Deşi Palma de Mallorca îţi oferă o gamă largă de obiective şi activităţi, e păcat să te rezumi la acest oraş când întreaga insulă îţi oferă o altă gamă variată de destinaţii de vis şi obiective: plaje, peşteri, peisaje.

Dar pentru asta ai nevoie de o maşină, deşi transportul public are o reţea foarte bine dezvoltată care acoperă toată insula, neconvenabil din punct de vedere al timpului pierdut pe drum, în schimb.

Aşadar, indiferent de staţiunea în care vă aflaţi e imposibil să nu daţi de un centru de închiriat maşini. Cu ceva emoţii, pentru că era prima dată când inchiriam maşină în afară şi pentru că am mers cumva la ghici cu toate recomandările şi sfaturile pe care le-am primit, am identificat un centru de închirieri în apropierea hotelului (blaurent) şi ne-am decis asupra unui Fiat Punto. Preţul pe zi pentru ce am cerut noi era de 23 de euro, dar la săptămâna de inchiriere poţi reduce costul închirierii la 10-12 euro.
Revenind, am avut norocul ca Fiatul să nu fie disponibil, aşa că ni s-a oferit în schimb un Ford Focus la acelaşi preţ. Nu a fost nevoie decât de buletinele şi permisele noastre, fără vreo altă garanţie. Singura garanţie a fost pentru dispozitivul GPS. Doar 50 de euro.

Valldemossa, locul unde s-a născut Sfânta Catalina Thomàs

Prima destinaţie pe lista noastră a fost Valldemossa, un sat montan în care şi-a găsit inspiraţia Chopin, ce obişnuia să vină aici cu iubita lui, scriitoarea George Sand.

Calitatea drumurilor în Mallorca este excelentă, singurul dezavantaj e acela de a fi înguste. Aşa că urcuşul pe serpentine, înainte de a intra în Valldemossa, e destul de palpitant. În fine, detalii de şofer. Palpitaţiile scad pe măsură ce creşte entuziasmul contactului cu acest sat pitoresc, asupra căruia ai o perspectivă hipnotizantă de pe versantul pe care şerpuieşte şoseaua ce te va duce în inima lui. Hei, ochii la drum! 🙂

Primul lucru pe care îl faci odată ajuns aici e să găseşti loc de parcare. Evident, cum eşti în vacanţă pe buget, vei caută să parchezi gratuit. Ghinion, trebuie să te afunzi mult pe străduţe pentru a găsi locurile de parcare delimitate cu marcaje albe, cele gratuite. În rest, tot satul e impânzit cu locuri de parcare contra cost, cele delimitate de marcaje albastre. Pe cât de pitoresc e satul văzut din depărtare, pe atât de adaptat turismului e. Indicatoare turistice, cafenele cu preţuri pentru turişti, galerii de artă şi magazinaşe cu suveniruri găseşti la tot pasul.

Propunerea mea e să te rătăceşti pe străduţele înguste, străjuite de case din piatră cu flori la intrare sau la ferestre.

Majoritatea intrărilor în casele oamenilor sunt decorate în laterale cu plăcuţe ceramice ce o prezintă pe patroana spirituală a oraşului, Sfânta Catalina Thomàs, în diferite momente din viaţa sa. Noi ne-am plimbat pe străduţe până la Biserica Sf. Bartolomeu, din valea care te încântă înainte de a intra în Valldemossa.

Înainte de asta, am mers şi noi unde merg toţi turiştii care ajung în Valldemossa, mănăstirea Real Cartuja de Valldemossa, ce datează din secolul al XII-lea, iniţial fiind o reşedinţă regală. Căutaţi locul de panoramă din apropierea mănăstirii, o să fiţi încântaţi de panorama pe care v-o oferă asupra satului din munţi.

Un lucru pe care l-am ratat şi îl regret e faptul că nu am încercat delicatesa locală coca de patata (gogoaşă din piure de cartofi), ce se găseşte la brutăriile tradiţionale.

Cap de Formentor, locul de taifas al vânturilor

După vreo 2 ore petrecute în Valldemossa, am zis să ne continuăm drumul către ultima destinaţie din acea zi, Cap de Formentor, cel mai nordic punct al insulei.

Iniţial am zis să urmăm drumul ce ajungea şi pe Sa Calobra, un drum de coastă foarte pupular, din păcate, şoferul a decis că stresul e prea mare pentru varianta asta, aşa că am ales autostrada. Da, aţi citit bine, insula are aproximativ 200 de km de autostradă.

Într-o oră am ajuns la orăşelul ce serveşte că punct de trecere spre farul de pe Cap de Formentor, Pollença, iar de aici a început urcuşul sinuos până în cel mai înalt punct al insulei.

Drumul a fost proiectat de acelați inginer care a proiectat și Sa Calobra, Antonio Paretti. Oricât m-aş strădui eu să vă descriu ce am trăit, ar fi în zadar. Ne-am oprit într-un punct de panoramă, Mirador Punta de la Nao, pentru a admira marea şi împrejurimile.

Am trăit ceva de nedescris, impresionant de-a dreptul, iar cu voi nu pot împărtăşi decât imagini. De aici se vede mica insulă El Colomer și vechiul turn de veghe.

Deşi şoferul era destul de stresat de drumul sinuos şi îngust şi circulat, am insistat să continuăm până la farul de pe Cap de Formentor, construcție ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De aici poţi vedea golfurile din jur ce par mai degrabă fiorduri, iar privind spre insulă se pot zări și azi vechile cărări bătute în trecut de măgari.

După o gustare la restaurantul cu autoservire din far, am fãcut cale întoarsă în Playa de Palma, hotarându-ne să păstrăm maşina şi pentru a doua zi. Nu de alta, dar alimentasem cu mai multă benzină decât ne-a fost necesar pentru această zi.

Concert din muzică de Drach. Cuevas del Drach și Portocristo

În a doua zi de plimbat cu maşina ne-am hotărât să vedem Cuevas del Drach şi Portocristo, un orăşel de pe coasta de est a insulei.

Zis şi fãcut. Am condus tot pe autostradă, aşa că într-o oră şi jumătate am ajuns la peşteri. Mi-a plãcut faptul că zona e amenajată pentru a primi fluxuri mari de vizitatori, cu parcări încăpătoare. De asemenea, complexul de la intrarea în peşteră e dotat cu hotspot-uri Wi-Fi gratuite.

Nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru tras sufletul, pentru că în 15 minute se făcea intrarea în peşteră. Aşa că ne-am aliniat corespunzător şi am aşteptat până rândul de oameni a fost înghiţit de peşteră. Aici, o echipă de rangeri a ghidat în deplasare întreg grupul de vizitatori. Am coborât în adâncurile pământului printre stalagmite, stalactite şi coloane vreo 25 de metri diferență de nivel, preț de 2,4 km, fiind privaţi de plăcerea de a dovedi, aşa cum fac speologii, saritoarele naturale, înlocuite aici cu scări.

După o coborâre de 25 de metri diferență de nivel, am ajuns la lacul subteran Martel, deservit de un amfiteatru natural pe care au fost instalate bănci de lemne pentru a odihni trupurile vizitatorilor. Trupuri care dacă nu sunt obișnuite cu umezeala, vor ieși din peșteră ca din duș. Sufletele ne-au fost alintate de un concert de muzică clasică ţinut chiar acolo, în inima pesterii. Urechile ne-au fost încântate cu opere ca Alborada gallega de Caballero, Plaisir D’amour de Martini, Tristesse Studio 3 Opus 10 de Chopín și Barcarola de Offenbach.

Cum ce e frumos se termină repede, am ieşit la suprafaţă nu înainte de a ne plimba spre ieşire cu barca.

E păcat să vizitezi peştera şi să nu dai o tură prin Portocristo. Plaja şi golful ce deservesc orăşelul te transpun parcă într-o atmosferă de film de aventuri cu piraţi.

Ultima oprire în călătoria noastră cu maşina a fost undeva lângă Palma, la o fermă de cai, unde şoferul din prima zi s-a destins la o plimbare călare în manej.