Reprezentarea obiectelor în spaţiu tridimensional (3D) ajută la îmbunătăţirea percepţiei faţă de plasarea lor în spaţiu, precum şi la deplasarea acestora dintr-un punct în altul. Conceptul poate fi extins în orice domeniu, inclusiv turism, astfel încât turistul să vizualizeze unităţile de cazare şi mediul înconjurător sau traseele pe care urmează să le abordeze.
Vă mai aduceţi aminte de harta 3D a Bucegilor? Ei bine, cineva s-a gândit că şi românii pot face proiecte la fel de interesante şi a extins ideea, limitându-se doar la trasee și puncte de interes, fără modelări 3D, în Google Earth.
Harta interactivă oferă o cu totul altă perspectivă spre deosebire de o hartă normală pe hârtie, asta pentru că oferă o privire de ansamblu asupra platoului Bucegi. Este utilă atunci când nu există la îndemână o hartă turistică sau celor care nu sunt familiarizaţi cu o hartă turistică şi cu interpretarea curbelor de nivel.
Astfel, se pot remarca în spaţiu urcuşurile şi coborâşurile de pe trasee, cabanele şi alte obiective de interes fiind semnalizate cu placemark-uri. De asemenea, caseta informativă a fiecărui traseu afişează punctul de plecare și sosire, precum și punctele orientative intermediare. Cei interesați pot consult aici nu mai puțin de 20 de trasee (inclusiv drumul de acces până la Susai).
Pentru a identifica rapid punctele de interes utilizatorii pot folosi meniul din partea dreaptă a ecranului de prezentare.
Harta este accesibilă pe situl (neoficial) salvamont din Bucegi şi, pentru afişare, necesită instalarea plugin-ului Google Earth. Curatorul hărții, dacă îi pot spune așa, este Cristian Hascu, webmaster, pe care e posibl să îl știți datorită sitului rancaonline.ro.
Ce am observat în cazul punctelor de interes e că multe dintre ele nu au o casetă informativă destul de completă. De exemplu, mi-ar fi plăcut să văd un program de funcționare pentru oricare dintre pârtiile de schi, tarife de acces pentru instalațiile pe cablu sau un număr de telefon pentru oricare dintre gările prezente în reprezentarea tridimensională a Bucegilor.
De asemenea, tehnologia pe care au for reprezentate traseele montane limitează accesul de pe terminale mobile Android și Linux.