Doi maramureșeni călătoreau cu trenul. Vine conductorul.
– Biletele la control, vă rog!
– Mă Gheorghe, noi avem belet?
– No.
– N-avem belet, domn controlor.
– Bani de amendă aveți?
– Mă Gheorghe, bani de amendă avem?
– No.
– N-avem bani, domn controlor.
– Vă bateți joc de mine? Bilet nu aveți, bani nu aveți. Atunci, ce dracu’ aveți?
– Ce-avem, mă Gheorghe?
– Avem abonament.
Încă de la darea în folosință către utilizatorii obișnuiți a sistemului de rezervare/emitere online a biletelor de tren, CFR Călători a încercat să popularizeze acest instrument online prin acordarea de reduceri la cumpărarea online a unui bilet dus-întors cu trenuri din aceeași categorie, fie prin acordarea de reduceri la plata online cu carduri Mastercard sau Maestro. Această din urmă promoție, pusă la dispoziția călătorilor din iunie 2011, a fost extinsă până la sfârșitul lunii noiembrie 2011, pentru ca mai apoi o altă promoție să îi ia locul, în aceleași condiții.
Pe toată durata lunii decembrie, călătorii ce cumpără bilete CFR online și le plătesc prin intermediul cardurilor emise sub sigla Mastercard (inclusiv Maestro), indiferent de banca emitentă, vor beneficia de o reducere de 25% din prețul final al biletului.
Emiterea biletelor de călătorie prin sistemul Bilete CFR Online nu mai necesită deplasarea la ghișeu
Câteva mențiuni legate de serviciul Bilete CFR Online:
- biletele se pot achiziționa cu cel târziu
două zile24 de ore înainte de călătoria în sine; - nu mai este necesară deplasarea la gară pentru verificarea datelor introduse în sistem la prima rezervare;
- biletele sunt emise via email de unde pot fi printate și folosite în tren, deși nu este obligatoriu atât timp cât se cunoaște codul scris pe bilet și se prezintă un act de identitate;
- se poate cere o restituire a valorii biletului cu 24 de ore înainte de călătorie, completând o cerere de restituire, ce se depune la unul din ghișeele de vânzare bilete sau direct online din profilul de utilizator;
- numărul maxim de locuri pentru care se poate face o tranzacție variază între 2 și 6, în funcție de tipul de vagon;
- nu se pot emite bilete online decât pentru trenurile ce circulă intern și permit regim de rezervare a locurilor, deci exclus trenurile personal.
Ca alternativă, cei încă nemulțumiți de sistemul de rezervare/emitere bilete CFR se pot folosi de automatele de bilete din gară, unde biletele sunt emise pe loc, fără a fi nevoie de un avans de 48 de ore pentru a putea cumpăra biletul cum se întâmplă online.
[via trans-ferro.com]
De vreo 2 ani toate biletele CFR pe iau de pe net. nu stiam de oferta aceasta ca nu merg prea des cu trenu(2 ori pe an) insa peste 2 zile am sa-mi cumpar unu. multam
Cătălin, bagă de seamă că numai dacă ai card Mastercard sau Maestro beneficiezi de acea reducere. 🙂
Multumesc pentru mentiune, insa ai doua greseli: biletele se pot cumpara online cel tarziu cu 24 de ore inainte, nu cu 2 zile si nu trebuie tiparite. In tren ai nevoie doar de un act de identitate si de codul scris pe bilet (ID bilet, vezi foto aici:https://www.facebook.com/photo.php?fbid=332054306810563&set=pu.141500935865902&type=1&theater). Acum o saptamana eram intr-un accelerat spre Petrosani si cand controlorul a ajuns la mine si i-am spus ca am bilet online m-a intrebat daca sunt Iulian Sirbu. Avem doua optiuni: a) Lumea inca nu-si cumpara bilete online sau b) nasul are o memorie fantastica? 🙂
Da, așa e. În primul caz nu știu ce a fost în capul meu, iar în al doilea caz am uitat completarea, deși nu este obligatoriu atât timp cât se cunoaște codul scris pe bilet.
Am corectat, mulțumesc!
O fi fost vreun naș blogger 🙂