Nu știu alții cum sunt, dar eu mai postez câteodată și în postura de turist pur-sânge după atâta alergătură. Așa că, după atâtea zile de plimbări cu bicicleta, cu trenul sau cu mașina, am optat pentru o croazieră, mă rog, plimbare cu catamaranul, prin intermediul unei agenții de turism din Palma.
Au venit oamenii cu autocarul, au cules toți pensionarii de pe la hotelurile din stațiunile de pe lângă Palma, inclusiv comozi ca noi, și ne-au lăsat la botul calului, în portul turistic Portitxol, fost sat de pescari pe vremuri.
Cum ce e turistic îşi lasă amprenta şi în amintirile pe care le iei acasă, nu au lipsit de la faţa locului pozarul de croazieră şi cameramanul cu mâna antrenată pe la nunţi şi botezuri. Glumesc, era profesionist omul, nu cred că a scăpat nefilmat vreun strop de apă, aruncat în aerul mallorcan de motoarele ambarcaţiunii. Ia că i-am uitat şi numele ambarcaţiunii, atât de prins am fost de meseria ăstuia, încât să nu mă prindă în cadru. 🙂
Pe tipul ăsta de plimbări cu ambarcaţiuni de mici dimensiuni, El capitan, omul cu colacul de direcţie, e întotdeauna genul ăla de şmechereş cu cercel în ureche şi părul lins pe spate, iar mateloţi fie nişte pierde vară, fie nişte hipsteri care s-au băgat şi ei în afacere, oameni pregătiţi la şcoala de mateloţi pe valurile vieţii. Deh, se fac bani buni pe spatele turiştilor pur-sânge.
Eh, echipaj pestriţ, ce să mai, aşa cum cere aventura pe mare. La asta mai plusa şi o doamnă ghid unsă cu toate alifiile Europei, care repeta pe o voce răguşită un text în vreo 4 limbi. Cred că ştiţi tiparul, genul ăla de femeie cu aere de fumează ţigară după ţigară.
Să trecem la ce-am văzut în lungul coastei sud-estice a insulei, de îndată ce am trecut de portul comercial din Palma, am trecut pe lângă Castelul San Carlos (Castillo San Carlos). Castelul a fost construit în 1612, la ordinele regelui Felipe al III-lea pentru a proteja navele comerciale ancorate în golful Palma, deseori atacate de piraţi. Castelul a fost construit în jurul unul vechi turn de veghe, iar azi serveşte ca muzeu militar cu intrare gratuită.
Undeva pe dealul din spatele castelului San Carlos, Bellver, se zăreşte castelul cu acelaşi nume, castel construit la ordinele lui Jaume al II-lea, la începuturile anilor 1300, acesta fiind folosit în cea mai mare parte din timp ca şi închisoare. În prezent, serveşte ca muzeu al oraşului.
Lângă Castelul San Carlos, pe marginea unui golf ce protejează plaja Cala Major, se poate admira Palatul Marivent, reşedinţa de vară a regelui Spaniei, la ora actuală un stabiliment în administrarea Guvernului Insulelor Baleare. A fost cunoscut ca Palatul Saridakis, fiind numit așa după primul său proprietar, un pictor și un colecționar de artă. Este construit în stil tradițional mallorcan și italian.
De aici încep staţiunile de pe litoralul de sud-vest al Insulei, iar între ele te încântă formaţiuni stâncoase modelate de natură în cele mai impresionante forme sau mici golfuri cu plaje retrase şi ape limpezi.
Pe alocuri, pe mici insuliţe izolate de insula mamă, sau pe promontorii se văd încă rămăşiţe ale unui sistem defensiv datate ca fiind construite între secolele XVI – XVIII. Mă refer la turnurile de veghe, unele folosite pentru a trimite semnale cu fum sau luminoase, altele doar pentru observarea traficului maritim. Au avut un rol important în apărarea contra piraţilor ce erau atraşi de traficul maritim intens din jurul insulei, aceasta fiind un punct important de trafic pentru comercianţii fenicieni, egipteni, greci, cartaginezi, romani sau bizantini.
Acest sistem de turnuri defensive şi de veghe a fost gândit de matematicianul şi istoricul Joan Baptista Binimelis, iar fiecare turn era vizibil celor din stânga şi dreapta sa.
Primul astfel de turn pe care l-am văzut în plimbarea noastră cu barca a fost cel de după stațiunea Illetes, turnul Xaloc, apoi cel de pe promontoriul ce deschide golful ce găzduieşte staţiunea Magaluf, sa Porrassa, şi turnul ce încă veghează lângă farul de pe capul Cala Figuera.
Acum trebuie să vă fac o mărturisire, după ce am trecut de Farul de pe capul Cala Figuera, cred că am intrat undeva, într-o zonă crepusculară, nu de alta dar ne-am oprit într-un golf pentru bălăceală, un golf cu maluri stâncoase, pe care nu reuşesc sub nicio formă să îl identific pe hartă.
În fine, cum apa Mării Baleare, la început de iunie, nu e chiar potrivită pentru înot, doar eu şi un rusnac cu ceafa lată ne-am încumetat să dăm o tură de înot în jurul catamaranului.
După o pauză de 15-20 de minute, am făcut cale întoarsă pe lângă farul de la Cala Figuera, şi am intrat în golful Portals Vells, un golf ce combină malurile stâncoase cu câteva plaje înguste, dar foarte atractive. Una din plaje e străjuită chiar de un versant calcaros în care au fost săpate nişe, parcă ca nişte staţii de aşteptare pentru mateloţii ce vor să plece pe mare.
Aici s-a făcut o pauză de plajă, timp în care am avut ocazia să fac cunoştinţă cu meduzele ce ridicase steagul roşu pentru scăldat. Noroc cu o plajă retrasă, unde ne-am bucurat de ape mai calde pentru înotat.
Cum nu sunt genul care să prindă bronz într-un loc, am strigat echiparea şi ne-a aventurat pe stânci, în peştera din care s-au extras blocuri de piatră pentru catedrala din Palma. În interiorul peșterii pot fi văzute 2 nișe, transformate în altare inscripționate cu simboluri heraldice și religioase. În zilele de azi există șanse să dați pe acolo de fumători la pipă, la plant, la bonc.
De aici, după o gustare pe vas, am făcut calea întoarsă spre portul din care am plecat, nu înainte ca un anume Paco (nu, nu Paco 10 Grei; nici ăsta nu șțiți cine e? :)) să ne cânte din chitară și din castañete.
