Iată că au trecut aproape două săptămâni de la prima ediţie a festivalului In Transylvania, iar eu sunt încă cu gândul la atmosfera de acolo.
Lumea s-a lăsat intimidată de ploaie şi a stat la adăpost care pe unde a crezut de cuviinţă. Nu-i bai, se face şi la anul. Sau … 🙂
În fine, eu am fost prezent de vineri seară, când am intrat în zona de festival chiar când terminase de cântat Alternosfera. Drumul până acolo a fost spectaculos, mai ales după ce treci de Zărneşti. Un aport important la acest tablou al naturii l-a avut şi ploaia ce a ridicat aburul din pământul încins de soarele de peste zi şi amurgul care a trimis oameni pe la casele şi curţile lor. Cele aproximativ 90 de minute cât am condus prin satele astea pustii m-am simţit ca într-un film post apocaliptic în care eu eram singurul supravieţuitor. Aţi vrut poveste, poftim poveste! 🙂
După vreo 5 ore am ajuns la pârtia Drăguş, în staţiunea Sâmbăta. Mi-am pus bocanci de scandal şi pantalonii combo şi am plecat să mă văd cu oamenii faini cu care stabilisem că mă văd acolo. Am schimbat impresii pe bază de jetoane şi am gustat atât cât se poate Subcarpaţi. Oamenii au interpretat piese de ţi se făcea pielea de găină şi au avut invitaţi speciali precum Emil Teleagă, care am constatat că nu prea ştia off da dome pe instrumentale live, noroc că ştie să invartă cuvintele precum fuiorul şi-a intrat în flow cu atmosfera.
Atmosfera ne-a înfrăţit mai tare pe ritmurile electro-balcanice ale celor de la Kiril Djaikovski. Trompete, ritmuri electro, corzi şi o americancă la voce, asta înseamnă Kiril. Şi multă voie bună, chiar dacă afară ploua şi noroiul făcea deja casă bună cu bocancii publicului.
Sâmbătă, pentru că era păcat să pierd ziua dormind, m-am trezit dis-de-dimineaţă şi am mers cu voluntarii în punctul de alimentare de sub Cabana Valea Sâmbetei, lângă staţia de captare a apei, acolo unde începe urcușul mai dificil spre cabană.
Preţ de un maraton de alergare am stat acolo şi am tras în piept aerul tare de munte precum un narcoman în sevraj.
După maratonul de alergare, întors în zona de festival, am mâncat ceva şi pentru câteva ore am măsurat un izopren pe toate părţile sus, pe pârtie. Cum ploaia a ocolit zona de festival în după amiaza, măsurătorile s-au desfăşurat fără incidente, doar norii trecători s-au simţit ca un cearşaf de vară, pe care ba îl tragi peste tine, ba îl dai la o parte.
Seara m-a prins la măsurat hamace La Lejereanu, zona de relaxare pentru petrecăreți. De aici, de departe, am ascultat Aura, un rock-show cum nu a mai văzut Ţara Făgăraşului. Cine este Aura? Fosta solistă Still Born, care şi-a făcut trupă rock ce cântă cu influenţe diverse, printre care Blondie, ba chiar şi Metallica (am sesizat eu un început de Sanitarium, la un momentdat).
Odată cu trupa Domino ne-am apropiat de scenă pentru a simţi ţambalul mai bine şi a intra în atmosferă aşa cum se cuvine.
Domino încântă prin stilul unic, un melanj dintre un instrument muzical folcloric şi instrumente moderne.
Seria de concerte din această seară a fost încheiată de Zdob şi Zdub, de la care am aflat că moldovenii s-au născut la o margine de Prut.
De admirat prezenţa lor scenică, dar tot nu înţeleg care-i treaba cu ştergarul ăla de îl tot poartă Roman ca pe-o fustă. Îl asociez mai degrabă cu un element vestimentar pentru femei.
Ultima experienţă muzicală am consumat-o sus, pe pârtie, la cortul de after-party. Lăutar şef Nico de Transilvania. A fost frumos, dar nu prea. După vreo juma’ de oră de bumtzi-bumtzi în acompaniament de trompete şi alte instrumente de suflat ţi se cam ia de genul ăsta de muzică.
Duminică, ultima zi de festival vremea a făcut mişto de cei ce au îndurat ploaia joi şi vineri, numai la fix pentru maratonul de MTB.
Nu ştiu cum se face că în ultimele luni am asistat la maratoane numai de pe margine, ceea ce mi-a deschis apetitul pentru ceva acţiune. Nu neapărat de maraton cât pentru plimbări cu bicicleta. Ţineţi aproape, în week-end-ul de după festival am făcut o tură pe bicicletă a lacurilor din Bucureşti.
Înainte de a pleca am mai zăbovit ceva pe o saltea de paie, la umbră, pentru a capăta putere pentru drumul de întoarcere. Vrăjeală! Prea mare lenea şi atmosfera prea ca la Ţara Făgăraşului ca să plec aşa devreme.
Trebuie să vă spun că locul ales pentru festival a fost de vis. De pe pârtia ce forma un fel de amfiteatru în faţa scenei se vedea Ţara Făgăraşului în toată splendoarea ei. Nu știu dacă s-au perindat 1000 de oameni pe aici, dar sper că la ediția viitoare să se adune mai multă lume, sperând că și line-up-ul va fi la fel de atractiv.