Alături de rucsacul tău de cursă lungă, portofelul e o piesă esențială în echiparea de călător. Știu, știu, tu ești techy și ai totul pe smartphone. Dar chiar așa să fie? Poate doar dacă mergi prin țările avansate din punct de vedere tehnologic, căci dacă mergi în țări blocate în timp, ai să ai mare nevoie de un portofel. Mai mare, mai mic, cu compartimente multe sau cât mai minimalist, rugged, momeală pentru șuți sau fashion, care-ți crește factorul de cool. Important e să fie util pentru tine.
Pentru că marketingul la tot pasul îmi scoate în față fel de fel de produse de care s-ar putea să nu am neapărată nevoie, m-am gândit să dau mai departe, într-un articol ce-și va face loc pe prima pagină din SERP fără promovare plătită, informația despre portofele, unele facându-mi cu ochiul chiar și mie. S-ar putea să-ți fie utile și ție, bărbat pus pe cutreierat lumea, sau ție, doamnă/domnișoară în căutare de idei de cadouri penteu el, călătorul pe care-l aștepți acasă, sau pentru el, finanțatorul care are nevoie de un semnal să crească bugetul de entertainment. 🙂
Portofelul de zi cu zi
Să nu ne îmbătăm cu apă rece, cel mai bun portofel e cel pe care-l ai la îndemână. Pliabil, cu capse, cu arici, cu port carduri, cu fermoar, pentru bancnote mai înguste sau mai late etc.
Eu, unul, folosesc unul hand made, din piele, căruia i se poate atașa inclusiv un lanț ce se agață de curea. Pentru ăștia de o ardeți fashion, duri etc., vă rog eu, nu mai purtați lanțuri agățate de pantaloni pur și simplu, sunteți penibili! E portofelul clasic de biker, ștanțat cu un model de Harley, ce dă un aer de bad boy. Nu e cazul la mine, eu sunt cel mai blajin pseudo-călător de care ai citit vreodată. Dar cine nu dorește să-și depășească condiția?!
Îmi e util? Da, acoperă total bancnotele cele mai late de la noi, inclusiv buletinul. E masiv și nu merge purtat mereu în buzunarul de la spate.
Comandă de pe serviete-genti.ro
Portofelul din material textil cu arici
În cazul în care ai încă frământări de adolescent, cred că ți-au fugit ochii, cu siguranță, către portofelele din material textil rezistent cu arici, deși adolescența e perioada aia în care n-ai arici la buzunare. În funcție de brand, te poți făli cu portofele pe care le poți încadra inclusiv la categoria … accesorii tactice.
Nu lipsesc nici aici port cardurile, buzunarele dosite sau cele transparente. Genul ăsta de portofele se potrivesc cel mai bine cu backpacking-ul, road trip-urile și explorările urbane. Singurul lor dezavantaj e că se jigăresc repede.
Portofele slim minimal din piele sau imitații din piele
Dacă ești genul care pe lângă travel o mai arzi și fashion, ai nimerit produsul care trebuie. Un număr minim de carduri, cartea de identitate românească și ceva bancnote sunt singurele lucruri care-și fac loc aici. Portofelul poate fi purtat în buzunarul cămășii sau într-unul din buzunarele de la pantaloni, mai ales atunci când te îmbraci light. Inclusiv mie îmi face cu ochiul genul ăsta de portofel, mai ales pentru plimbările prin city break-uri.
Portofele pentru pașaport
Până să caști gura de uimire și portofelul pentru experiențe prin city break-uri, trebuie să-ți cari pașaportul și boarding pass-urile prin aeroporturi, iar pentru asta cel mai bun prieten al rucsacului tău, în special, căci ai nevoie de el cât mai la îndemână, este portofelul special pentru călătorii, dreptunghiular, cu fermoar, din material textil, piele sau alte materiale ce se pretează unui astfel de portofel.
Eu am pus ochii pe unul pe Amazon, dar aștept ocazia perfectă să-l cumpăr, recte o vacanță pe la nemțălăi ca să nu dau pe transport cât dau pe portofel.
Cutie pentru carduri cu protecție RFID
Dacă ești adeptul cardurilor și ajungi în situația în care pe unele chiar trebuie să le cari fizic după tine, o cutie cu protecție RFID este ceea ce ai nevoie. Din ce am înțeles de la cei mai plimbați ca mine, brandul Ögon face furori printre suspicioși.
Apropos de accesorii cu protecție RFID, inclusiv pentru portofele de mai sus se poate aplica, dar ia aminte că furtul de date prin scanarea RFID este destul de redus în condițiile în care cardurile bancare cu tehnologie RFID de primă generație, cele vulnerabile, nu mai sunt în număr așa de mare în piață.
Cardurile bancare cu tehnologie RFID de a doua generație transmit datele criptate și protejate. Dacă tot ai temeri legate de astfel de furturi de date, înfășoară-ți cardurile de câteva ori în folie de aluminiu și investește-ți banii într-un portofel cool.
Cât de mult contează pentru tine portofelul când călătorești? În ce categorie de călători te-ai încadra? Fashionist sau practic?