A început sezonul zborurilor charter de vară, de vreo lună, e drept, fapt pentru care e bine să știi că drepturile pasagerilor transportului aerian se aplică și pentru zboruri charter spre destinații precum Spania, Turcia, Grecia, Croația, Tunisia, Egipt, Maldive, Republica Dominicană etc. Fie că zborul charter este întârziat, anulat sau ți se refuză îmbarcarea pe un astfel de zbor, ai dreptul la compensații financiare și asistență din partea companiei aeriene (gustări, redirecționare, cazare, transferuri).
Toate aceste drepturi sunt stipulate în regulamentul CE Nr. 261/2004 (.pdf).
CITEȘTE ȘI: Your Passenger Rights, aplicație smartphone pentru centățenii plimbăreți ai Uniunii Europene (în aplicație găsești sumarizate toate informațiile din regulamentul mai sus amintit)
Condiții în care poți cere despăgubiri pentru zboruri întârziate sau anulate și refuz la îmbarcare
Poți obține despăgubiri financiare pentru întârzieri, anulari, refuz la îmbarcare sau suprarezervare (overbooking) în condițiile în care fie aeroportul de decolare este în UE, indiferent dacă zborul este operat de o companie aeriană din UE sau din afara UE, fie compania aeriană este cu rezidență fiscală în unul din statele europene, iar aeroportul de aterizare este pe teritoriul UE sau compania aeriană nu are rezidență fiscală în UE, dar operează zboruri pe teritoriul UE.
Găsești mai multe informații despre situațiile eligibile pentru compensații aici.
Pentru ca un zbor charter întârziat să fie eligibil pentru compensații financiare întârzierea trebuie să fie de 3 sau mai multe ore de la ora programată pentru sosirea la destinație.
Pentru ca un zbor charter anulat să fie eligibil pentru despăgubiri anularea acestuia trebuie să survină cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea în călătorie, iar compania aeriană să nu-ți poată oferi o alternativă viabilă pentru tine. Dacă zborul este anulat și compania aeriană sau agenția de turism nu anunță acest lucru, atunci va trebui să contactezi autoritatea națională pentru a primi asistență.
Zborul charter întârziat sau anulat pentru care compania aeriană care-l operează invocă probleme tehnice este eligibil pentru compensații, întrucât problemele tehnice nu sunt considerate circumstanțe extraordinare, așa cum încearcă să justifice majoritatea companiilor aeriene.
Circumstanțele extraordinare în care nu poți cere despăgubiri pentru zborurile charter întârziate sau anulate sunt condițiile meteo extreme, instabilitate politică, lovituri de stat, vulcani care erup, incendii, riscuri legate de siguranța zborului și greve care afectează operațiunile operatorului aerian.
CITEȘTE ȘI: Asigurarea de călătorie ce acoperă riscurile de terorism, greve, revolte şi tulburări civile
Deși puțin probabil, având în vedere faptul că turoperatorii își rezervă locurile pe cursele charter de avion, pot există situații când ți se poate refuza îmbarcarea pe zboruri charter din motive de overbooking, în special dacă cursa este una de linie (sunt situații în care turoperatorii rezervă doar un anumit număr de locuri pe un zbor de linie, restul rămânând libere la vânzare direct de la operatorul companiei aeriene; am zburat așa pe un zbor de linie Wizz Air spre Palma de Mallorca, cu vreo 8 ani în urmă, dar nu știu să îți spune dacă se mai practică acest lucru, sincer să fiu). Și pentru acest scenariu ești acoperit de regulamentul CE Nr. 26/2004.
Găsești toate condițiile enumerate mai sus aici, prezentate într-un infografic ușor de urmărit.
Compensații pentru zboruri charter întârizate sau anulate și refuz la îmbarcare
Compensațiile pe care le poți obține pentru zboruri charter anulate, întârziate sau refuz la îmbarcare din cauză de overbooking sunt următoarele, în funcție de distanța zborului:
- Pentru un zbor charter pe o distanță de sub 1500 km se oferă o compensație financiară de 250€ persoană;
- Pentru un zbor charter pe o distanță între 1500 și 3500 km se oferă o compensație financiară de 400€ persoană;
- Pentru un zbor charter pe o distanță mai mare de 3500 km și întârziere de până la 3 ore se oferă o compensație financiară de 300€ persoană;
- Pentru un zbor charter pe o distanță mai mare de 3500 km și o întârziere mai mare de 3 ore se oferă o compensație financiară de 600€ persoană.
Pe lângă compensații, companiile aeriene trebuie să îți ofere și asistență pentru oricare din situațiile enumerate mai sus, asistență ce constă în informare, gustări și băuturi în cazul timpilor mari de așteptare (de min. 2h), cazare și transferuri în cazul în care zborul este reprogramat pentru a doua zi și trebuie să rămâi peste noapte în orașul de decolare și te deplasezi la hotel, redirecționare pe un alt zbor, în condiții asemănătoare de transport, ce ajunge în aceeași destinație.
Cum vorbim de zboruri charter, de cazare și transferuri ar trebui să se ocupe turoperarorul care a organizat zborul charter direct cu compania aeriană sau independent de aceasta. Dacă nu o face sau încearcă să îți explice că nu ai dreptate, tu vei fi cel care va trebui să se ocupe de aceste detalii împreună cu compania aeriană care operează zborul charter.
Procedura de obținere a compensațiilor pentru zboruri întârizate sau anulate
Acum că știi în ce situații ai drepturi și ce compensații poți primi pentru zboruri charter întârziate sau anulate ești pregătit/ă să îți ceri drepturile stipulate în regulamentul CE Nr. 26/2004. Pentru asta ai nevoie de voucherul de călătorie (pentru zborurile charter primești vouchere de călătorie de pe turoperator), voucher ce trebuie să afișeze ora de decolare.
Cu voucherul de călătorie înaintezi cereri electronice (via email sau formulare electronice dedicate), după cum urmează:
- La agenția de turism turoperaroare de la care ai cumpărat pachetul charter și îți ceri drepturile întâi la ei; înainte de asta, uită-te și prin contractul cu turistul, să te asiguri că nu există vreun detaliu care scutește agenția turoperaroare de vreun efort în aceast sens, deși nu ar trebuie să existe așa ceva, pentru că zborul este legat de o cazare ș.a.m.d.
- La compania aeriană, unde trimiți și cererea de despăgubire (.pdf), dacă nu ai primit un răspuns favorabil de la agenția turoperaroare sau nu vrei să îți bați capul cu ei;
- La emitentul poliței de asigurare de călătorie, în cazul în care ai optat pentru o asigurare completă de călătorie (inclusiv pentru zboruri anulate, bagaje etc.);
- La Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, în caz că nu ai obținut un răspuns favorabil de la compania aeriană cu rezidența fiscală în România sau de la compania aeriană nerezidentă fiscal în România care a aterizat zborul pe un aeroport din UE. Dacă compania aeriană care operează zborul charter are rezidență fiscală în UE, va trebui să te adresezi autorității naționale pentru protecția consumatorului din țara unde își are rezidența – ai aici o listă cu centrele pentru protecția consumatorilor din Europa;
- Către o companie specializată în drepturile pasagerilor transportului aerian, precum AirHelp, dacă nu vrei să îți bați capul cu agenția de turism, compania aeriana sau centrul pentru protecția consumatorului, cu mențiunea că pentru acest lucru îți va percepe un comision din valoarea compensației și un comision pentru deschiderea acțiunii în instanță, în cazul în care situația o cere.
Pentru orice alte situații, folosește-te de asigurarea de călătorie.
Zbor de linie întârizat sau anulat? Vezi aici ce este de făcut!
Printre operatorii aerieni ce operează zboruri charter din România spre destinații de vacanță din Europa și nu numai se numără Blue Air, Wizz Air, Air Bucharest, Anymawings, Tarom, Air Connect, Carpatair, HiSky, HelloJets, Aero Direkt, Gullivair etc.
Te-ai confruntat cu astfel de situații? Care soluție a fost benefică pentru tine? Orice tips&tricks pentru comunitate sunt binevenite.
Buna ziua,
Tocmai am primit raspuns din partea ANPC ca pentru zborurile charter intarzierile nu sunt compensate. Raspunsul exact a fost acesta:
– conform Articolului 3, alin. 3 din Regulamentul European 261/2004, zborul charter în cauză nu este eligibil pentru compensație. Regulamentul precizează că acesta nu se aplică pasagerilor care călătoresc gratuit sau la un tarif redus, care nu este disponibil publicului în mod direct sau indirect. În acest caz specific, zborul a fost disponibil doar prin agențiile de turism și nu putea fi achiziționat de pe site-ul companiei aeriene sau prin alte motoare de căutare publice.
Curios. Bag de seamă că e la latitudinea operatorului de transport să accepte sau nu. Ce a uitat ANPC să menționeze e acest aspect: „Cu toate acestea, prezentul regulament se aplică pasagerilor care posedă bilete emise de un operator de transport aerian sau un tour operator în cadrul unui program de fidelizare a clientelei sau al unui alt program comercial.”, unde alt program comercial poate fi orice pachet de servicii turistice disponibil pe site-ul agenției, ce include și un zbor charter, situație în care pachetul este public. Asta dacă nu care cumva serviciul contractat a fost personalizat.