vuelo.ro, brandul online al agenției de turism Christian Tour

La începutul lunii august 2014, agentul economic ce operează agenția de turism Christian Tour a depus la OSIM o cerere pentru înregistrarea mărcii vuelo.ro, atât pentru nume, cât și pentru reprezentarea grafică.
vuelo.ro, Christian Tour
La momentul actual, agenţia de turism acoperă în întregime segmentele industriei de turism şi călătorie, incluzând vacanţe individuale, city-break-uri, pachete turistice pentru călătorii în grup, team building-uri, organizari de evenimente, incentive, transport şi ticketing.
Prin vuelo.ro Christian Tour se va orienta fără doar şi poate către zona de pachete turistice individuale, city-break-uri şi sejururi.
Ceea ce este de urmărit e dacă vuelo.ro va fi un brand online umbrelă pentru toate agenţiile de turism din grupul Christian Tour: agenţia Christian Tour, agenţia Pegas Holidays (specializată pe segmentul vacanţelor de lux), Europa Travel (vacanţe low-cost) plus Bibi Touring (agenţie specializată în vacanţe în România pentru familii cu copii), potenţialii clienţi având posibilitatea să aleagă în funcţie de tipurile de servicii amintite.
Anii ce au trecut au demonstrat că agenţia Christian Tour nu este străină de online, fiind prezentă atât pe partea de promovare, cât şi pe partea se rezervări online. Legat de acest din urmă aspect, în septembrie 2011, Christian Tour a semnat un parteneriat cu furnizorii sistemului HotelsPro, asigurând, astfel, accesul clienţilor săi la peste 11.000 de destinaţii, în peste 190 de ţări, la peste 95.000 de hoteluri din lume, precum şi la peste 3000 de activităţi: excursii, tururi, atracţii turistice şi chiar spectacole.
Rămâne de văzut dacă parteneriatul va continua şi o dată cu lansarea vuelo.ro, fiind şanse mari ca furnizorul HotelsPro să fie integrat în platforma tehnologică pe care Christian Tour e posibil să o adopte.
Tot pe partea de rezervări online, anul acesta Christian Tour a lansat sistemul de rezervări online pentru transport www.aerobus.ro, prin intermediul acestui oferind locuri în autocarele proprii pe cursele programate sau în regim charter, la cerere, pentru alţi touroperatori. Platforma tehnologică pe care e construit sistemul de rezervări locuri în autocare e REZMax.
După cum s-a putut obsera în ultimul timp, online-ul chiar nu mai e de ignorat sau de abordat superficial la nivel de prezenţă în social media. Deşi soluţiile tehnologice posibil să nu difere foarte mult (vezi Traveo şi Vivolis, construite de aceeaşi soluţie de la acelaşi furnizor), reputaţia prestatorului de servicii turistice şi calitatea serviciilor vor fi cele ce vor conta pentru potenţialii clienţi.
via dailybusiness.ro

Total
0
Shares
0 comments
Dă-i un răspuns lui Petruș Lungu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
Aplicatii mobile, barcelona, spania

10+ aplicații mobile ce vă pot fi de folos dacă vizitați Barcelona

Next Article

Câteva informații despre situl de rezervări online directbooking.ro

Related Posts
Total
0
Share