Știu, probabil ți s-a activat deja în minte scena cu vulpea ce-a ieșit în calea fotografului aflat în drumeție montană, care a făcut înconjurul internetului. Eh, n-am avut ocazia de așa relaționare și nici aparatura necesară pentru a imortaliza astfel de momente. Dar am câteva povești amuzante pe alocuri despre astfel de întâlniri.
Impulsionat de cererea Roxanei de pe grupul select de Facebook Blogosfera de turism, am scris despre mici pățanii cu animalele sălbatice ce mi-au iești în cale fix când nu mă așteptam. Articolul de față e un apel la respect pentru biodiversitate, lăsați animalele în mediul lor și evitați să le hrăniți.
Căprioare pe arătură
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că prima mea călătorie solo echivalează cu plecatul de acasă în căutarea bunicilor mei plecați la muncile câmpului.
Deși nu aveam mai mult de 5 ani, îmi aduc aminte de o zi de toamnă friguroasă, cu un frig din ălă de scoate la iveală lipsa de calciu pe la oasele pumnului, când bunicii mei au plecat dis de dimineață la cules de porumb, iar eu, panicat că la ora prânzului nu s-au întors acasă, am plecat în căutarea lor printre lanuri de porumb.
Aveam frânturi de locuri în memorie și nici prin cap nu-mi trecea că m-aș putea rătăci. Așa că, fără bocceluță și urme de firimituri ca-n povești am plecat și, evident, am reușit să mă rătăcesc. Ochii curioși ai oamenilor pierduți și ei printre coceni, cu un alt scop decât al meu, mă priveau, iar voci răzlețe mă întrebau, „al cui ești, mă, nepoate? Ce faci tu singur pe aici?”.
Norocul meu că m-a recunoscut un frate de-al bunicului și mi-a tăiat elanul căutării. Dar până să mă ducă înapoi, în brațele tremurânde ale bunică-mi, m-au plimbat vreo 2 ceasuri cu tractorul pe unde aveau ei treabă. Și de aici, de pe locul din spate al tractorului am văzut eu primele căprioare în libertate, ieșite dintr-o pădure după mâncare printre brazdele întoarse ale unei foste miriști.
După ani și ani, am văzut un pui de căprioară ce abia se ține pe picioare la unul din vecinii de pe drum, probabil un descendent al generației de căprioare mai sus amintite, fiind găsit cam în aceeași zonă. Oamenii l-au găsit neajutorat și l-au luat și l-au întremat în curtea lor. Ulterior am aflat că cineva a anunțat ocolul silvic și puiul le-a fost luat.
Ariciul cu preferință pentru litoral
Cum am fost genul de copil crescut de bunici până la 7 ani, iar mai apoi copilul ce-și făcea vacanțele de vară, am avut o grămadă de timp la dispoziție să umblu pe coclauri fie cu scop, fie aiurea. Cu scop mergeam și cu tataie după iarbă pentru animale, la cosit, prin împrejurimile satului, ocazie cu care mai descopeream și fauna locului. Întorcându-ne noi, într-o după amiază târzie de vară, de la cosit, cocoțați pe grămada de iarbă din căruță, ne-a tăiat calea un arici, care s-a poticnit în bălăriile dintr-un canal de scurgere.
Cum nici eu, nici pretenarul care era cu mine nu mai văzusem așa de aproape un arici, tataie l-a luat într-o salopetă și ni l-a adus în căruță. Partea amuzantă e că acasă, abia de am apucat să îl studiem în amănunt, că ariciul a fugit în via deasă din spatele casei. Nu pot să vă descriu în cuvinte ce ciudă mi-a fost atunci, fusesem vedeta uliței printre cei de-o seamă mie.
Am revăzut un arici acum câțiva ani, într-un week-end estival în Eforie Nord, ocazie cu care mi-am zgâriat chelia în încercarea de a-l fotografia printre boscheții, fără succes.
Ursul de la munte cum te prinde, cum te … mănâncă sau îți mănâncă de la geamul mașinii
Când nu eram în vacanța de vară la bunici, făceam tururi de țară cu ai mei. Și acum îmi reamintește taică-miu că m-a plimbat în toată țara, iar eu nu-mi aduc aminte decât frânturi, doar albumele foto venind în ajutorul meu.
Ei bine, cel puțin una din ieșirile în țară e memorabilă, acțiunea petrecându-se în campingul din Tușnad, de lângă Lacul Ciucaș. Da, mergeam destul de des cu cortul prin țară.
Cum am ajuns noi în camping, discuții despre urși îndemânatici încă se duceau la ușa cortului. Cu o seară în urmă, un urs scosese fără probleme luneta unui Trabant pentru a se servi cu ceva ouă pe care oamenii le țineau într-o sacoșă cu făină acolo, în zona din spate. Eh, ce se poate întâmpla? E camping, e îngrădit, malul Oltului e înalt și … pădure puțin mai încolo. 🙂 Lângă noi era și o familie ce se certa pe variante de cazare, după incidentul cu ursul; el voia în continuare la cort, ea voia la căsuța și tot așa și-o pasau de la unul la altul, ca la un moment data să dispară din zonă.
Pune tata cortul, ne instalăm cu gențile de haine la capul nostru, în fundul cortului cum ar veni și adormim în cele din urmă. La un moment dat, la cortul de lângă, în care stătea cuplul certăreț, se aude hârș-hârș, de parcă cineva ar fi desfăcut fermoare, iar în lumina reflectorului ce lumina campingul se vedea o umbră că și cum cineva s-ar odihni stând sprijinit într-un băț. Cum mama dormea iepurește, îl trezește pe tata să verifice care-i situația. Somnoros, se ridică omul într-o mână și concluzionează sec: a venit veciunu’ să strângă cortul, se mută la căsuță, iar acum se oglindește sprijinit de unul din bețele cortului.
Nici n-apucă să își termine ideea că o ditamai labă de urs sfâșie partea din spate a cortului și înfașcă una din gențile cu haine. În toată nebunia asta, tata a ieșit afară înarmat cu o toporișcă de camping și a plecat în urmărirea ursului strigând, „huă, huă, huă”. La întoarcerea lui, buimăcită de ce tocmai s-a întâmplat, maică-mea îi zice, „bine, mă, tu strigi după urs ca după câine?”. 😀 Când vezi ursul alergând în două labe pe malul înălțat al Oltului și cu botul și labele din față trăgând haine din geanta ținută în brațe, nu văd cum ai putea striga. 🙂
A doua zi dimineață, ne-am mutat la căsuțe, fiind totuși martorii concertului de capace de gunoi pe care urșii le dădeau la o parte de pe tomberoane, în căutare de mâncare.
La întoarcerea spre casă, tata a zis că ar fi o idee bună să mai rămânem câteva zile pe Valea Prahovei, pe Valea Cerbului, în Bușteni, unde, surpriză, cu o seară înaintea de sosirea noastră, ursul furase unor turiști lada frigorifică cu carne, în care își țineau și banii de concediu pe care i-a împrăștiat prin pădure. 🙂 O parte dintre noi am dormit în mașină, numai taică-miu s-a încumetat să doarmă la cort.
Foto: Tache
Am văzut cu adevărat ursul la ochi pe drumul spre Pârâul Rece, într-o curbă în care toată lumea oprea și îi arunca mâncare. Unii se simțeau curajoși și ieșeau să îl pozeze de aproape pentru ca mai apoi să dea ture mașinilor să nu care cumva să îi confunde ursul cu masa de prânz.
Caprele Negre
O ultimă întâlnire cu animalele sălbatice a fost în traseul de creastă din Piatra Craiului între Vf. La Om și Vf. Refugiul Ascuțit. După ce era cât pe ce să abandonăm traseul din cauza urmelor de labă de urs din pâlcurile de pământ și-am tras o sperietură soră cu moartea după alunecarea unui camarad de drumeție pe grohotiș, ne-am clătit ochii cu niște capre negre și pozau țanțoșe pe mici vârfuri de stâncă pe versantul sud-estic al Pietrei Craiului.
Rozătoare și târâtoare
În campania Scrie România! fiind, la Histria am văzut un popândău și un șarpe de apă … strivit de o mașină. La un moment dat, șerpii de apă de la Istria erau în pericol datorită unui parazit, nu știu care e situația actuală.
În materie de târâtoare, Muzeu Astra din Sibiu pare a sta chiar bine. La momentul vizitei noastre acolo am văzut o șopârlă năpădită de căpușe și un șarpe negru-argintiu de care abuzau toți vizitatorii pentru a-i face poze.
De ținut minte în urma acestui articol:
- În calitate de călător sau turist pe meleagurile țării tu ești intrusul în minunata lume a viețuitoarelor sălbatice și trebuie să te porți ca și când ai fi în vizită la cineva. Ba chiar trebuie să te obișnuiești să le vezi în locuri locuite de oameni, atât timp cât localitățile se extind sau arealul lor este distrus prin defrișări.
- Dacă viața nu îți e pusă în pericol, nu perturba animale sălbatice de la treburile lor, mai bine le ocolești sau aștepți să se îndepărteze. Nu arunci cu pietre și nici nu le frăgezești carnea cu bâta de baseball, bastonul de drumeție sau mai știu eu ce.
- Pentru orice eventualitate, poți lua la tine un fluier (pentru zgomot la nevoie) sau spray-uri speciale pentru urși și mistreți.
- Nu schimbi mediul lor de trai, luându-le acasă. Singurele amintiri trebuie să fie pozele pe care le capturezi de la o distanță sigură, atât pentru tine, cât și pentru animale. E de preferat să le faci fără blitz.
- Nu captura târâtoare, dacă nu ai o pregătire în acest scop.
- Te informezi corespunzător și nu călătorești în zonele frecventate de sălbăticiuni atunci când sunt în perioada de împerechere, când sunt mult mai agresive.
- Nu hrănești animalele sub nicio formă.
- Dacă parcurgi un loc cu șerpi, e bine să îți deschizi drumul cu un băț pe care îl lovești de ierburi, bolovani, pământ. Șerpii simt vibrațiile și se vor îndepărta.
