Cu siguranță nu ați putu trece cu vederea reclamele despre cetățenii europeni și drepturile acestora, drepturi ce se aplică inclusiv cetățenilor europeni cu chef de ducă.
Plecând de la premisa că cetățenii trebuie să fie informați oriunde s-ar afla pe teritoriul Uniunii Europene în ceea ce privește serviciile de transfer feroviar și aerian, Directoratul General al Mobilității și Transportului a lansat aplicația Your Passenger Rights.
Aplicația, disponibilă pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android, iOS, Windows Phone 7 și BlackBerry, aduce mai aproape de cetățenii europeni cu chef de ducă o serie de răspunsuri la cele mai uzuale întrebări legate de problemele cu care aceștia se pot confrunta într-o călătorie cu trenul sau cu avionul.
În majoritatea cazurilor, călătorii, cetățeni europeni, sunt sfătuiți să contacteze companiile aeriene sau feroviare de unde și-au achiziționat biletul de călătorie sau autoritatea pentru protecția consumatorilor din țara de origine a companiilor în cauză. Pentru acest din urmă lucru utilizatorii aplicației sunt direcționați către situl Comisiei Europene, sit neoptimizat pentru mobil. 🙂 Cred că ar fi fost mai la îndemână pentru utilizatori să poată alege serviciile în cauză dintr-o listă expandabilă sau să poată apela direct companiile aeriene.
Bineînțeles, în multe cazuri sfaturile au în centrul atenției asigurarea de călătorie și condițiile în care sunt emise cardurile de credit folosite la achizitionarea biletelor de călătorie, lucru pe care puțini turiști îl cunosc.
Pentru mai multe detalii despre drepturile posesorilor de carduri de credit asupra plăților pe care le fac citiți și articolul Ediția a V-a a seminariilor travelVision. Managementul partenerilor și rolul integratorului de plăți online.
[via airlinestravel.ro]