Transformă cumpărăturile plătite cu cardul de credit BCR în puncte de loialitate Wizz Air

Cum vi se pare asocierea dintre o companie aeriană low-cost şi serviciile de creditare ale unei bănci? Nu, nu am concepţii greşite; ştiu, şi oamenii cu bani călătoresc cu low-costul. Dar nu consider, totuşi, o asociere potrivită având în vedere că un om cu capul pe umeri nu îşi va face credit pentru a călători şi va pleca în călătorie cu un buget deja disponibil. ştiu, cardul nu e în exclusivitate folosit pentru a acoperi cheltuielile călătoriei, dar ideea în sine poate speria pe unii.

Ca să revenim la subiect, prin toamna lui 2010, BCR a lansat, împreună cu Wizz Air, cardul de credit co-branded BCR Wizz Air.

Cei ce dețin un astfel decard beneficiază de puncte de fidelitate (2 puncte de loialitate pentru fiecare RON cheltuit la comercianți, și 4 puncte pentru fiecare RON cheltuit pentru achitarea de servicii Wizz Air) pentru fiecare cumpărătură efectuată cu cardul fie direct la comercianți, la POS, fie prin internet, puncte ce ulterior pot fi folosite pentru a cumpăra bilete de avion pe cursele Wizz Air (fiecare 100 de puncte însemnând 1 RON).

De asemenea, cardul ține loc și de asigurare de călătorie (asistență medicală, întârzierea mijlocului de transport plus asigurare de deces și invaliditate permanentă) și de asigurare a cumpărăturilor, fiind mai mult decât un card co-branded, mai exact un card cu servicii conexe.

Titularii de drept ai acestui tip de card, emis sub sigla MasterCard, pot cere eliberarea a încă două carduri suplimentare pentru membrii familiei sau pentru orice rudă de gradul I, care la rândul lor pot genera puncte pentru titular.

De asemenea, posesorii unui astfel de card sunt scutiți de taxa de rezervare pentru biletele de avion până la data de 31 august, 2012. Și aici tind să cred că e vorba de taxa de card/taxa de serviciu. Până la urmă este sau nu legală?

Mai multe detalii găsiți pe siturile celor două companii partenere: BCR și Wizz Air.

Chiar sunt curios dacă a reușit careva să strângă atât de multe puncte cât să poată cumpăra într-un an mai mult de două bilete dus-întors pe rutele Wizz Air.

P.S. Mă poate lămuri și pe mine cineva care e treaba cu applicația de Facebook BCR Wizz Air?

Total
0
Shares
4 comments
  1. Pingback: Carduri co-branded ce asigură facilități pentru turiști
  2. Pingback: Aplicaţie Wizz Air pentru Android | Ghid Turistic Digital 2.0
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Wi-Fi în autocar, poate și în tren sau, de ce nu în avion sau în mașina personală

Next Article

VreauTaxi, mini-agendă Android cu contacte pentru taxiuri

Related Posts
Total
0
Share