Skip to main content
Ferma Animalelor din Pantelimon

Mică escapadă la Ferma Animalelor din Pantelimon

Știu, e greu, mai ales dacă stai la bloc! Dar hai să vedem partea plină a paharului, într-o lună, maxim două, se vor fi terminat toate aceste restricții de circulație și se vor mai relaxa lucrurile în ceea ce privește distanțarea socială, așa că nu ar fi rău să îți pui pe listă niște locuri de petrecut timpul alături de copii și familie. Încep o mică serie de articole despre astfel de locuri din jurul Bucureștiului și din București.

Azi îți voi relata despre mica noastră escapadă la Ferma Animalelor din Pantelimon, amenajată într-o margine din comuna Pantelimon, lângă Ferma Pantelimon sau Ferma de Lapte, unde poți ajunge inclusiv cu transportul în comun (linia preorășenească STB 454 – plecare Stația de Metrou Republica – sau linia de maxi-taxi 547 – plecare Kaufland Obor), nu numai cu mașina personală. Folosește planificatorul STB pentru a afla exact de unde te îmbarci și când vine autobuzul. Dacă vii cu mașina personală, e suficient să cauți Ferma Animalelor în aplicația ta preferată de navigație.

Ferma Animalelor
Strada Sfântul Gheorghe 20
Pantelimon 077145
România

Există locuri de parcare în imediata apropiere a fermei. La momentul vizitei noastre, nu se percepea nicio taxă de parcare. Stația STB e la 5-10 minute de mers pe jos față de fermă.

Intrarea se face printr-un magazin de suveniruri, așa că, dacă ajungi acolo cu copiii, pregătește-te de satisfăcut dorințe. 🙂

Intrarea în Ferma Animalelor

Locul e gândit ca o fermă parc, ceea ce înseamnă că, pe lângă admirat și hrănit animăluțele, copiii se pot și juca în locuri special amenajate, se pot plimba cu poneiul, își pot serba zilele de naștere în pavilioane private sau se pot da pe tiroliană.

Am făcut o tură prin toată ferma, S. a hrănit de la depărtare animăluțele, căci năzdrăvanele păreau că voiau să iasă din țarcuri ca să-și primească bunătățile (da, hrănitul animalelor este permis, noi am avut ceva legume de acasă). Copilașii se pot antrena în mici reprize de socializare cu căprițe, oi, berbecuți, măgari, purcei, căluți, rațe, gâște etc.

De asemenea, mai peste tot în fermă există locuri de joacă, iar S. le-a încercat pe toate. A fost super încântat de locul de joacă cu saltea gonflabilă, unde s-a zbenguit în voie, și de tiroliană.

Spre partea din spate a fermei există un heleșteu, în jurul căruia au fost grupate păsările (struți, rațe, gâște etc.). Sălciile plângătoare te transpun în poveștile acelea nemuritoare, în care domni și domnițe își făceau somnul de frumusețe sau se ospătau sub ele.

Ne-am luat un răgaz cât să mâncăm sandvișurile aduse de acasă la niște măsuțe dintr-un colț de fermă, unde nu știu să-ți spun dacă funcționa sau nu o terasă. Există, totuși, un mic restaurant înainte de ieșirea din fermă, care funcționează în weekend și în zilele de sărbători legale.

Pentru că eram în perioada în care trăgeam tare pe controlul alimentației, la plecare am cumpărat din magazinul fermei (cel de suveniruri, prin care se și intră, de altfel) două sticle de limonadă artizanală, de ghimbir și mentă, cu adaos redus de zahăr. De altfel, mai găsești aici și produse lactate.

Ferma Animalelor din Pantelimon

A fost plăcută mica noastră escapadă la Ferma Animalelor, e un loc în care îți recomand să ișei cu cei mic, un loc unde au ocazia să se familiarizeze cu animalele de pe lângă casa oamului și să interacționeze cu ele. Unde mai pui că poate cunoaște inclusiv animăluțe mai puțin obișnuite în zona noastră, precum lame și struți. Fii pe pace, țarcurile sunt peste standardele de îngrijire a animalelor domestice, animalele nu sunt chinuite.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

One thought to “Mică escapadă la Ferma Animalelor din Pantelimon”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.