În a 4-a zi în Praga, am traversat încă o dată Vltava, revenind pe Podul Carol, de unde ne-am făcut intrarea în cartierul Mala Strana, nu înainte de a pune și noi mâna pe basorelieful lui Jan Nepomuk Neruda, confesorul reginei, soția lui Wenceslas al IV-lea, aruncat de pe pod din ordinul regelui pentru că nu a vrut să divulge secretele reginei. După el a fost numită și strada ce pătrunde în inima cartierului.
La pas prin Malá Strana
Bazele cartierului Malá Strana au fost puse în a doua jumătate a secolului al XIII-lea sub titulatura de oraș regal, iar aici au fost aduși meșteșugarii care au ajutat la construcția castelului. Cartierul a căzut pradă incendiilor și tâlharilor de-a lungul timpului și a fost cunoscut sub câteva nume, pentru ca în final să îi rămână numele de Malá Strana, Orașul de Jos.
Așa cum v-am spus mai sus, am luat-o la pas prin Malá Strana sau Orașul de Jos, nu înainte de a face o mică plimbare în parcul Vojanovy Sady, ramânând pe urmele regelui. Mai exact pe strada Nerudova ce urcă o colină printre case de o frumusețe rară, stradă ce a servit și ultimei părți a procesiunii de dinainte de încoronare a regelui.
Pe rege l-am regăsit în poveștile pe care le spun acum statuile de pe pod și clădirile ce străjuiesc strada.
Până să ajungem la palat, am trecut pe lângă Biserica Sf. Nicolae, din Piața Malostranské (Malostranské náměstí), construcție de început de secol XVIII în stil baroc praghez, unde se găsește o orgă ce încântă în fiecare seară urechile iubitorilor de muzică.
Din turnul bisericii puteți adăuga la colecția de priveliști care îți taie răsuflarea încă o panoramă asupra orașului, alături de cele din Turnul Petřín sau din Turnul Televiziunii.
De aici ne-am continuat plimbarea pe strada Nerudova, numită așa după jurnalistul și poetul Jan Nepomuk Neruda, a cărui placă memorială se găsește în capătul de sus al străzi, unde se face dreapta spre castel, Pražský hrad.
Am văzut o grămadă de case pe fațada cărora erau fie basoreliefuri, fie picturi, fie statui, lucruri ce reprezentau pur și simplu numele casei, așa cum e și Casa cu Miel Roșu, din imaginea de mai jos.
Spre sfărșitul secolului al XVIII-lea, în urma reformei administrative a regelui Iosif al II-lea, casele au primit numere pentru identificare. Deși acestea nu mai corespund cu actuala numerotare, încă pot fi văzute pe plăcuțele roșii; numerele curente sunt pe plăcuțe albastre.
3 palate completează din punct de vedere arhitectural suita de case de pe strada Nerudova. Unul dintre palate, cel care găzduiește și Ambasada României, la nr. 5, este Palatul Morzin, cu o fațadă creată la început de secol XVIII, ce prezintă o alegorie între noapte și zi. Pe fațada palatului, cunoscut și ca casa “La omul sălbatic”, a fost plasată, în anul 2001, o placă memoriala a lui Mihai Viteazul, pentru a marca trecerea sa prin acest loc în anul 1601.
Vis-a-vis de acesta, la nr. 20, se găsește palatul Thun-Hohenstein, acum Ambasada Italiei, care are pe portal doi vulturi cu aripile deschise. Ambele palate se înscriu în stilul arhitectural baroc. Mai sus, la nr. 33, se găsește Palatul Bretfeld, palat ce a găzduit de-a lungul timpului personalități ca Mozart sau Casanova.
O mică răscruce de drumuri anunță sfârșitul străzii, chiar în dreptul casei ce găzduiește pe fațadă placa memorială a lui Jan Neruda, de unde se face dreapta spre Piața Hradčanské și Castelul Praghez.
Castelul Praghez (Pražský hrad)
Temelia castelului a fost pusă în secolul al IX-lea ca o fortăreață de lemn, primind primele întărituri și fiind lărgit cu sisteme de fortificații abia în secolul al XII-lea. Cum Cehia a avut o istorie complicată, dacă mă întrebați pe mine, castelul a fost trecut prin foc și sabie și a cunoscut o grămadă de reconstrucții, ajungându-se în cele din urmă la ansamblul din prezent, un melanj de stiluri romanic, gotic, renașcentist și baroc, melanj care a inspirat și titlul primului articol din seria Praga.
Intrarea în castel este străjuită de o poartă pe care se află statuile a doi giganți, opere ale lui Ignác František Platzer, ce dă în prima curte a castelului, Marea Curte, ce datează din secolul XVIII.
De aici, prin Poarta lui Mateis, construcție de secol XVII, se trece în cea de-a doua curte interioară, curte ce păstrează urme ale unei fortificații romane, ca mai apoi să se treacă în cea de-a treia curte dominată de Catedrala Sfântului Vit.
În cea de-a doua curte, pe fațada unei basilici, statuia Sf. Petru veghează dintr-o nișă asupra celor ce se perindă prin curțile castelului, iar deasupra ei stă scris în latină următorul pasaj din Matei 16:18-19: Tu es Petrus, et super hanc petram / Aedificabo Ecclesiam meam, ceea ce înseamnă Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea.
Prima fundație a catedralei datează din anii 900, bazele actualei catedrale fiind puse abia la mijlocul secolului al XIV-lea. Catedrala a fost terminată dupa 600 de ani. Catedrala se găsește sub patronajul Sfântului Vit, lucru datorat relicvei Sf. Vit, adusă aici de Wenceslaus I al Boemiei, dar și de asemănarea de nume cu numele zeului luminii în mitologia slavă – Svantevit.
Interiorul catedralei este impresionant, fiind decorat în stil gotic târziu, cu vitralii colorate și statui ale monarhilor praghezi și ale arhitecților și artiștilor ce au luat parte la construcția și decorarea acestora. Întreaga istorie a catedralei este sumarizată în sculpturile de pe ușa de la intrare. Accesul liber e permis doar în nartex, de unde se poate vedea fără probleme întreg interiorul catedralei.
În apropierea catedralei se află Vechiul Palat Regal, reședința regilor Boemiei între secolele XII – XVII.
Din cea de-a treia curte am luat spre vechile scări ale castelului și am coborât undeva lângă stația de metrou Malostranská, nu înainte de a face o scurtă pauză la Muzeul Jucăriilor, unde, după cum comenta cineva pe Facebook la imaginea statuii copilului, un miner care a trecut pe la prânz pe acasă ne-a amuzat cât să uităm de oboseala ce se acumulase de atâta mers pe jos; asta și gândul la bunătățile și berea de la Pivovarský klub, despre care v-am vorbit în acest articol.
Turnul TV
După ce ne-am potolit foame și setea, am zis că e musai să ne clătim și ochii, de data aceasta cu o panoramă de pe malul drept al Vltavei, considerând că e o idee bună să urcăm în Turnul TV din cartierul Žižkov, un turn cu mai multe platforme de observare, cea mai înaltă la 100 de metri, și un restaurant la înălțimea de 63 de metri.
Turnul este cel mai înalt din Cehia, cu o înălțime de 216 metrei, iar la vremea construcției lui se încadra la construcțiile SF ale vremii, aer pe care încă îl poartă și azi. De asemenea, o atmosferă ciudată plutește în jurul lui, cel puțin așa cred unii, din cauza statuilor de copii ce se târăsc în sus și-n jos pe turn, creații ale sculptorului ceh David Černý. Așa cum v-am spus în articolul dedicat celei de-a treia zi în Praga, printre multele porecle pe care le-a primit turnul se numără și cea de cel mai înalt monument funerar, asta pentru că a fost construit pe locul unui fost cimitir evreiesc.
La turn se poate ajunge fie cu metroul, pe line verde, fie cu tramvaiul, stația la care trebuie să coborâți fiind Jiřího z Poděbrad. Din păcate, la momentul vizitei noastre, în turn avea loc un eveniment privat, drept pentru care nu am putut urca în el pentru a vedea Cele 100 de turnuri și din această parte a orașului.
De la turnul TV am mers pe jos, pe strada Vinohradská, până în Piața Wenceslas, unde s-a terminat și plimbarea noastră din ziua a 4-a.
Praga e frumoasă, cu o încărcătură istorică ce te obosește oricât de experimentat ai fi tu, așa că am lăsta pe ultima zi Palatul Regal de Vară și grădinile lui.
