Cum cu vreo 3 săptămâni în urmă se anunţa vreme frumoasă pentru weekend-ul dedicat competiţiei sportive Ziua B, am zis că e momentul să încep antrenamentul pentru competiţie, înscris fiind la traseul standard.
Weekend-ul stabilit pentru antrenament a fost unul din cale afară de îmbietor pentru biciclit, aşa că, împreună cu omul din spatele reţetelor de colecţie, m-am aventurat la o cursă prin pădure, pe asfalt şi pe câmp.
Pădurea din care am dat startul a fost Băneasa. După cum am spus mai sus, weekend-ul a fost destul de călduros, încât i-a scos pe mulţi din casă, drept pentru care familii cu copii, alegători şi biciclişti mişunau pe cărările sinuoase din pădure. Noi am abordat un traseu mai puţin circulat, cu intrare de pe Aleea Padina, aşa că am biciclit în voie, stingheriţi fiind doar de trunchiurile bătrâne de copaci, doborâte la pământ de vânt sau oameni determinaţi. Aşa am tăiat, aproximativ de la un capăt la celălalt, Pădurea Băneasa şi Tunari, ieşind în şoseaua ce traversează centura spre Tunari.
Ca să dăm un scop anume turei de după-amiază am zis să biciclim până la fortul de la Ştefăneşti, dar nu pe centură. Aşa că, odată ajunşi în Tunari, am întrebat un localnic dacă putem ajunge la fortul de la Ştefăneşti pe vreun drum de pământ, ceva. Am fost asiguraţi că până la Ştefăneşti e chiar drum asfaltat. 🙂
Am luat-o pe şoseaua indicată şi am ieşit la Lacul Tunari sau Pasărea, unde, înainte de pod, pe dreapta, am văzut un drum de pământ ce mergea spre ansamblul rezidenţial Cosmopolis.
Încercând să aflăm dacă nu cumva e o fundătură, am întrebat doi flăcăi care ieşiseră la vânat de apus. Erau la fel de nedumeriţi ca şi noi, aşa că ne-am încercat norocul după o pauză de pozat berze, pescari şi stufărişul de pe direcţia de curgere a râului Pasărea.
După vreun km de pedalat prin câmp, pe drum de pământ practicabil, am ajuns la ceea ce părea a fi un loc de depozitare pentru molozul rezultat din construcţia ansamblului de blocuri. Dezolantă privelişte pentru cei cu vedere spre Tunari. De intrat în ansamblul rezidenţial pentru a putea ieşi spre fort, nici nu a putut fi vorba. E încercuit cu gard şi păzit, fix ca un penitenciar, după modelul comunităţilor americane.
Pentru a vedea dacă mai există vreo variantă de ocoliş până la fort am mai abordat cu o întrebare nişte cetăţeni ieşiţi la cules de bureţi sau Dumnezeu ştie ce căutau ei pe coclauri. Noi măcar căutăm aventura. Oamenii ştiau de fort, dar ne dădeau soluţie bâjbâitul prin câmp.
Cum soarele mai avea puţin şi apunea, am decis să ne întoarcem, de această dată alegând să dăm o tură bălţii Tunari, care pe unul din maluri e amenajată cu foişoare pentru cei ce au nevoie de aer curat şi linişte.
Numai bine că am ales varianta asta, că am prins la fix apusul peste lac. Nu am zăbovit prea mult la privit apusul și am continuat drumul pe lângă lac și am iești în șoseaua principală ce trece prin Tunari.
Am abordat iar podul peste centura Bucureștiului și am zis să încercăm o altă variantă de traseu prin pădure, așa că am intrat în pădure pe undeva prin dreptul Școlii Americane. Din păcate, am urmat o potectă care ne-a scos undeva în spatele ansamblului rezidențial Oxford Gardens. Deh, ne-am orientat după cât de bătută era poteca. Dat fiind că deja se întunecase, am abandonat idee de a ne mai întoarce prin pădure, așa că am ieșit iar în Bulevardul Pipera iar de aici în Aleea Privighetorilor.
A fost o cursă antrenantă, de vreo 3 ore cu tot cu pauze. Podul de la Tunari s-a dovedit a fi cireașa de pe tort pe ruta de întoarcere. Din păcate, a fost singurul antrenament mai serios pentru Ziua B, competiție la care nu am mai dat curs din cauza vremii și noroiului ce era o certitudine după zilele ploiase dinainte de eveniment. Îmi pare rău că nu am ajuns la fort, dar biciclitul pe centură nu e o opțiune. Poate, la un moment dat, am să mă încumet și la asta. Traseul în întregime îl găsiți aici.
