Review de călător sau gear porn? OnePlus 5T

OnePlus 5T, OnePlus A5010

OnePlus 5T Midnight Blue este primul flagship smartphone pe care am pus mâna … la propriu, adică primul flagship pe care l-am achiziționat, atrăgându-mi în mod deosebit atenția prin capacitatea de procesare și stocare, posibilitatea de a folosi 2 SIM-uri și prețul relativ mic față de alte flagship-uri.

Având în vedere că în maxim 1 săptămână se va lansa OnePlus 6, nu știu dacă să-i mai zic review articolului de față. Poate un articol de genul gear porn e mai potrivit. 😀

General

OnePlus 5T vs. iPhone X
  • Full Optic AMOLED 18:9 Display
  • Snapdragon™835 Qualcomm®
  • 16+20 MP Dual Camera
  • 6GB RAM 64GB Storage

OnePlus 5T e un telefon pe care l-ai putea cataloga ca phablet, dar care mai are de luat pastile pentru a ajunge acolo.

E un smartphone ce împrumută multe de la ultima generație de iPhone, de la butonul de stand by până la carcasa de protecție, dar cu performanțe mai bune (cel puțin din punct de vedere hardware). Inclusiv feelingul pe care îl ai când folosești telefonul e cel al unui telefon de calitate. Și fix așa se și comportă.

L-am comandat de pe site-ul OnePlus.net (acum OnePlus.com), împreună cu o carcasă de protecție. A fost livrat în 5 zile calendaristice, inclusiv week-end, dintr-un depozit din Polonia. Dacă vei plasa și tu comenzi viitoare pe site-ul lor, folosește voucher-ul acesta de 20 de euro pentru a beneficia de o reducere și nu uita să îți setezi profilul pe țara în care locuiești pentru a beneficia de transport fără taxe vamale și accesorii compatibile standardelor din țară (de exemplu, încărcător adaptat rețelelor de electricitate din Europa).

Body

  • Dimensions 156.1*75*7.3 mm
  • Weight: 162g
  • Material: Anodized Aluminum
  • Buttons: On-screen navigational support, power button, volume rocker, Alert Slider

Dacă și tu faci trecerea de la telefoane de formatul LG Nexus 5 (16:9), află că s-ar putea să ai un șoc, mai ales dacă ai mâna mică. OnePlus-ul, la cei 6 inch ai săi și un ratio al ecranului de 18:9, este imens și cu greu îl vei putea manevra la scris mesaje, note sau alte lucruri pe care le faci tu pe telefon cu o singură mână. Îți va lua vreo 2 săptămâni să te obișnuiești cu asta. Grijă mare la folositul telefonului în spații aglomerate, nu vrei să ți-l zboare careva din mână. 🙂

Carcasa e din aluminiu, inclusiv grilele difuzoarelor și butoanele. Fără carcasă de protecție ți se va părea alunecos. Pe spate
are încorporat senzorul ceramic de amprentă și camera duală principală, al cărui software poate fi activat la apăsarea dublă pe butonul power.

OnePlus 5T, OnePlus A5010
OnePlus 5T, OnePlus A5010
OnePlus 5T, OnePlus A5010

Și pentru că am amintit de butonul power, m-am lovit de situația în care telefonul răspunde cu un delay de câteva secunde după apăsarea acestuia. Nu se întâmplă mereu.

Ecran

  • Size: 6.01 inches
  • Resolution: 1080P (1080 x 2160 pixels), 401ppi
  • Aspect Ratio: 18:9
  • Type: AMOLED
  • Supports sRGB, DCI-P3
  • Cover Glass: 2.5D Corning® Gorilla® Glass 5

N-am nimic de obiectat aici, culorile sunt vii, pictogramele sunt sharp.

Din soft luminozitatea ecranului poate fi configurată pentru citit, pentru utilizare nocturnă, pentru stand by sau adaptivă, adică în funcție de condițiile de luminozitatea ale ambientului, ecranul se adaptează.

Dacă vrei să vezi cât de rezistent e telefonul la zgârieturi, șocuri și impact cu grad de risc ridicat, vizionează clipurile de mai jos.

În clipul de mai jos poți vede cum arată pe interior, cu mențiunea că portul USB și cel audio au un fel de protecție împotriva apei, lucru ce confirmă că testau terenul pentru un viitor improvement la OnePlus 6.

Sistem de operare

Telefonul rulează OxygenOS pe Android Nugat, cu posibilitatea de upgrade la Android 8.1.0 Oreo.

Din martie, de când l-am achiziționat, inclusiv OxigenOS și-a făcut un update la versiunea 5.1.1.

OxigenOS este un firmware (ROM) proprietar OnePlus 5T ce aduce îmbunătățiri funcționalităților sistemului de operare Android, precum: posibilitatea de a folosi gesturi, posibilitatea de a folosi softul camerei în modul manual, posibilitatea de a folosi un luncher proprietar de aplicații, consum redus de baterie la înregistrările video, fonturi, notificări, UI, optimizarea bateriei când se folosește Wi-Fi-ul, integrarea SwiftKey, controlul senzorului de amprentă, personalizarea barei de stare etc.

Îți las mai jos un clip cu câteva funcționalități pe care le poți găsi utile.

Un lucru pe care trebuie să-l reții aici e cel legat de controversele asupra informațiilor pe care Oppo, compania ce produce terminalele OnePlus, le colectează de la utilizatori prin intermediul firmware-ului. Recomandarea mea e să închizi aplicația de sistem BugReportLite din Settings / Apps / Show system apps / BugReportLite și să nu optezi pentru programul de user experience, debifând opțiunea de aici: Settings / Advanced / Join user experience program.

De câte ori se face actualizare pe Oxigen OS, va trebuie să mergi în aplicațiile de sistem și să închizi BugReportLite. Dacă mai poți.

Hardware

  • CPU: Qualcomm® Snapdragon™ 835 (Octa-core, 10nm, up to 2.45GHz)
  • GPU: Adreno 540
  • RAM: 6 GB LPDDR4X
  • Storage: 64 GB UFS2.1 2-LANE

Prea multe n-am de comentat aici, iar singurele comparații în materie de performanțe pe care le pot face sunt cele cu LG Nexus 5 și Sony Xperia X Compact. Nu am întâmpinat probleme la rularea aplicațiilor sau la rularea conținutului multimedia. Din martie de când l-am luat, nu i-am dat niciun restart 🙂 pentru a curăța din procesele din background, ce pe celelalte dispozitive reduceau performanțele telefonului.

Ce vreau să spun e că sistemul rulează bine cu o grămadă de aplicații instalate, iar telefonul nu se supraîncălzește când vizionez clipuri pe YouTube sau când înregistrez.

Foto-video

Cameră principală

  • Sensor: Sony IMX 398
  • Megapixels: 16
  • Pixel Size: 1.12μm
  • Aperture: f/1.7
  • Focal Length: 27.22mm

Cameră secundară

  • Sensor: IMX 376K
  • Megapixels: 20
  • Pixel Size: 1.0 μm
  • Aperture: f/1.7
  • Focal Length: 27.22mm

Flash

  • Dual LED Flash

Deși producătorul se laudă cu un autofocus performant, eu am făcut și poze cu focus mai slab, fără sharp pe obiecte, deși lumina era bună.

Camera nu te lasă să te joci cu zoom-ul foarte mult, așa că pentru cadre mai apropiate pe peisaje va trebui să folosești aparatul foto dedicat.

În modul manual poți regla valoarea ISO, balansul de alb, deschiderea diafragmei, focusul sau expunerea.

OnePlus 5T, manual mode

Pozele ies bine în lumină bună, dar pentru cele în lumină slabă un pic zoom te agasează cu un brush pe zonele pline de culoare, care, treptat, pe măsură ce zoomezi se pixelează. Deci Intelligent Pixel Technology, tehnologia care unește 4 pixeli într-unul singur când lumina ambientală e sub 10 luxteni, e mai mult marketing.

Camera principală e duală, ceea ce îți permite să faci poze de tip portret cu fundal încețoșat (bokeh).

În mare, eu, unul, sunt mulțumit. La ultima ieșire din București am avut doar telefonul cu mine și am tras cadre ca cele de mai jos.

 

#nofilter frog jumping in the grass #frog #greengrass #wildlife #nature

A post shared by Petruş Lungu (@surtep) on

Recent am observat și o anomalie la pozele de interior. Pe modul automat am făcut poze unui ecran de pe o scenă luminată corespunzător. Pe viewfinder, înainte și după declanșare, pozele se văd clar, în schimb, când le accesez din galerie acestea sunt întunecate. Dacă fac un pic de zoom pe ele le văd așa cum trebuie, când își revin la dimensiunea la care au fost capturate redevin întunecate. De asemenea, dacă vreau să le editez se face un autocorect, dar nu le pot salva. Vezi mai jos. N-am găsit o rezolvare pentru bug-ul ăsta.

bug, OnePlus 5T

Video

  • 4K resolution at 30fps
  • 1080p resolution at 60fps
  • 1080p resolution at 30fps
  • 720p resolution at 30fps
  • 720p videos at 120fps (Slow Motion)Time-Lapse

Formate video compatibile

  • Playback: MKV, MOV, MP4, H.265(HEVC), AVI, WMV, TS, 3GP, FLV, WEBM
  • Înregistrare: MP4

Despre partea de înregistrare video îți pot spune că am încercat doar la 1080 px cu 30 fps, iar ce am înregistrat se vede perfect pe telefon.

Camera de pe aparat știe și slow motion (fără sunet) și time-lapse și filmare în 4K. N-am încercat filmările în time-lapse sau 4K.

Deși n-am testat, producătorul se laudă cu o tehnologie de stabilizare electronică a imaginii (Electronic Image Stabilization), ce absoarbe din mișcări în timpul filmării, eliminând tremuratul din înregistrare. Uitându-mă la niște clipuri comparative pe YouTube, constat că stabilizarea electronică nu e la fel de eficientă ca cea optică.

Audio

  • Difuzor poziționat în partea de jos
  • 3 microphones with noise cancellation
  • Supports AANC
  • Dirac HD Sound®

Formate audio suportate

  • Playback: MP3, AAC, AAC+, WMA, AMR-NB, AMR-WB, WAV, FLAC, APE, OGG, MID, M4A, IMY
  • Recording: WAV, AAC, AMR

Pe audio mulți ar spune că se aude ca din conservă, acum depinde de cât de audiofil e fiecare. Eu aș cataloga sunetul că fiind acceptabil spre decent.

Conectivitate

Porturi

  • USB 2.0, Type-C, Supports USB Audio
  • Dual nano-SIM slot
  • 3.5mm audio jack

Rețea

LTE

  • Supports 3xCA
  • Supports 64QAM & 256QAM
  • Supports up to DL CAT 12 (600 Mbps)
  • UL CAT 13 (150 Mbps) depending on carrier support

Bands

  • FDD LTE: Band 1/2/3/4/5/7/8/12/17/18/19/20/25/26/28/29/30/66
  • TDD-LTE: Band 34/38/39/40/41
  • TD-SCDMA: Band 34/39
  • UMTS(WCDMA): Band 1/2/4/5/8
  • CDMA: BC0
  • GSM: 850/900/1800/1900 MHz

Despre semnalul de rețea de la Vodafone pot spune că am aceeași problemă de conectivitate pe un segment de pe magistrala 4 de metrou :), pe când alți călători schimbă fără probleme site-ul, își încarcă fără probleme feedul de Facebook etc., timp în care mie îmi trece pe HSDPA sau chiar Edge și nu mai pot naviga în nicio aplicație.

WiFi

  • MIMO 2*2, WiFi 802.11 a/b/g/n/ac, 2.4/5 GHz

Bluetooth

  • Bluetooth 5.0, supports aptX & aptX HD

NFC

  • NFC enabled

Localizare

OnePlus, GPS, sateliti
  • GPS, GLONASS, BeiDou, Galileo

Deși pentru localizare, conform specificațiilor, OnePlus 5T folosește sistemele de mai sus, cele mai bune conexiuni cu sateliții la are pe GPS și GLONASS. Pe Galileo, sistemul european de poziționare, și pe BeiDou, sistemul chinezesc de poziționare, prinde sateliți doar în anumite zone (verificat doar în București).

Am folosit telefonul pentru navigare cu Google Maps și Waze, fără probleme.

Acumulator

OnePlus 5T este echipat cu o baterie de 3.300 mAh (non-schimbabilă) și dispune de tehnologie Dash Charge (5V la 4A) sau VOOC, ceea ce înseamnă că se pune accent pe un amperaj mai mare. Spre comparație, tehnologia Quick Charge 3.0 de la Qualcomm presupune 6.5V la 3A.

Cu toate acestea, se pot folosi și alte încărcătoare sau power bank-uri cu OnePlus 5T, doar că încărcarea va fi limitată la vitezele standard de încărcare ale acestora.

La prima folosire a telefonului bateria era la 88% și timpul estimat de consum era de 4 ore, ceea ce m-a panicat. Pe măsură ce se consuma, creștea și durata de viață, astfel: la 70% – 5 ore, la 60% – 8 ore. De la ora 0:00 la ora 12.00 am ajuns la 15-10%.

OnePlus 5T, battery

Prima încărcare a durat 70-80 de minute, iar bateria a ținut aproximativ 17 ore. În prima săptămână de folosire, am dus bateria până la 32 de ore de folosință a telefonului, niciodată descărcat complet (browsing, video, social media din când în când și vreo 2 ore constant, în tranzit). Acum cred că mă ține bateria undeva în jur de 24 ore în aceleași condiții de folosire.

Încărcarea durează peste 1 oră cu charger-ul DASH, până la 65% durând undeva în jur de 30 de minute și aproape 2 ore de la un power bank compatibil Quick Charge.

Senzori

  • Fingerprint,
  • Hall,
  • Accelerometer,
  • G-sensor,
  • Electronic Compass,
  • Gyroscope,
  • Proximity,
  • Ambient Light Sensor,
  • RGB,
  • Sensor Hub

În materie de senzori, cele mai discutate de pe OnePlus 5T sunt senzorul de amprentă și cel de identificare facială.

Pe cel de amprentă îl folosesc pentru a afișa bara de stare, iar pe cel de identificare facială îl am activat. Legat de cel din urmă, mai dă rateuri în lumină slabă, nu mă recunoaște cu ochelari transparenți și funcționează cu un unghi destul de larg.

Dacă ești pro performanță, e telefonul potrivit pentru tine, dar fii precauta când vine vorba de securitatea informațiilor. Cu măsurile necesare, cred că poți trece peste asta. 🙂

Dacă ar fi fost waterproof, ar fi post telefonul perfect pentru un travel blogger, având în vedere că e dual SIM. Împotriva șocurilor îl poți proteja cu carcase dedicate, de la cele proprietare la cele de la terți.

Găsești telefonul OnePlus 5T Midnight Black în MarketPlace-ul eMag, la 2.560 lei, sau la evoMAG.ro, la 2.479 lei (prețuri valabile la momentul publicării acestui articol).

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
kerala, ecoturism, plantatii ceai

Eurovision-ul a crescut interesul românilor pentru city-break-urile la Lisabona

Next Article
kerala, zei, ecoturism, altar

Românii fac economii pentru vacanța de vară

Related Posts
Total
1
Share