Crivit CEK 29 B5 este o ladă frigorifică electrică de 29L, ce face vara mai umană și iarna mai moale. Răcește băuturile când ai nevoie de ceva rece la îndemână și ține mâncarea caldă când bate frigul la ușa cortului.
Lada frigorifică Crivit 29L este potrivită pentru roadtrip-uri cu mașina sau camping staționar cu cortul sau cu rulota.
Dimensiuni și caracteristici Crivit CEK 29 B5 29L
La 41,4 cm (lățime) x 48,2 (înălțime) x 32,7 (adâncime) încape ușor în orice portbagaj de sedan, de aprox. 500l, sau într-unul din dulapurile dintr-o rulotă sau campervan, direct conectată la o priză auto de 12 V. O poți folosi inclusiv în foișoarele de grătar, dacă ai alimentare la 230 V, sau la pensiune.




La dimensiunile actuale, în lada frigorifică electrică Crivit 29L poți depozita 36 de doze de băutură la 0,33l sau 6 sticle la 1,5l.
Lada frigorifică electrică Crivit 29L, model CEK 29 B5, este robustă și mult mai solidă decât Icego-ul pe care l-am folosit în trecut. Pereții de plastic (polipropilenă) ce încastrează polistiren sunt mult mai groși, ~3.2 cm pe lateralele înguste și ~3.5 cm pe lateralele mai mari. Acest lucru o face puțin mai grea decât alte modele din piață, mai exact cântărește 4.8 kg, dar și mai eficientă în menținearea temperaturii din interior (până la 20h).



TL:DR
- Alimentare: 12 V (auto) și 230 V (rețea)
- Dimensiuni: 41,4 × 48,2 × 32,7 cm
- Capacitate: 29 L (36 doze de 0,33 L sau 6 sticle de 1,5 L)
- Greutate: 4,8 kg
Nivel de zgomot
Întrucât are un sistem de răcire termoelectric (efectul Peltier), ceea ce presupune funcționarea unui ventilator de evacuare aer cald, lada frigorifică electrică face zgomot. Producătorul zice că, în modul eco, nivelul de zgomot este de 34 dB. Eu am testat-o cu aplicația Sound Meter în modul max, unde nivelul de zgomot este, în medie, de 40 dB (zgomot de fundal într-o bibliotecă). Nivelul de zgomot se menține în media de 35-45 dB pentru această categorie de produse.
TL:DR
- Specificații producător: 34 dB în modul eco
- Media categoriei: 35–45 dB
- Test personal: ~40 dB în modul max, echivalent cu zgomotul de fundal dintr-o bibliotecă, 35 db în modul eco
Performanță de răcire ladă frigorifică electrică Crivit CEK 29 B5 29L
Am testat lada doar pe modul cold.
Conform specificațiilor, lada frigorifică răcește cu până la 20 de grade Celsius sub temperatura exterioară/ambientală, după care menține temperatura la acea valoare pe toată durata de funcționare.
Pentru a testa cât de repede răcește am folosit un termo-higrometru ambiental Bresser, pe care l-am introdus în lada pornită, la o temperatură ambientală de ~ 25 de grade Celsius. Am verificat temperatura după 43 min, respectiv 1h30min, timp în care temperatura a scăzut la 13.2, respectiv la 8.9 grade Celsius. Așadar, real răcește cu 16 grade Celsius sub temperatura ambientală în 1h30 min.
TL:DR
- Specificații producător: răcește cu 20 de grade Celsius sub temperatura ambientală;
- Test propriu: a răcit cu ~ 16 grade Celsius, de la 25 la 8,9 grade Celsius, în aproximativ 1h30min.
Pentru a testa cât de bine reține frigul am făcut testul cu punga de gheață. După 12h de funcționare, dintr-o pungă de gheață de 2 kg a rămas mai mult de sfert.
Avantaje și dezavantaje ladă frigorifică Crivit CEK 29 B5 29L
Ca și puncte forte, lada frigorifică electrică Crivit Crivit CEK 29 B5 29l, deși o ladă frigorifică de supermarket, este un upgrade bun dacă:
- vrei o ladă frigorifică solidă, mult mai calitativă decât alte lăzi frigorifice din piață, referința mea fiind lada frigorifică Icego;
- vrei o ladă frigorifică cu funcție atât de răcire, cât și de încălzire;
- vrei o ladă frigorifică cu trepte de putere, în care poți regla temperatura pe mod eco sau max;
- vrei o ladă frigorifică cu 2 opțiuni de alimentare, auto și rețea;
- vrei o ladă frigorifică cu un raport bun calitate-preț.
Nu te vei orienta către Crivit CEK 29 B5 29 L, dacă:
- vrei o ladă frigorifică mai silențioasă;
- vrei o ladă frigorifică mai ușoară;
- ai așteptări de la o ladă frigorifică termoelectică ca de la una cu compresor.
Preț și alternative
Eu am achiziționat lada frigorifică electrică Crivit 29 L de la Lidl pentru 249 lei (ceea ce îi conferă o garanție de 3 ani), dar văd că o mai poți găsi și online, la diferiți furnizori.
Ca alternative te poți orienta către unul din modele ECG AC HC Dual 28 L sau Adler AD 8078 30 L.