucrarea acestuia de doctorat cu focus pe știința rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică pentru acele vremuri.
Lângă școală, se află și Biserica Evanghelică din Sighișoara, acum și Muzeu al Artei Saxone si Centru Cultural Romano-Saxon. Biserica este a patra biserică gotică ca mărime din Transilvania. Biserica a fost construită între secolele XIV-XVI.
De pe Dealul Școlii am coborât pe lângă cimitirul evanghelic direct în Piața Cetății din Shighișoara, pe strada pe care se găsește și Casa cu Cerb.
Cum era seară, am revenit a doua zi pentru un tur pe lumină, pe la turnurile breslelor. Practic, am făcut un tur al zidurilor cetății, nu înainte de a vizitat Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas și Muzeul Armelor Medievale.
În Muzeul de Istorie se pot vedea instrumente folosite de breslele cetății, iar în ultima încăpere a turnului o expoziție dedicată lui Hermann Oberth. Tot în cadrul muzeului e accesibilă și camera ceasului din turn, unde poate fi văzut mecanismul ceasului, mecanism executat în Elveția și instalat în Turnul cu Ceas în 1906. De remarcat faptul că coronamentul turnului cu ceas este construit în stil baroc şi se aseamănă cu coronamentul turnului catedralei Sf. Vitius din Praga, de care am să vă povestesc într-unul din articolele din seria dedicată Pragăi.
Numai bine ce-am ieșit din Muzeul Armelor Medievale și am dat de toboșarul cetății, dl. Dorin Stanciu, ce întâmpina cu strigare vizitatorii din cetate. La recomandarea sa, căci cine să fie la curent cu ce se întâmplă în cetate dacă nu el, am început turul nostru cu Turnul Fierarilor, unde se ţinea o expoziţie de pictură a elevilor de la Liceul de Artă din Târgu Mureş şi de la câteva şcoli generale din judeţ.
Temele lucrărilor erau diverse, de la anotimpuri, la patriotism, portrete şi aşa mai departe. Mai jos găsiţi o selecţie de lucrări care mi-au plăcut, o galerie mai mare fiind disponibilă în albumul de pe Facebook.
La etajul inferior al turnului expoziţia de pictură era completată de o expoziţie de artă abstractă aş putea spune, prin care elevii militau împotriva violenţei cadrelor didactice în şcoli.
Turnul Fierarilor datează din secolul al XVII-lea şi iniţial a aparţinut breslei bărbierilor, servind la apărarea Bisericii Mănăstirii.
În apropierea acestuia se găseşte cladirea primăriei, o clădire de secol XIX, construită în stil renascenist. Aceasta a fost construită peste chiliile ordinului catolic dominican, după ce sașii au aderat la lutheranism. Singura dovadă rămasă de pe urma dominicanilor este Biserica Mănăstirii.
De aici am urcat pe strada Cositorarilor până la Bastionul Cositorarilor, care nu este disponibil pentru vizitare, fiind pe o proprietate privată. Din poarta prin care se face accesul pe proprietate se vede o porțiune din Galeria Pușcașilor care lega Bastionul Tăbăcarilor de cel al Cositorarilor.
De aici se urmează strada ce duce spre Scara Elevilor şi se urcă apoi pe aceasta spre Biserica Evanghelică din Deal. Faţă în faţă cu aceasta se găseşte Turnul Frânghierilor, pe care l-am admirat într-o atmosferă mai misterioasă cu o seară în urmă, învăluit într-un melanj de ceaţă şi lumină. Este singurul turn locuit din cele 9 care au rezistat până în ziua de azi.
Traseul coboară pe lângă cimitirul evanghelic până la Bastionul Măcelarilor şi continuă de-a lungul zidurilor cetăţii până la Turnul Cojocarilor, legat de Bastionul Măcelarilor prin poarta Torle, a 3 poartă a cetății.
Ultimul turn la care am ajuns în plimbarea noastră a fost Turnul Cizmarilor, turn pe care îl puteţi vedea şi într-o reprezentare artistică în imaginile de mai jos, nu înainte de a trece pe la Turnul Croitorilor. Autorul schiţei este însuşi toboşarul cetăţii, şi el artist plastic.
Vis-a-vis de turn se află biserica Romano-Catolică Sf. Iosif. Am ales să părăsim cetatea în acest punct, aşa că am coborât spre Târnava Mare, unde Biserica Ortodoxă Sfânta Treime se oglindea în apa Târnavei Mari, încă mângâiată de razele anemice ale soarelui de după-amiază.
Am ales să facem acest tur al turnurilor breslelor, pentru că cetatea s-a aflat în administrarea acestora până în secolul al XIX-lea, când acestea au fost desfiinţate. Breslele au avut un rol important în dezvoltarea economică a cetăţii, funcţionând ca un regulator al comerţului cu bunurile ce erau aduse din alte târguri. Majoritatea turnurilor au fost afectate de incendiul din secolul al XVII-lea.
Unde poți lua o gustare în Sighișoara sau poți servi un vin fiert sau un desert?
E de la sine înțeles că după plimbarea prin cetate e musai să te oprești undeva să îți tragi sufletul și să îți potolești poftele, oricare ar fi ele, fie că e vorba de un pub, un restaurant sau o cafenea.
Noi am oprit pentru o gustare la Medieval Cafe, pe Strada Cositorarilor, în apropriere de Bastionul Cositorarilor. Cafeneaua este destul de mică, cu pereți groși de cărămidă și arcade, ca în orice construcție medievală. Ce mi-a plăcut aici a fost berea afumată servită cu ceapă roșie și pâine prăjită. Ca desert am încercat plăcinta cu varză, condimentată cu piper, dar nu mă declar fan. Dacă nu suportați gălăgia, locul nu e de voi, fiind destul de atrăgător pentru familiile cu copii, pentru că se oferă costume de prinți și prințese pentru cei mici, care se antrenează fulgerător într-un reenactment haotic. 🙂
Ne-am mai oprit pentru un vin fiert la restaurantul La Scară, situat chiar în partea de jos a Scării Elevilor. Păcat de decor, serviciile nu se ridică chiar la nivelul la care se vrea restaurantul. Dar personalul se mai schimbă, vremea se mai încălzește, cred că vara e un loc perfect pentru a te răcori după o tură de cetate.
Și, nici nu poate fi vorba să treci prin Sighișoara și să nu încerci lichiul, un desert săsesc, din cocă dulce cu umplutură de ouă și brânză deasupra. Cel din Sighișoara are prune în umplutura de deasupra, dar poate fi găsit și cu legume în amestec. Numele este derivat din săsecul hanklich, preluat în românește ca hencleș sau lichiu. Eu am aflat de lichiu de la Florin, că altfel mă duceam acolo vacă și mă întorceam bou, dar bou plimbat pe la porțile cetății. 🙂 În Sighișoara găsiți cel mai bun lichiu la Jo Pub. Noi am servit aici și masa de seară într-una din zile, din care nu a lipsit ciorba de fasole în pâine (ca o recomandare pentru cioarba de fasole, nu neapărat cea de la Jo Pub, ci în general, asigurați-vă că nu o primiți cu tarhon, prin Transilvania se obișnuiește).
Un vin fiert mai bun ca La Scară am băut la Restaurantul Pizzerie Perla, de lângă parcul Hermann Oberth, unde se găsește și Jo Pub.
Unde dormi în Sighișoara?
Cu siguranță se găsesc variante pentru toată lumea. După cum menționam la începutul acestui articol, noi am ales hotelul BinderBubi Sighișoara, care m-a încântat așa cum așteptam să o facă un hotel de 5 stele. Unele camere duble sunt deservite chiar și de spațiu de servit masa cu mobilier tirolez. În unele camere, grinzile de lemn sunt vizibile pe tavan, transpunându-te într-o atmosferă autentică tiroleză. Într-una din seri am mers să testăm și centrul spa. Pentru mine a fost prima dată când am făcut saună. În afară de faptul că seara se aglomera la jacuzzi, totul a fost ok.
Ai fost și tu în Sighișoara? Dacă va, te invit să mă completezi în materie de obiective, restaurante sau locuri de odihnă. Deși am avut ocazia să participăm la festivitățile cu ocazia zilei de 1 Decembrie în localitate, am preferat să simțim și să trăim ziua națională undeva mai în centrul țării, mai exact în Târgu Mureș, dar despre asta într-un articol viitor. Singurul meu regret legat de Sighișoara e că nu am reușit să văd orașul în timpul Festivalului Medieval, ce se desfășoară anual în ultima săptămână din iulie. Dar nu au intrat zilele în sac, nu?