Pe la jumătatea lui august, stelele s-au aliniat de așa natură că am avut ocazia de a petrece un week-end prelungit aici, aproape de București, la un resort din Pitaru, satul natal al pictorului Nicolae Grigorescu, la Insieme Grand Resort.
Cum știți destul de bine că descrierile pompoase nu mă impresionează deloc, am zis că nu avem nimic de pierdut.
Nu știu cât de unic mai e Insieme Grand Resort din Pitaru, Județul Dâmbovița, în Romania, dar recenziile îl desființează direct. Cu inima îndoită după parcurgerea acestora, am continuat documentarea și când am văzut că Luana Ibaka și Florin Petrescu au petrecut pe aici, am zis că n-o fi dracul atât de negru. Unde mai pui că resortul a găzduit și ceva workshop-uri MLM și Simpozionul Național Potlogi, PR/marketingul hotelului a apărut pe la ceva emisiuni de specialitate, iar marketingul și l-a externalizat către o agenție de publicitate. Toate astea te duc cu gândul la faptul că oamenii sunt axați pe servicii de calitate … până dai de anunțurile de angajare și te apucă groaza când vezi că au nevoie de aproape tot personalul necesar îngrijirii unui hotel.
În fine, am găsit suficiente motive în cele enumerate mai sus să îi dăm o șansă, așa că iată-ne în mașină pe DJ , iar după 40 de minute în parcarea hotelului.
Insieme Grand Resort
Str. Nicolae Grigorescu, Nr.1
Sat Pitaru
137371 Potlogi
Județul Dâmbovița
România
Ideea resortului nu e rea deloc. Centru de călărit, centru spa, restaurant, piscină și terenuri de sport în același loc menite să te facă să te deconectezi de lume pe durata șederii aici. Ba chiar și un pic de istorie sub un acoperiș de tablă lindab, un conac boieresc care i-a aparţinut lui Ienache Văcărescu, iar ulterior marelui logofăt Filip Lens, fondatorul Casei Vernescu din Bucureşti, încearcă să te deconecteze de aglomerația orașului de la o aruncătură de băț.
Hotel
Noi am fost cazați în corpul de 3 stele, conacul e evaluat la 4 stele.
Zona de recepție este primitoare, prietenoasă, două tablouri mari de pe pereți ar trebui să te ducă cu gândul la personalitatea locului, dar nu știu dacă are același efect pentru toată lumea, stilurile sunt diferite față de cel al lui Grigorescu.
Scările ce duc la etaj sunt mărginite de o balustradă de fier forjat, iar pereții sunt vopsiți de așa natură încât să simți patina timpului. Și mobilierul din camere urmează aceeași linie, dar scârțâitul acestuia în foiala din timpul nopții te îndepărtează de la idee, de la concept.
Camera în care am stat noi a fost decentă, primitoare, pătuțul copilului și-a găsit loc într-un colț fără a restricționa mișcarea în cadrul camerei.
Camera era dotată cu mini-frigider, TV, o canapea extensibilă în plus față de pat, dulap de haine, 2 noptiere și un singur pahar. Are chiar și aer condiționat, se folosește contra cost, doar 50 de lei pe noapte.
Pentru că vă vorbește despre astea un călător digital, trebuie să vă spun că există conexiune Wi-Fi peste tot în clădirile resortului.
Baia curată, dar nu am văzut nicăieri benzile de plastic/hârtie ce se pun peste WC și în duș să te anunțe că au fost dezinfectate. Noi oricum avem mereu după noi un spray dezinfectant și mai curățăm o dată pentru orice eventualitate. Așa am rezolvat și mirosul de canal din baie, probabil de la fose septică. Nu știu, nu mă pricep la canalizări, așa cum am spus, mirosul spray-ului dezinfectant a acoperit și mirosul ăsta nașpa.
Când se lasă noaptea, nu o să auziți decât greieri și broaște la început, după care liniște totală, un avantaj al locului. Nu tu motoare turate, nu tu urlete, nimic, măcar asta mai acoperă din alte neajunsuri.
Centrul Spa
De departe cel mai modern corp al resortului e cel spa, deși și pe acolo mai găsiți în vestiare un cap de duș care se hotărăște să se despartă bărbătește de restul instalației sau suporți de baie ce cedează sub greutatea oamenilor bine-intenționați ce-și caută sprijin, ba chiar și bara care ar trebui să te ajute să te odihnești în piscină e desprinsă pe ici pe colo. Dar de arătat arată fain, peste media resortului.
Adâncimea piscinei interioare variază între 1.70 și 2.50 de metri, iar apa este sărată, iar patroana însăși ne-a spus că are 26 de grade, deși noi am catalogat-o rece pentru noi, d’apăi pentru un copil sub 3 ani. Dar asta e doar părerea mea, evident. De jur împrejurul piscinei vă puteți relaxa pe șezlonguri.
În caz că vă place să băgați bile cu tacu’, nu cu acu’, o masă de biliard vă stă la dispoziție, iar dacă vreți să vă exersați jocul de glezne, puteți juca fie ping-pong, fie tenis de câmp sau o miuță.
Curtea resortului
Mi se pare locul perfect în care să vii dacă vrei să te antrenezi, au un teren de tenis și unul de fotbal/baschet.
Iar dacă le aveți cu sportul mințitului și fabulatul la una mică, se găsește în cadrul resortului o baltă unde să vă încercați norocul.
Activități sportive mai puteți practica și în sala de fitness.
Câțiva cai, oi și un struț pot fi văzuți prin țarcurile din apropierea clădirilor, iar copiii se pot juca în locul special amenajat. De preferat cu jucării de acasă, că cele de acolo sunt sub orice critică.
Caii rămân în țarcurile lor din lipsă de personal care să supravegheze călăritul.
Restaurantul
Restaurantul e genul axat pe evenimente în materie de design și aranjamente, iar mâncarea e extrem de scumpă pe motiv că ar fi bio.
Am luat masa acolo de 3 ori, 2 cine și un prânz. Ciorbele încep de la 15 lei, pastele de pe la vreo 25 de lei, păstrăvul e la vreo 60 de lei kg cu mențiunea că o dată poți fi servit cu un pește întreg, iar altă dată doar cu jumătate.
Băuturile încep și ele de pe la 8-9 lei.
Exceptând una din cine care a fost inclusă în pachetul de cazare, împreună cu micul dejun pentru cele două zile pe care le-am stat acolo, pentru restul meselor nu ne-am ridicat de la masă fără cheltuială de aproximativ 150 de lei 2 persoane. N-am servit vinuri fine, nu ne-am delectat cu cine știe ce specialități.
Noi am așteptat în jur de 20 de minute pentru ce am comandat, și chiar dacă ar fi fost să așteptăm mai mult n-ar fi fost o problemă, că oricum stăteam cu copilul pe afară și ne anunțau doamnele de la bucătărie când era gata mâncarea.
Una dintre cine ar fi trebuit să fie una romantică, a fost doar una banală și asta nu din cauza faptului că eram cu copilul după noi.
Micul dejun e unul banal, nimic notabil, puteți alege doar între ouă și omletă.
Uitându-mă peste pachetele lor am observat că au un pachet antistress, iar în baza celor de mai sus cred că ar fi cazul să renunțe la el, nu de alta dar până nu acordă atenția cuvenită detaliilor subliniate și de mine mai sus, mai mult stresează clienții decât îi destresează. După ce am citit recenziile existente online, n-am venit aici cu mari așteptări, așa că nu am fost neapărat dezamăgiți și am încercat să ne bucurăm de timpul nostru cum am știut noi mai bine. Unde mai pui că toată experiența asta l-a ajutat pe cel mic să doarmă neîntrerupt noaptea, normal mai trezindu-se din când în când mormăind sau scâncind.
Deși resortul a fost gândit să te țină captiv acolo, puteți da o fugă până la Târgoviște, la Curtea Domnească sau la Potlogi, la Palatul Brâncovenesc, ceea ce noi am și făcut, dar am să vă povestesc de fiecare în două articole separate.
Mai multe informații despre hotel găsiți pe site-ul lor sau pe site-urile de review-uri Tripadvisor, Booking.com și amfostacolo.ro.