Plata parcării prin SMS, din ianuarie 2012 și în București

Din ianuarie 2012, Bucureștiul intră în rândul orașelor din România, în care plata parcării se poate face prin SMS.

Parking by cellphone
Foto: David Lisbona, Parking by cellphone via Flickr, Creative Commons Attribution

Dacă pentru orașe ca Timișoara, Oradea sau Satu-Mare sistemul de plată a parcării prin SMS a fost implementat de către firma timișoreană Timsoft PICONET S.R.L., iar pentru Cluj se aude că Astinvest e printre firmele participante la licitație, pentru București acesta va fi implementat direct de unul din operatorii de telefonie mobilă, și anume Vodafone. Sistemul de plată a parcării prin SMS, ce va fi introdus ca urmare a unui parteneriat dintre Vodafone și Administrația Străzilor București, va fi disponibil pentru început în parcarea din fața Atheneului Român (Piața George Enescu).

Procesul de plată al parcării presupune trimiterea numărului de înmatriculare al mașinii și timpul de parcare la un număr scurt dedicat, acestea fiind înregistrate într-o bază de date, ce poate fi verificată la nevoie, la fața locului, de pe dispozitive GMS (Geographic Messaging Service) de tip PDA sau smartphone.

Ce mi se pare ironic e faptul că primarul Capitalei crede că această soluție va desfinta rețelele de parcagii. Ca mulți alții sunt de părere că acestea vor există atât timp cât li se permite fie că parcarea se plătește prin SMS sau la un operator. Și nu, existența simultană a plății clasice și a celei prin SMS nu va rezolva această problemă.

După proiectul pilot este posibil ca modalitatea de plată să se extindă la o serie de parcări publice din centrul orașului. Poate că sistemul de plată va trebui adaptat și pentru utilizatorii altor rețele de telefonie mobilă (la același plan tarifar ca în rețeaua Vodafone), dând astfel posibilitatea unui număr mai mare de șoferi să folosească spațiile dedicate.

[via nocash.info.ro & Blog Tpark]

 

Total
0
Shares
3 comments
  1. Firma PICONET http://www.tpark.ro a implementat sistemul la Timisoara, Oradea si Satu-Mare si e participant la licitatia de la Cluj-Napoca. Tot PICONET a realizat si aplicatia de smartphone “SMS Parking Romania” descarcata de peste 5000 de utilizatori. TPark are peste 500.000 de SMS-uri primit in acest an si peste 75.000 de utilizatori unici. In aceasata piata, potrivit datelor operatorilor GSM PICONET este numarul unu la mare distanta de competitori.

    1. Multumesc pentru comentariu!

      Cred ca sunteti asteptati cu interes si in celelalte regiuni ale tarii, nu numai in Vest.

      Succes in incercarea de a intra si pe alte piete.

  2. Pingback: eTurism Bref (3)
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Quick boarding pe Aeroportul Otopeni

Next Article

Pachete turistice vândute prin programele de teleshopping

Related Posts
Total
0
Share