Salvati padurea! II

Cum şi în week-endu’ care doar ce a trecut vremea a fost caniculară, românu’ care nu şi-a permis încă să ajungă la mare sau la munte a luat cu asalt pădurile din juru’ Bucureştiului. Dacă acum câteva săptămâni relatam eu din interfaţa personal computerului despre româniada de la pădurea Cucu, săptămâna aceasta a fost rându’ pădurii Roşu să fie afumată cu arome de mititei, muşchiuleţ şi alte paseri din crescătoriile şi alimentarele de pe lângă domiciliu’ omului.

Pădurea e situată undeva la marginea cartierului Militari, iesirea spre Piteşti (nu cea de pe autostradă), satu’ Roşu, Comuna Chiajna. Dis de dimineaţă, în jur de ora 9, eram la faţa locului … nici o măsuţă de camping întinsă, nici o maşină încă … doar case cât vezi cu ochii de jur împrejuru’ pădurii … viluţe, vile, viloaie … tuciurii care munceau de zor la structurile de rezistenţă şi mormane de moloz, nisip, pietriş şi alte materiale necesare ridicării construcţiilor chicioase. Încet, încet şi-au făcut apariţia amatorii de grătare cu purcel, căţel, soacrele din dotare … grătarele au fost şi ele aranjate gata să fie încinse! Culmea şi aici aceleaşi insecte ciudate s-au făcut auzite, dar nu au fost chiar aşa deranjante ca cele de la Brăneşti.

Cum aproape de pădure e Dâmboviţa, înainte de a se vărsa (acumula) în lacu’ Morii (sau Ciurel) prin baraju’ de la Roşu, mulţi mergeau preţ de 5 minute până la luciu’ de apă pentru a se răcori. Aici primii defloratori ai luciului acvatic au fost pescarii amatori care au dispărut după ora 10, întru cât au apărut amatorii de plajă şi scăldat, ţăranii care au venit să dea luciu Daciilor ruginite şi să-şi spele covoarele din casă şi alde rromanes d’ăştia căruţaşi care-şi spălau caii şi hoiturile. Bineînţeles, aici era locu’ potrivit pentru manele d’alea andărgraund, frate: sper că o ştiţi p’aia cu “Por-tugalia, Por-tugalia … bâr, bâr, bâr” a lu’ Salam, da? că dacă nu o ştiţi sunteţi nişte inculţi.

Revenind la pădure … aici era mai liniştită atmosfera; nu se auzeau muzici decât răzleţ aşa, lumea căuta un loc mai însorit pentru a face plajă şi a se relaxa. Când s-a dat startu’ la grătare … toată pădurea era învăluită în fum şi arome care ar fi reuşit să prostdispună orice gravidă în luna a 9a. Razele soarelui abia mai reuşeau să penetreze plapuma de fum care acoperea coronamentu’ copacilor şi înlăcrima ochii grătarangiilor de serviciu. Cei 7 ani de acasă luaţi cu suspendare şi-au pus amprenta şi asupra locului ăsta … gunoaie mai multe decât iarbă … şi oameni care preferă să îşi ia micu’ în dinţi în condiţiile astea. Chiar aşa de greu să fie să cari după tine o pungă în plus în care să îţi iei resturile? Şi uite aşa a trecut şi săptămâna asta!

Dacă aveţi ocazia să ajungeţi în zonă luaţi seama că pădurea e mai rară aşa şi accesibilă până în inimă şi suflet, iar în cazu’ în care simţiţi nevoia să scoateţi la aer tot ce aveţi mai drag sau să luaţi aer la … hmmm! … mă scuzaţi! e mai dificil, existând riscu’ să fiţi priviţi din toate părţile.