Peste 2.500 de ore de vacanță au pierdut turiștii în perioada verii 2018 din cauza zborurilor întârziate

În vara anului 2018, pasagerii care s-au îmbarcat pe zborurile cu plecare din România au pierdut mai bine de 2.500 de ore de vacanță, aproximativ 6,7 milioane de pasageri ai companiilor aeriene ajungând cu întârziere la destinație în perioada menționată.

Pasagerii din România ai companiilor aeriene au pierdut 2.500 de ore de vacanță în vara anului 2018 din cauza nenumăratelor întârzieri. Raportul AirHelp, companie specializată în drepturile pasagerilor aerieni, lansat la finalul lunii iunie, avertizează cu privire la întârzierile din acest sezon estival.

La nivel internațional, mai bine de 1,2 milioane de zboruri au fost întârziate în 2018, în perioada 15 iunie – 15 septembrie, dintre care aproape 305.000 au fost în Europa.

Un număr de 636.000 de pasageri din România s-au confruntat cu zboruri întârziate, dintre acestea aproape 5.600 au decolat cu o întârziere mai mare de 15 minute, iar 100 au fost anulate, în perioada mai sus menționată. În ceea ce privește zborurile eligibile pentru compensații (întârzieri mai mari de 3 ore) în perioada sezonului estival, peste 23.000 de pasageri au fost afectați. Același număr este așteptat și pentru 2019, mai ales ca luând în calcul primele 3 săptămâni din iunie 2019, peste 1.180 de zboruri din 3.800 care au plecat din România s-au confruntat cu întârzieri mai mari de 15 minute și anulări.

Baza de date comprehensivă pe care AirHelp o are arată că cel mai prost la capitolul punctualitate în Europa stă Germania, cu 48.000 de ore de zbor întârziate, foarte aproape fiind și Marea Britanie. Deși România înregistrează întârzieri, țara noastră se află printre cele cu o punctualitate de top, imediat după Finlanda. Pe perioada verii, charterele și-au păstrat punctualitatea, anul trecut doar câteva au avut întîrzieri semnificative în perioada iunie – septembrie.

Familiile care merg în vacanța de vară vor fi probabil cele mai afectate. Studiul AirHelp pentru perioada 15 iunie – 15 septembrie 2019 estimeaza că peste 592.000 de pasageri se vor confrunta cu întârzieri mai mari de 15 minute și anulări ale zborurilor lor, un număr de peste 5.200 cu probleme.

Legislația UE, mai exact directiva europeană 261, permite pasagerilor companiilor aeriene să primească compensații de până la 600 euro de persoană în cazul întârzierilor mai mari de 3 ore. Această directivă se aplică pe toate zborurile din Uniunea Europeană și cele operate de o companie europeană.

Total
0
Shares
2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

În 2018, grupul eSky a înregistrat o creștere de 44% a rezervărilor de zboruri

Next Article

Peste 40.000 de utilizatori au terminat un quest în aplicația Questo, în ultimele 12 luni

Related Posts
Total
0
Share