Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti a lansat, zilele trecute, în teste, noul sit web al companiei, mult mai modern şi mai intuitiv ca versiunea anterioară. Azi, situl a fost lansat oficial.
Meniurile aerisite şi bine structurate, împreună cu titlurile pentru conţinutul sitului au dat o altă faţă sitului de prezentare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. La momentul actual, situl poate fi accesat la cele două adrese: bucharestairports.ro şi otp-airport.ro.
Pe sit sunt vizibile 4 meniuri orizontale:
- meniul din header (meniu 1) din care se pot selecta aeroporturile din administrarea CNAB, secțiunea VIP sau secțiunea B2B;
- cel din care se pot accesa secțiunile ce conțin datele de identificare pentru oricare din secțiunile/facilitățile de mai sus și trimiteri către rețelele sociale (meniu 2);
- meniul asociat cu fiecare secțiune a sitului în parte (aeroporturi, VIP, B2B) (meniu 3);
- meniul din footer (meniu 4) cu date de contact și trimiteri către rețelele sociale.
Între meniurile 2 și 3 se interpune un slider cu imagini.
Pictogramele din meniul asociat cu fiecare secțiune în parte fac experienţa navigării şi mai vizuală, iar titlurile de pagini reuşesc să îţi capteze atenţia prin rotunjimile fontului, asta pentru că noul sit are integrate fonturi Google. Acest din urmă aspect nu se aplică şi pentru textul propriu-zis de pe pagini.
Dacă acum un an şi ceva umblam de nebun pe sit să găsesc hărţi ale aeroportului pentru ghidul noilor veniţi în Bucureşti, acum nu mai e cazul, hărţi ale terminalelor, distinaţiilor şi alte informaţii ajutătoare fiind disponibile de sit (de exemplu, cei ce aterizează pe aeroportul Otopeni, pot identifica uşor locurile din care pot achiziţiona cartele GSM locale).
Eu, unul, aş fi văzut hărţile mai degrabă interactive şi nu în format .pdf.
Atât meniul din partea dreaptă, cât și paginile asociate cu oricare din secțiunile accesate din meniul 4 sunt organizate sub formă de carduri, ceea ce dă un aspect aerisit sitului.
Din păcate, situl nu este optimizat pentru mobil, dar conform informaţiilor furnizate pe pagina de Facebook a sitului aeronews.ro, o aplicaţie mobilă va fi disponibilă în viitorul apropiat.
Odată cu lansarea sitului, CNAB a adoptat şi o nouă strategie de comunicare, dând dovadă de deschidere către social media. O nouă pagină de Facebook, Bucharest Airports, a fost lansată pentru a fi folosită strict ca platformă de comunicare cu publicul. De asemenea, au fost activate conturi de Instagram, Youtube, Twitter, LinkedIn.
O premieră pentru aeroporturile din estul Europei sunt asistentele virtuale, hologramele ce oferă pasagerilor informaţii referitoare la condiţiile de zbor.
Un site foarte bun, multumesc pentru informatie.