Skip to main content

Primele automate de vânzare a biletelor de tren au fost puse în funcţiune

Anunţate în urmă cu mai bine de 2 ani şi testate la nivelul caselor de bilete din staţiile CFR, primele automate de vânzare a biletelor în sistemul xSellKiosk au fost date spre folosinţa  publicului călător vineri, 29 ianuarie 2010.

Automatele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern sunt uşor de folosit, prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat cititor de card bancar (POS). Acestea sunt prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru emiterea legitimaţiilor şi rezervarea locurilor, şi oferă o gamă largă de informaţii referitoare la:
  • Informarea călătorilor despre orele de plecare şi sosire a trenurilorr.
  • Vânzarea de legitimaţii de călătorie în trafic intern – se emit legitimaţii de bază, la tarif de preţ întreg, copii, elevi şi studenţi cu rezervarea locurilor doar la vagoane clasă.
  • Plata prin card a legitimaţiilor achiziţionate cu tipărirea chitanţei aferente pentru tranzacţia bancară. Sursa: CFR Călători

Un alt tip de info-chioşc ce permite plata prin card este cel ce facilitează plata taxelor şi impozitelor, tip de info-chioşc ce poate fi întâlnit în incinta a mai multe centre comerciale din sectorul 6 al Capitalei.

Nici Metrorex nu se lasă mai prejos şi promite ca până la sfârşitul primului trimestru din 2010, majoritatea staţiilor de metrou vor fi dotate cu câte un info-chioşc de la care se pot obţine informaţii legate de mersul metrourilor sau care va permite achiziţionarea de cartele magnetice de acces în staţii. Un astfel de info-chioşc funcţionează deja în staţia de metrou Unirii.

Petruș Lungu

În ultimii ani m-am plimbat ceva prin țară și prin afară, iar mai nou am înclinații spre cicloturism. De asemenea, practic la nivel de amator snowbording-ul și kiting-ul și încă mai fac față unor ture moderate de trekking. :)

9 păreri despre “Primele automate de vânzare a biletelor de tren au fost puse în funcţiune

  1. Vineri am facut un drum cu CFR-ul si chiar m-a uimit rapiditatea casierelor. In mai putin de un minut a servit 3 persoane din fata mea iar mie cred ca mi-a dat biletul in sub 30 de secunde. In conditiile astea sunt chiar foarte curios daca automatele vor avea succes pentru ca deja presimt niste cozi mai mari acolo decat la casa.
    In alta ordine de idei 9000 de euro un asemenea infochiosc este putin cam mult. Ultima data cand am vazut eu niste preturi cu greu ajungeai la 3 000 de euro cu tot cu soft pe care se presupune ca CFR doar l-a adaptat sa fie mai usor de folosit de pe un touchscreen.

  2. Păi, gândeşte-te că au avut în teste, la ghişeu, acelaşi sistem ca şi la info-chioşc de mai bine de 2 ani de zile. 🙂

    Într-adevăr, undeva, cineva şi-a făcut partea! Să sperăm doar că nu se va ajunge la aceeaşi concluzie ca în cazul liniei feroviare Gara de Nord – Otopeni.

  3. Pingback: Infospot la metrou
  4. Pingback: Harta punctelor de vânzare electronică a biletelor CFR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.