triphunter.ro este o platformă de travel research destinată persoanelor ce vor să călătorească, dar nu au timpul necesar pentru planificarea întregii vacanțe. Evident, nu puteau lipsi din ecuație prețurile mici pentru vacanțe de vis.
Deși în România conceptul acesta de trip design nu a prins foarte mult, cel puțin nu inițiativele care presupunea ceva taxe contra serviciilor de consultanță, în afară este exploatat la maxim în spatele platformelor profesionale care aduc la un loc mai mulți agenți de turism. Persoanele interesate fac o cerere de ofertă pentru o destinație anume, un buget și anume condiții, iar agenții de turism ofertează în particular pachetele pe care ei reușesc să le pună cap la cap în bugetul respectiv. Platforma de intermediere reține un comision pentru tranzacțiile finalizate și totul se termină cu bine pentru toate părțile implicate, evident, cu drepturile și obligațiile conforme cadrului legal.
triphunter.ro nu a fost construit pe un asemenea sistem, ci are în spate doar o echipă de pasionați de călătorii cu acces la oferte de zboruri și cazare, gata să își ofere sfaturile celor ce nu au timp să caute internetul de la un cap la altul după cea mai bună ofertă. Tarifele percepute de echipa triphunter.ro sunt diferite, în funcție de tipul de consultanță dorită: pentru achiziționare bilete de avion, pentru achiziționare pachete city-break, pentru achiziționare pachete sejururi, circuite sau vacanțe exotice. Cei interesați vor plăti înainte de a li se oferi accesul la siturile pe care se regăsesc ofertele ce le sunt anunțate după cererile făcute în urma ofertelor postate pe sit.
Reamintesc cititorilor că ponturi legate de biletele de avion pot afla de la diverși bloggeri de călătorii din .ro, printre care și tedoo.ro, iar idei de vacanțe complete mai pot găsi pe blogul lui Mihai Jurca. Din păcate, tripmaker.ro, inițiativa bloggerului de călătorii Cezar Dumitru s-a dovedit a fi fără succes, în condițiile în care nu a existat suficient timp la dispoziție pentru a urmări ofertele de pe sute de situri de turism, dar nici nu s-a închegat o echipă dedicată care să se ocupe strict de așa ceva.
De asemenea, cred că în urmă cu ceva ani, cei interesați aveau acces la un astfel de serviciu de trip design prin intermediul agenției de turism online travelplanner.ro, care la momentul respectiv funcționa ca o firmă de consultanță.
Aceasta s-ar putea să fie și statutul triphunter.ro. O firmă avizată pentru prestarea de servicii de consultanță, ce colaborează cu operatori din turism. La momentul actual, punctul de lucru al echipei din spatele sitului triphunter.ro este înregistrat la aceeași adresă unde este înregistrată o firmă specializată în imprimarea de tricouri, numărul de contact fiind același în ambele cazuri.
În baza a ceea ce am evidențiat mai sus, cred că cel mai apropiat model de funcționare este cel al afilierii în turism. Doar că promovarea serviciilor turistice a fost dusă la un alt nivel și asta pentru că, așa cum s-a văzut din cele de mai sus, nișa nu este încă exploatată la adevărata ei valoare. Iar acolo unde este o echipă dedicată, șansele de succes sunt mai mari.
Dacă recitiți de câteva ori cele scrise pe sit, încet-încet ajungeți la concluzia că în spatele triphunter.ro ar putea fi un sistem piramidal specializat pe servicii turistice. Și, surprinzător, câteva astfel de rețele și-au făcut simțită prezența și în .ro. Nu de alta, dar numai astfel de sisteme ar permite echipei din spatele triphunter.ro să se promoveze pe ideea de călătorii la cele mai mici prețuri. Ce mi s-ar părea ironic în toată schema asta, ar fi faptul că cei ce plătesc pentru consultanță ar putea fi apoi angrenați într-un întreg sistem de promovare, taxa de consultanță fiind, de fapt, taxa de înscriere în sistemul piramidal. S-a confirmat prin contact telefonic cu unul din oamenii implicați în proiect că triphunter.ro nu funcționează pe un sistem MLM.
În spatele sitului există o echipă dedicată care urmărește sute de surse de specialitate pentru ca mai apoi să transmită informația mai departe.
Pe final, vreau să mai amintesc faptul că, la fel ca multe alte situri de turism, și triphunter.ro poate avea de suferit de pe urma numelui de brand, trip hunter fiind un nume destul de uzitat de foarte multe bloguri, rețele sociale, situri de turism ș.a.m.d.
Ați apelat sau veți apela pe viitor la astfel de servicii de consultanță online?