În continuare, focusul asupra acestui tip de aplicaţii va veni din partea dezvoltatorilor independenţi, administraţia publică focusându-se mai degrabă pe infrastructură şi alte probleme mai de impact pentru societate.
Este şi cazul aplicaţiei Nappoca, aplicaţie dedicată oraşului Cluj-Napoca, mai exact zonei de evenimente.
Aplicaţia afişează informaţii despre evenimente şi localuri din Cluj, informaţiile fiind furnizate de către situri de evenimente Cluj Life şi PartyTude. Informaţiile sunt organizate fie sub formă de listă, fie prin afişare pe hartă, localurile fiind afișate în funcție de poziția utilizatorului. Ce mi se pare interesant e faptul că aplicaţia oferă utilizatorilor posibilitatea de a adăuga evenimentele în calendar, fiind printre puţinele aplicații care oferă astfel de facilități pentru utilizatori.
Aplicația a fost dezvoltată de firma Fortune Intel, firmă de software și web development din Cluj-Napoca, firmă ce s-a ocupat și de dezvoltarea aplicației pentru TIFF 2013.