distanta.ro, acum şi planificator de rută pentru transportul în comun

distanta.ro, bus, stop, semanlizare, stradaCum orice turist este dependent de mobilitate din punctul A în punctul B, în interiorul unui oraş, orice instrument de planificare pentru transportul în comun este bine-venit.
Fie că vorbim de planificatoarele de pe siturile regiilor de transport, fie de cele independente de acestea, în ambele cazuri contează accesibilitatea şi uşurinţa în utilizare.
Foto: photosteve101, Bus Stop – yellow letters on the street via Flickr, Creative Commons Attribution
Dacă în primul caz instrumentele de planificare nu sunt chiar vizibile turiştilor, fiind concepute mai degrabă pentru localnici, în limba nativă, nu acelaşi lucru putem să spunem despre cele din a doua categorie. Sunt accesibile în mai multe limbi şi oferă acces la rute de transport în comun din mai multe oraşe din ţară, totul la nivel vizual, adică cu reprezentare pe hartă, nu doar sub formă de text.
De asemenea, aplicațiile sunt interconectate cu servicii externe pentru a le oferi utilizatorilor o experiență completă. Vezi exemplul transporturban.ro și parteneriatul cu getlokal.ro, și cea mai recentă actualizare, interconectarea (stringing of app) aplicației mobile Transport Urban cu aplicația Star Taxi.
Până de curând, transporturban.ro acoperea planificarea rutelor cu mijloacele de transport în comun din 8 orașe din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Timișoara.
distanta.ro, transport urban, traseu, simulare, taxi
Azi, aplicația web a fost devansată de o altă aplicație web – distanta.ro, de care v-am mai vorbit pe larg sau am mai menționat-o ca și comparații sau pentru funcționalități în articolele de pe blog. Așadar, cei ce accesează distanta.ro își pot planifica călătoriile cu transportul în comun din Alba Iulia, Brașov, București, Cluj-Napoca, Râmnicu Sărat, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turda.
Am îngroșat numele orașelor pe care nu o să le găsiți în aplicația Transport Urban, ceea ce înseamnă că distanta.ro vine cu plus valoare pentru cei doritori de planificat rute cu mijloacele de transport în comun din orașele respective. Din păcate, destul de greu de folosit dacă nu se cunosc numele stațiilor, acestea nefiind marcate pe hartă ca placemark-uri.
Actualizare din 9 aprilie 2013. Pentru a afișa toate stațiile dintr-un oraș faceți click pe una din iconițele asociate cu punctul de plecare sau sosire din caseta de căutare a traseului. La trecerea mouse-ului peste punctele ce reprezintă stațiile, veți vedea liniile de mijloace de transport în comun ce au trecere prin acele stații.
distanta.ro, statii, bucuresti
O altă facilitate a aplicației distanta.ro este simularea traseului cu taxiul din punct de vedere costuri, facilitate pe care o credeam abandonată, aceasta fiind tot timpul activă la nivel de oraș.
După cum observați, proiectele făcute pentru portofoliu ies la ieveală și se dezvoltă pentru publicul larg. E bine să ai de unde alege. Sper că în scurt timp să avem parte și de un planificator de rută pentru autobuzele, autocarele și microbuzele ce tranzitează toată țara. Știu, există autogari.ro, doar că îi lipsesc multe informații pe trasee care există în realitate.

Total
0
Shares
0 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article

Interesat de ce mai e nou în turismul electronic din România? Urmăreşte #eturismro pe Twitter

Next Article

10+ articole pe care trebuie să le citești înainte de a participa la seminariile #etravel13

Related Posts
Total
0
Share