Acvariul din Palma, incursiune în oceanele lumii

Acvariul din Palma găzduieşte al doilea cel mai mare bazin din Europa, iar atracţiile principale le reprezintă atât faună piscicolă, cât şi câteva specii de păsări specifice junglei, aproximativ 8000 de specii diferite din fauna şi flora mediteraneană, dar şi 700 de exemplare marine din celelalte oceane ale lumii.

Această vizită a fost ultima din Palma, înainte de a ne îmbarca spre casă, acvariul fiind chiar aproape de staţiunea Playa de Palma, staţiunea în care am stat aproape o săptămână.

Autobuzele ce străbat staţiunile din sudul Mallorcăi au oprire aici, înainte de a-şi continua drumul spre Palma. Acum mi-ar fi destul de dificil să vă spun ce autobuze să luaţi din staţiuni, asta pentru că, la momentul vizitei noastre în Palma, liniile suferiseră ceva schimbări din cauza unor lucrări de infrastructură iar numere autobuzelor nu se mai pupau. Dar, cu siguranţă, o întrebare la recepţia hotelului la care sunteţi cazaţi vă va lămuri din acest punct de vedere.
Deşi intrarea la acvariu are un preţ destul de piperat, undeva în jur de 25 de euro de persoană, eu zic că merită fiecare cent. Ce nu mi-a plăcut încă de la intrare e abordarea aceea agresivă pentru a face poze la panoul de prezentare al acvariului, pe care le poţi cumpăra dacă vrei la ieşire, din magazinul de suveniruri.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium

Carrer Manuela de los Herreros i Sorà, 21,
07610 Palma
Illes Balears
Spain

Deschis zilnic între 9:30 am – 5:00 pm

Acvariul este o adevărată plăcere în special pentru cei mici, dar şi pentru adulţi deopotrivă. Întreg circuitul este o înşiruire de încăperi moderne sau grote în care sunt integrate armonios, în funcţie de specificul fiecărei încăperi în parte, bazine ce găzduiesc vieţuitoare marine: anemone, meduze, cai de mare, peşti, caracatiţe, anghile, crabi ş.a.m.d.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Vizitatorii pot obţine informaţii rapide despre speciile găzduite în vreo 4 limbi străine prin intermediul panourilor electronice de informare cu touchscreen.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Explorarea lumii oceanelor continuă în grădina acvariului, unde în bazine nu foarte adânci pot fi văzuţi rechini, pisici de mare, pinguini sau peşti multicolori în mici oaze japoneze de relaxare.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Într-una din sălile acvariului e amenajat un colţ de junglă, o punere în scenă a unui Paradis cu vegetaţie luxuriantă prin care mişună târâtoare şi păsări exotice în susur de apă curgătoare, apă care alimentează mici bazine cu crocodili sau acvariul cu peşti pirhana. Şi, ca să te simţi exact ca în junglă, umiditatea e menţinută foarte ridicată.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

După junglă, am trecut prin sala în care era în plină desfăşurare o expoziţie dedicată tonului albastru, specie aproape pe cale de dispariţie, iniţiativă ce avea ca scop conştientizarea efectelor pescuitului industrial şi necontrolat asupra acestei specii de peşti.

Din punctul meu de vedere, cea mai apreciată atracţie a acvariului esre universul Big Blue, un ecosistem artificial ce găzduieşte câteva specii de rechini, pisici de mare, sute de specii de peşti, floră marină, un adevărat colţ de ocean super populat.

Bazinul are o capacitate de peste 3,5 milioane litri de apă şi este străbătut de un tunel transparent din care poţi asista la spectacolul oferit de fauna marină.

Palma Aquarium, Acvariul din Palma de Mallorca

Cred că şi în sala acvariilor cu anemone am petrecut la fel de mult timp ca în Big Blue.

După atâta explorare ne-am oprit pe terasa din incintă şi am încercat ceva mâncăruri cu fructe de mare, după care ne-am mai relaxat la o sesiune de plajă la piscina hotelului înainte de a ne îmbarca spre aeroport.

Mallorca e frumoasă, iar recomandarea mea să vă bucuraţi de ea pe jos, pe bicicletă, cu maşina, cu trenul sau cu vaporul. Cu siguranţă am ratat obiective ce nu trebuiau ratate, dar acest sejur a fost unul special pentru noi, unul în care am îmbinat relaxarea şi activităţile spre care e deschisă insula.

Total
0
Shares
2 comments
Dă-i un răspuns lui Iulia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Tur virtual în Castelul Corvinilor printr-o aplicație mobilă

Next Article

amfostacolo.travel, sit cu oferte turistice pentru comunitatea amfostacolo.ro

Related Posts
Total
0
Share