Ești fan calatoruldigital.ro? Dacă da, fii pilot de încercare Planes și poți zbura la Bruxelles

Câți dintre voi nu zâmbiți și regretați în același timp când vă aduceți aminte de ce visați, copii fiind, să deveniți când veți deveni adulți? Chiar ieri, la parada militară cu ocazia Zilei Naționale, am văzut copii foarte entuziasmați de Humvee-urile parcate pe marginea străzii, visându-se probabil soldați.

Așa am fost cu toții cânda. Eu o țineam una și bună că vreau să mă fac aviator. Și cum bunicul încerca să îmi facă pe plac, mi-a construit un avion în miniatură. Nu vă gândiți că și zbura. Era un buștean prevăzut cu roți de pasitic de la sistemele de irigații, două scânduri pe post de aripi, una pe post de elicer în capătul bușteanului, o șa de bicicletă pe post de scaunul pilotului și ceva pisă de schimb de la un tractor pe post de manșă.

Machetă avionȘi pentru a fi la înălțime ca orice aviator, această machetă a stat expusă pe o grămadă de buturugi, la câțiva metri înălțime. Ori de câte ori aveam chef de făcut pe aviatorul, mă suiam pe grămada aceea de buturugi și pilotam peste mări și țări imaginare, deși sincer să fiu, mai degrabă mă vedeam un pilot de vânătoare, doborând avioane inamice.

Foto: o fotografie din colecția personală cu avionul de care vă vorbeam. Din motive lesne de înțeles, am fost nevoit să o editez de așa natură cât să o pot prezenta în acest articol.

Anii au trecut, visul nu mi l-am urmat; aflasem între timp că trebuie să fii bun la matematică și ăsta nu era un atuu pentru mine :), singura legătură plauzibilă cu visul din copilărie fiind jocul Avioane, acela de se juca pe caiet de matematică. Deci, într-un fel sau altul, treaba cu matematica se leagă de meseria de pilot, oricum ai da-o. 🙂 N-aș putea să spun că rămâneam fără caiete de matematică jucându-l, dar era unul dintre jocurile care ne umplea pauzele în clasele primare.

Și iar au trecut anii, și am ajuns să fiu interesat, din perspectiva acestui blog, de aplicații Facebook de promovare a diferitelor companii din industria turismului și serviciilor adiacente acesteia. Și așa am ajuns să vă amintesc în câteva rânduri de Planes, transpunerea într-o aplicație Facebook a clasicului joc Avioane de către cei de la paravion.ro, joc nominalizat și în cadrul Internetics 2012 la categoriei Advertising Games.

Unde se găsesc informații despre al 3-lea campionat Planes?

Paginile oficiale paravion.ro pe:

Siturile paravion.ro:

  • Blogul Paravion.ro
  • www.paravion.ro
  • www.planes.ro

Newsletter Paravion.ro

Ei bine, în ideea în care v-a captat atenția, vreau să vă anunț că între 5 și 19 decembrie 2012 se va desfășura al 3-lea campionat Planes, la care vă invit să participați alături de mine ca guru. 🙂 Nu vă garantez că vă veți retrăi visurile din copilărie, dar știu sigur că vă veți amuza și veți avea ocazia, dacă acumulați cât mai multe puncte, evident, să câștigați un city break la Bruxelles alături de bloggerul vostru preferat, eu adică. 🙂

Alooo, nu de Răzvan Pascu e vorba, despre mine e vorba; știu că nu sunt blogger de travel dar măcar sunt un bun aspirant! 🙂

Pachetul include bilete de avion dus-întors, 2 nopţi de cazare în camera single şi dacă veţi dori să mai luaţi pe cineva, biletele de avion şi locul în cameră double vor putea fi cumpărate la tarif net. Mai multe detalii despre competiție veți găsi în zilele ce urmează pe blogul de față sau pe canalele de comunicare oficiale paravion.ro din caseta de text alăturată.

Până se va da startul campionatului puteți face o revizuire a regulilor de joc aici sau vă puteți antrena în modul de joc single player sau multi player.

În timpul campionatului vă veți înfrunta cu echipe de fani formate în jurul următorilor bloggeri: Anca, Adriana și Alexandra, Elena, Ionuț, Liliana, Loredana și Narcisa, Uncle M și, evident, eu.

Aud undeva acolo că doriți jocul și pe telefon? Care va să zică chiar vă interesează premiul pus în joc și vreți să faceți puncte oriunde v-ați aflat? 🙂

Total
0
Shares
15 comments
  1. Pingback: Fii campion Planes și petrece un week-end la Bruxelles cu bloggerul tău preferat! | 1001 Călătorii
  2. Pingback: Planes a revenit! Şi te trimite la Bruxelles, împreună cu bloggerul tău preferat!
    1. Mircea, ce anume ți se pare interesant la concurs?

      Felul în care se poate câștiga premiul, inovația paravion.ro în materie de aplicații Facebook? Vorbind așa, ca de la specialist la cititor. 🙂

  3. Pingback: Iată ce vă promit bloggerii din campionatul Planes! :)
    1. GG, şi care e diferenţa dintre ceea ce recomanzi tu şi planes.ro sau Aeroplanes, aplicaţia din Windows 8 (să nu îmi spui că voi sunteţi ăia)? Nu toate te fac să retrăieşti viaţa de … curtea şcolii? 🙂

      Îţi spun eu unde e diferenţa; stă în execuţie şi popularitate. 😉

      Care crezi tu că sunt şansele recomandării tale în faţa celorlalte jocuri menţionate mai sus?

  4. Pingback: Bruxelles alături de bloggerul preferat | My Blog
  5. Pingback: Bruxelles alături de bloggerul preferat | Placerea de a calatori
  6. Pingback: Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor, la Bruxelles | Jurnale de calatorie
  7. Pingback: Bruxelles alături de bloggerul preferat | Plăcerea de a călători
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Harta monumentelor uitate

Next Article

Flightdeals.ro, blog nişat pe promoţii bilete de avion

Related Posts
Total
0
Share