Alba Iulia s-a promovat așa de bine intern, ba chiar e printre puținele destinații interne, dacă nu chiar singura care are un manual de brand, că e imposibil să nu îți fi ajuns la urechi investițiile care s-au făcut acolo, în timp ce ochii îți confirmă asta dacă te uiți pe situl primăriei, secțiunea turism, sau pe siteul dedicat special orașului.

Dacă ajungi pe la Sibiu, într-un week-end prelungit, așa cum am făcut și noi, ai timp de dat o tură prin împrejurimi, inclusiv până la Alba Iulia, cu mașina, pe E81 și A1. Sunt aproximativ 70 de km pe care îi faci în puțin peste o oră.

Cetatea Alba Carolina, scurt istoric

Evident, destinația ta finală va fi Cetatea Alba Carolina.

Dacă ești pentru prima dată aici, un colț de memorie ți se va trezi la viață și îți vă proiecta în minte imaginea lui Mihai Viteazul pregatindu-se să intre în cetate, care ilustra una din cărțile de istorie din scoala generală.

Și atunci vei simți nevoia să faci o scurtă incursiune prin istoria orașului și a cetății, orașul care între jumătatea secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVIII-lea a fost reședința principilor Transilvaniei și capitala politică a Principatului Transilvaniei.

De asemenea, la final de secol XVI, sub Sigismund Báthory, și în primii doi ani de la început de secol XVII, sub Mihai Viteazul, Alba Iulia a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală.

Revenind la prima amintire pe care ți-o generează Alba Iulia, transpusă în imaginea din cartea de istorie, e legată de Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, în urma căreia s-a recunoscut unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. Tot la Alba Iulia, în anul 1922 a avut loc ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Maria și Ferdinand I, lucru ce a consacrat orașul ca și capitală istorică.

Revenind la cetate, trebuie să știi că a fost construită peste rămășițele unui castru roman, Apulum, unde a fost înregimentată Legiunea a XIII-a Gemina între 106-271, o elită a armatelor romane ce a participat la multe evenimente istorice însemnate.

Nu știu cât te va mai răscoli istoria în ziua de azi, dar felul în care a fost restaurată cetatea îți va da de gândit, de la impactul investițiilor în ceea ce privește dezvoltarea turismului dacă exemplul s-ar urma peste tot unde este posibil, la alte adevăruri istorice peste care s-a pus pământ la propriu. Pe undeva s-ar putea să te resemnezi la modul “Da, domn’e, da’ s-a făcut și pentru prostime ceva”.

Noi am intrat în cetate dinspre Piața Unirii, în zona căreia am lăsat mașina în parcarea dedicată vizitatorilor, parcare gratuită la momentul respectiv, acum închisă cu bariere automate care dau de furcă autorităților.

De aici, cea mai apropiată intrare este Poarta a IV-a, singura poartă ornamentată de pe latura de vest a cetăţii, poartă la care accessul se face pe un pod de lemn. La nivelul superior al porții erau spaţiile de locuit ale personalului militar, ce la nevoie deveneau loc de detenţie pentru ofiţeri.

Odată ce treci de poartă, statuia de bronz a unui soldat austriac te va opri în loc, cel mai probabil, pentru un selfie, dacă nu pentru un remembering. Dar vorba aia, dacă ai nevoie de remembering, îl întrebi pe domn’ profesor de istorie Google, odată intrat în cetate vei începe să alergi ca bezmeticul după poze cu statui, după colacii ungurești, după cartul cu înghețată și … cel mai important, după garda cetății care-și desfășoară rolul pe traseul celor 3 fortificații.

Dar îți zic eu ce vei face în primă instanță, vei trece în fugă pe lângă anexele Palatului Episcopal, construite la început de secol XVIII într-un stil arhitectural specific Renașterii Transilvănene, în timpul dominației habsburgice și vei poposi o clipă în fața Catedralei Catolice Sf. Mihail, unde este îngropat Iancu de Hunedoara, ban al Severinului și principe al Transilvanei în prima jumătate a secolului al XV-lea și puțin după.

Ce nu-ți va indica niciun panou informativ sau broșură e faptul că la 20 de metri în fața catedralei catolice au fost descoperite în 2011, în timpul săpăturilor de restaurare a cetății, zidurile primei Episcopii Bizantine din Europa de Est, unde, încă din secolul al X-lea, se rugau românii, lucru care a continuat și în secolul următor, dovadă că zona era populată de români cu continuitate istorică, de români creștini și nu de maghiari. Chiar dacă ai ochi de văzut, n-ai să vezi nimic din descoperire pentru că a fost astupată cu pământ. Oare de ce? Imposibil să nu fi auzit și de distrugerea pateimoniului din arhivele mănăstirești din Transilvania, în dorința de a șterge orice urmă a românismului în zonă. Îți las aici un link, ca la rândul tău să propovăduiești și tu mai departe adevărul.

Catedrala Încoronării, cea din stânga intrării prim Poarta a IV-a, o vei lăsa pe final. Catedrala a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României la începutul secolului al XIX-lea și poartă hramul Sf. Treime, la sfințirea acesteia primind și hramul Sf. Mihail și Gavril, în memoria primul întregitor al Românilor.

După ce vei fi reflectat asupra originii ‘luminii lumii’, cum a fost denumit Iancu de Hunedoara atunci când s-a aflat de trecerea s-a în neființă, cu gândul împăcat că e jumate român vei continua plimbarea ta spre statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din fața palatului princiar din Cetatea Alba Carolina. De ce l-ai căuta în Praga, când cu siguranță îl poți găsi în țara lui? Statuia a fost realizată în bronz de sculptorul Oscar Han și a fost inaugurată cu ocazia semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.

Ceremonia de schimbare a gărzii

Presupunând că ajungi undeva la 10-11, cam atât poți face din scurt, după aceea vei alerga la Poarta Monetăriei, apoi poarta de sud a castrului roman, Poarta Principalis Dextra, singura rămasă în picioare, pe unde defilează garda cetății, după ce a ridicat drapelul cetății Alba Carolina în benă, în dreptul bastionului Eugeniu de Savoia, asta apropo de rememberingul de care spuneam mai devreme.

Ei bine, de data asta vei lua parte la un adevărat reenactment și vei fi transpus undeva la jumătatea secolului al XVIII-lea, când gărzile austriece își făceau rondul prin cetate. Soldații, deși îmbrăcați fiecare specific perioadei și funcției pe care o ocupă în gardă (cavalerie, artileriști, infanteriști, comandanți, toboșari), sunt eclipsați de cei 9 frizieni pur sânge. Caii aceștia, cai ce se regăsesc și în brigăzile de jandarmi și la poliție, deși impunători, s-ar speria de obiecte necunoscute și acțiuni neprevăzute, spun specialiștii în creșterea cailor. Bine, cum nu vorbim de cavalerie activă, în cazul de față nu e nevoie să îți pui această problemă, ca și cai de paradă sunt minunați și impresionează fără doar-și-poate publicul.

Așa cum îți spuneam mai sus, garda cetății defilează pe traseul celor 3 fortificații, cu plecare de la Poarta Monetăriei, parte din vechea cetate medievală a Bălgradului, spre castrul roman și prin Cetatea de tip Vauban Alba Carolina.

Defilarea se termină la Poarta a III-a, pe care tronează statuia ecvestra a împăratului austriac Carol al VI-lea, în timpul căruia a fost ridicată cetatea. În soclul pe care este așezată statuia, este celula unde se presupune că a fost închis Horea, conducătorul marii răscoale țărănești din 1784-1785.

Spectacolul salvelor de tun

De la poarta a III-a, garda, mai puțin cavaleria care se retrage, se îndreaptă către Bastionul Sf. Eugeniu, prin tunelul de cărămidă ce duce în zona de artilerie, unde artileriștii pregătesc cele 3 tunuri medievale pentru spectacolul salvelor de tun.

Salvele sunt trase pentru a saluta înălțarea unui al doilea drapel și pentru a saluta oaspeții cetății. Accesul în zona din care se poate admira spectacolul se face contra cost.

Salvele de tun sun un semn al păcii, ce își are originea în secolul al XVII-lea, în rândul navelor de război. Când acestea se apropiau de un țărm străin își descărcau tunurile ca semn de gânduri pașnice, nevând timp să le reîncarce până la primele focuri ale tunurilor de pe uscat.

Îți las mai jos un clip cu întreg spectacolul:

Dacă după spectacol foamea îți dă ghes, iar restaurantul medieval de 5 stele nu-ți încântă buzunarele, poți merge la pomul lăudat cu sacul, la Pub 13, în incinta cetății vaubiene. Te vei mângâia pe portofel cu alții asemeni ție (adică e aglomerat, nu mă înțelege greșit), în căutare de un loc la mese. Iar când îl vei găsi, s-ar putea să te răzgândești și să te orientezi către ceva rapid când vei afla că mâncarea îți poate ajunge și într-o oră. Noi am fost răbdători, am băut o bere, două, am împărtășit impresii, ca mai apoi, într-un final să ne bucurăm de fasolea cu cârnați, ciorba în pită, pastele și ce a mai comandat fiecare.

Pe final de tur, plimbare prin șanțurile de apărare și prin Cetatea Alba Carolina

Și, cum experții în nutriție recomandă o plimbare după fiecare masă, în special după mese din astea spartane, îți poți plimba burtihanul prin a doua jumătate a cetății, pe la Cazinoul Militar și Sala Unirii. Aici, la 1 Decembrie 1918, s-au adoptat deciziile legate de înfăptuirea Statului Unitar Naţional Român.

Așa cum ți-am zis mai sus, la final de tur de cetate nu rata Catedrala Întregirii Neamului.

După ce termini cu interiorul cetății, vei putea lua la pas șanțurile de apărare ale cetății, unde, pe ici-pe colo, vei avea posibilitatea să zăbovești preț de-o bere, de-un frape, de-un suc, în funcție de ce-ți priește după așa o plimbare, ca mai apoi să îți vezi de drumul de întoarcere spre locul în care vei rămâne peste noapte.

Trebuie să recunosc că felul în care a fost restaurată cetate depășește multe alte lucrări de acest gen din țară, lucru care a și făcut-o cunoscută în rândul străinilor.

Tu, cititorule, ai avut ocazia să vizitezi cetatea? Cu ce impresie ai rămas după ce-ai vizitat-o? Dacă n-ai vizitat-o încă, ți-o recomand ca destinație de-o zi, dacă mergi într-unul din orașele învecinate.

Într-unul din articolele ce urmează am să îți povestesc câte ceva despre aplicația mobilă dedicată Orașului Alba Iulia, așa că nu scăpa din vedere actualizările de pe blog.