Datorită unor împrejurări favorabile am reuşit să revăd Tuşnadul după foarte mulţi ani. Are acelaşi aer trist de staţiune balneo-climaterică bazată pe arhitectura comunistă, singurele obiective ce mai dau o pată de culoare staţiunii fiind, după mine, Parcul Pompierilor şi Biserica Ortodoxă din staţiune.
Şi dacă tu, vizitatorule, vei trece cu vederea griul arhitectural, vei avea ocazia să redescoperi universul spiritual arhaic conturat de arbori cosmici şi roţi solare ce străjuiesc intrările în gospodării.
Lacul e în plin proces de eutrofizare, o adevărată Mare a Sargaselor la scară redusă, iar apele de la Izvoare îţi curăţă stomacul şi te ţin ocupat, dacă te încăpăţânezi să crezi că sunt tămăduitoare 🙂 .
De vrei să dormi, găseşti pensiuni care mai de care mai kitschoase, peşte aşteptările tale, cu proprietari gata oricând să îţi ofere un pat de campanie şi-un gulaş. Dacă ai norocul să nimereşti la Pensiunea Transilvania, îţi recomand, cititorule, ciroba de cartofi cu afumătură!
Până să iei masa, ai grijă să nu fii tu însuţi felul principal la masă pentru Moş Martinul ce aleargă în două picioare pe malul artificial al Oltului.
Prins fiind de în activităţi de atelier n-am putut vedea mai mult, aşa că îmi permit să dau o leapşă va îndemn să citiţi review-ul făcut de şeful de atelier.
Pentru aceia dintre voi, curioşi din fire, câinii lor nu latră pe româneşte!
