FlixBus, furnizor de tehnologie pentru operatorii de curse de autocar pe distanțe lungi, a prezentat rezultatele celui mai recent studiu la nivel
național despre piața de transport de persoane din România. Studiul a fost realizat pentru a înțelege mai bine ce își doresc pasagerii români.
Studiul a fost realizat de compania de cercetare MKOR Consulting și a avut ca un eșantion de 1064 de respondenți cu vârste cuprinse între 18-64 ani, persoane care au călătorit cu autocarul în România în ultimul an, cel puțin o dată sau de două ori. Eșantionul este reprezentativ național, pe criterii de distribuție geografică (regiuni de dezvoltare), gen și vârstă.
Dintre aceștia, 74% călătoresc cu autocarul câteva ori pe an sau mai des. Mai mult, una din cinci persoane călătorește de cel puțin câteva ori pe lună pe distanțe mai lungi de 100 km (19%).
În acest context, 80% dintre românii care obișnuiesc să meargă cu autocarul pe distanțe lungi în România preferă acest mijloc de transport în detrimentul altora. Autoturismul personal este preferat de 55% dintre respondenți, în timp ce alternativa de transport de pasageri pe cale ferată este preferată de doar 43% dintre aceștia. 12% dintre români aleg avionul pentru călătoriile mai lungi de 100 de km, în timp ce doar 6% optează pentru serviciile de car-sharing.
Achiziționarea biletului pentru călătoriile cu autocarul în România
Cei mai mulți dintre cei care călătoresc cu autocarul folosesc Google (51%), ori accesează site-urile agențiilor de transport (36%) și ale autogărilor (32%).
53% dintre respondenți spun că preferă să-și achiziționeze biletul la momentul realizării călătoriei. Dintre aceștia, 80% folosesc mijloace clasice de achiziționare (direct de la șofer, de la autogară sau agenție) și doar 20% apelează la metode online.
În cazul celor care aleg să-și achiziționeze biletele cu cel puțin o zi înainte de realizarea călătoriei se folosesc atât de modalitățile de plată online (46%) cât și de cele clasice (54%).
Ce nu spune studiul FlixBus e că preferința pentru plata offline, la șofer sau în agențiile de transport, nu este neapărat o opțiune a călătorilor, ci a transportatorilor. Spre deosebire de plățile online, plățile offline, în special cele la șofer, lasă loc pentru evaziune fiscală.
Profilul călătorului cu autocarul în România
Potrivit studiului, toate grupele de vârstă analizate au înregistrat procente similare. Dintre cei care preferă să călătorească cu autocarul pe distanțe lungi, tinerii (18-29 ani) și seniorii (54-64 ani), locuitori ai marilor orașe sunt cei care își manifestă cu precădere preferința de a călători cu autocarul atunci când parcurg distanțe mai lungi, în țară.
Totuși, persoanele tinere cu venituri mici, care locuiesc în orașe mici sau localități din zona rurală, în special din zona Sud-Muntenia obișnuiesc să călătorească cel mai frecvent.
Dacă pentru categoria 18-29 de ani se justifică alegerea autocarului ca mijloc de transport preferat, pentru categoria de vârstă 54-64 există niște semne de întrebare, având în vedere faptul că cei din această călătorie preferă autocarul mai degrabă pentru excursii sau circuite prin țară, decât pentru deplasarea în interes personal din punctul A în punctul B.
CITEȘTE ȘI: Tipologia turistului român care optează pentru circuite turistice în propria țară
De ce aleg românii autocarul?
Cei mai mulți dintre respondenți (37%) aleg să se deplaseze cu autocarul pentru că sunt atrași de preț, comparativ cu alte mijloace de transport.
Motive precum lipsa altor alternative de transport (31%), accesibilitatea (31%) și gradul de confort (30%) au o importanță similară pentru respondenți. Orarul de circulație a fost menționat de 29% dintre ce cei care optează pentru acest mijloc de transport.
CITEȘTE ȘI: Wi-Fi în autocar, poate și în tren sau, de ce nu în avion sau în mașina personală
La polul opus, factorii cel mai puțin invocați de pasageri sunt: siguranța (19%), politica de bagaje favorabilă (10%) și sustenabilitatea (5%).
Întrebați de accesul pe care îl au la oferta din partea operatorilor de transport, datele arată că pentru 2 din 10 români nu există cu adevărat posibilitatea de alege operatorul de transport, aceștia fiind obligați să accepte condițiile de preț și calitate oferite de o singură companie.
Mai mult, locuitorii orașelor mici și ai zonelor rurale, în special cei ce fac naveta intrajudețean, sunt cei mai limitați în ceea ce privește alternativele de transport: aproape 3 din 10 au acces la un un singur operator de transport cu autocarul.
Pe distanțe lungi, în România, 59% dintre români pot alege din oferta a 2-3 operatori de transport persoane, în special curse interjudețene.
Călătoriile românilor cu autocarul în afara României
Când vine vorba de călătoriile românilor în afara României, doar 38% dintre aceștia preferă autocarul, majoritatea preferând să se deplaseze cu avionul. 75% dintre cei ce folosesc autocarul pentru călătorii internaționale o fac de cel mul 2 ori pe an.