Conform unui studiu momondo, 48% dintre călători se simt lipsiți de motivație și triști atunci când se pregătesc să revină acasă, la locul de muncă sau la școală și chiar câteva zile după vacanță. Doar 24% dintre călători își fac planuri pentru o nouă vacanță imediat după revenirea din vacanța curentă.
Spre deosebire de plonezi și britanici, românii sunt mai puțin predispuși la nostalgia post-vacanță
La nivel global, 48% dintre călători au declarat că au avut până acum parte de sentimente de tristețe, deprimare, melancolie după ce s-au întors din vacanță. Printre respondenții care simt cel mai puternic asta se numără polonezii (63%), fiind urmați de britanici (62%) și de columbieni (60%).
Pentru călătorii românii, procentajul este asemănător cu media globală: aproximativ jumătate (49%) au declarat că se simt deprimați după ce revin din vacanță. Momente la fel de intense le sunt, totodată, familiare călătorilor din Canada, Coreea de Sud, Rusia.
CITEȘTE ȘI: STUDIU Google: cine este turistul român?
La polul opus, cei care se simt mai puțin întristați sau deprimați atunci când li se încheie perioada de concediu sunt călătorii din țările vestice și de nord, precum Olanda (31%), Danemarca (34%), Germania (35%), Austria (36%).
Somnul și prelungirea vacanței, antidotul preferat de români
Conform datelor momondo.ro, pentru mai mulți călători revenirea la viața de zi cu zi după mult așteptatul concediu vine cu o serie de nevoi suplimentare: dorm mai mult decât în mod obișnuit (28%), caută noi destinații și călătorii pentru următorul concediu (24%), își propun să mănânce mai sănătos (23%).
Există însă persoane pentru care prima zi de după vacanță este imposibilă, motiv pentru care lipsesc de la birou sau de la școală pe motiv că s-au îmbolnăvit. Călătorii care au cel mai mult nevoie de încă o zi liberă după ce au revenit din concediu sunt românii și polonezii.
În cazul a aproximativ un sfert dintre români (23%), prelungirea concediului cu încă o zi după ce au revenit acasă este un antidot la fel de bun ca planificarea unei noi călătorii (23%) și, totodată, preferat în locul preocupării de a mânca mai sănătos (20%). Așa cum o arată datele momondo, cei care lipsesc de la birou sau de la școală sunt mai degrabă românii cu vârsta cuprinsă între 23-35 de ani (24%). Aceștia simt nevoia să doarmă mai mult decât o fac de obicei (36%) atunci când se întorc din vacanță și, totodată, încep să caute noi destinații de călătorie (26%).
CITEȘTE ȘI: Studiu: ce fac românii online înainte de a pleca în vacanță?
Acest studiu a fost realizat online în 2018 la inițiativa momondo în rândul utilizatorilor din România și din alte 25 de țări la nivel mondial, cu acces la internet. Cercetarea despre obiceiurile de călătorie ale românilor are la bază răspunsuri venite de la aproximativ 1000 de respondenți din întreaga țară, femei și bărbați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani.