7 tendințe de urmărit în rândul agențiilor de turism online, în următoarele 6 luni

Odată cu dublarea, în ultimii 5-6 ani, a numărului de turiști care, pe lângă vacanța de vară se relaxează și în una-două vacanțe scurte, de 2-3 zile, într-o destinație europeană, a crescut și numărul de agenții de turism care au făcut trecerea și în online, astfel încât să poată susține astfel de cereri. Pe lângă agențiile de turism online din piață, alte aproximativ 25-30 de agenții de turism, fie ele organizatoare, fie revânzătoare, au făcut trecerea de la modelul de business brick and mortar la click and mortar, unele implementând sisteme de rezervări și gestiune mai ieftine, altele mai scumpe.

Ca în fiecare an, Turism 2.0 face o radiografie a pieței de turism online din .ro, fie pe baza cifrelor raportate din piață, fie pe bază de trenduri.

CITEȘTE ȘI:

Odată cu schimbările menționate mai sus, au fost identificate 7 trenduri ce merită a fi urmărite în piață până la finalul anului 2019 și dincolo de acesta: agregarea de conținut, noi modalități de plată, împachetarea dinamică, itinerary builders, calendare de tarife, asigurările generale pentru produse conexe pachetelor turistice și dezvoltarea rețelelor offline de puncte de vânzare.

Agregarea de conținut

Agregarea de conținut în materie de servicii și produse turistice se face în două direcții: agregarea unui singur tip de serviciu într-un marketplace dedicat în care se pot finaliza rezervări și tranzacții sau într-un agregator de mai multe tipuri de produse turistice de la mai mulți furnizori într-un travel hypermarket sau one-stop shop, unde turiștii pot găsi în aceeași platformă bilete de avion, hoteluri, transferuri, rent-a-car, bilete autocar, croaziere, asigurări, tururi și experiențe etc.

Ca exemple avem intenția Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) de a realiza un marketplace pentru pachete de vacanță oferite de agențiile de turism membre, TravelBrands, travel hypermarket-ul rețelei TUI TravelCenter, recent cumpărată de Der Tour, sau marketplace-ul de transport al MementoBUS.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr antreprenor din Turda vrea să dezvolte o platformă online de turism integrată cu toți jucatorii din industria de turism din Romania

De asemenea, Eximtur a făcut investiții în această direcție în 2018, pentru a putea face interconexiuni cu sisteme internaționale.

Pe partea de experiențe, Vola.ro a fost agenția de turism online pionier în ceea ce privește oferirea de tururi și experiențe, dovadă proiectul Local Escapes. Deși pentru Vola.ro proiectul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, alți jucători din piață au început să integreze în platformele lor tururi și experiențe furnizate de agenții de turism specializate în această direcție, precum Viator, GetYourGuide sau, recent, Booking.com.

Împachetarea dinamică hotel + zbor de avion

Împachetarea dinamică sau dynamic packaging presupune combinarea mai multor servicii turistice, de obicei zbor, cazare, transfer sau rent-a-car, de la diferiți furnizori, într-un singur pachet, servicii ce pot fi facturate individual sau consolidat (o singură factură pentru toate produsele achiziționate). Împachetarea dinamică se poate face pe bază de reguli complexe de împachetare, precum sortarea rezultatelor în funcție de filtre predefinite (ratinguri, condiții de preț pentru pachete turistice, grupuri etc.). Combinarea pur și simplu a unui zbor + hotel, fără a ține cont de reguli specifice, se cheamă dynamic bundling.

Opțiunea se poate găsi ca zbor + cazare pe anumite site-uri de turism online sau ca City Break pe altele.

Recent, astfel de soluții au fost implementate de către eSky și Christian Tour, iar Eturia este în proces de implementare a unei astfel de soluții, ce-i va permite agenției să fie mai concurențială pe zona de vacanțe de plajă.

Soluții de itinerary builder pentru agenții de turism

Tot în zona de împachetare dinamică se încadrează și soluțiile de construire de itinerariu, utile agenților de turism (soluții B2B) ce ofertează potențiali clienți. Agenții, la fel ca și clienții finali ce-și pot alege varianta cea mai convenabilă de zbor + hotel, pot propune potențialilor clienți un itinerariu pe zile și ore de desfășurare, împachetând toate serviciile turistice necesare într-un fișier din care potențialul client poate finaliza direct tranzacția. În piață există soluții de construire de itinerariu, dar acestea împachetează desfășurătorul vacanței într-un fișier .PDF, clientul fiind nevoit să facă pași extra pentru a finaliza rezervarea pachetului turistic. Soluții precum Peakwork sau Sejour pot face acest lucru.

Eturia are în implementare un astfel de produs, pe care intenționează să-l dea în uz agențiilor proprii, în septembrie, urmând a-l face disponibil și direct clienților, până la sfârșitul anului.

Modalități de plată în trend cu fintech-urile

Instrumente de plată în pas cu noile tehnologii

Odată ce clienții se hotărăsc asupra serviciilor/produselor turistice ce satisfac cel mai bine nevoile lor aceștia ajung în pasul de plată. Conversiile cresc pe măsură ce clienții agențiilor de turism au la dispoziție mai multe instrumente de plată, de la plată cu cardurile de cumpărături ce permit plata online în rate, la soluții online pentru finanțarea pachetelor de vacanță, așa cum au implementat Fly Go și TUI TravelCenter prin intermediul procesatorului payU, sau posibilitatea de a plăti cu carduri emise de fintech-urile non-bancare, precum Revolut.

CITEȘTE ȘI: Bugetul mediu de vacanță al utilizatorilor Revolut din România a fost de aproximativ 700 de euro în vara lui 2018

Plata online cu vouchere de vacanță pe suport electronic

O altă metodă de plată de urmărit e plata online cu vouchere de vacanță pe suport electronic (card preplătit), care probabil va fi considerată viabilă doar dacă voucherele de vacanță vor fi emise în format electronic și pentru bugetari, volumele tranzacționate fiind mai mari decât până acum.

CITEȘTE ȘI: Doar 8% din voucherele de vacanță emise în 2018 au fost emise pe suport electronic

Soluții de plată offline

Dacă plata biletelor de avion, a serviciilor de cazare sau a pachetelor turistice se aliniază metodelor de plată descrise mai sus, nu același lucru se poate spune și în cazul biletelor de autocar, unde soluții de plată offline sunt cerute de către călători: încasări în rețele offline de parteneri, direct la șoferi, la pay point-uri, la terminale de tip self service sau prin SMS.

Plăți prin carduri de credit virtuale

Deși nu reprezintă încă un trend pe piața de turism din România, plățile prin carduri de credit virtuale sunt de luat în seamă. Această metodă de plată poate ajuta agențiile de turism într-o mai bună gestionare a proceselor de reconciliere și poate conferi o metodă suplimentară de securizare a tranzacțiilor. Mai jos un proces de plată prin carduri virtuale prezentat de un reprezentant eNett, într-o conferință organizată de Travelport pentru industria de turism din România.

virtual account numbers
Cum funcționează Virtual Account Numbers

Procesul de plata poate include un depozit garantat de o bancă, cu plată lunară către bancă, sau un depozit în contul funizorului de tehnologie ce generează numerele de carduri virtuale, depozit ce cade în grija agenției de turism.

Calendare de tarife

Specifice biletelor de avion, calendarele de tarife au fost extinse inclusiv pentru cazări, pachete sau bilete de autocar.

Turoperatorii locali au început să implementeze grafice cu tarifele hotelurilor din ofertă, lucru ce poate duce la creșteri în vânzările online. De exemplu, reprezentanții Paralela 45 au declarat că achiziția online a ajuns la 15% din volumul de vânzări, odată cu lansarea graficului cu tarifele hotelurilor din pachetele Paralela 45 pentru întreg sezonul.

Cel mai frecvent, calendarele de tarife sunt prezente pe site-urile de căutare metal, precum Momondo, site-uri unde doar se fac căutări, cei ce doresc să cumpere fiind direcționați direct către site-urile furnizorilor sau revânzătorilor.

Asigurările generale

Dacă un pachet complet de vacanță poate fi acoperit de o asigurare de călătorie de tip storno, serviciile achiziționate independent de acesta pot rămâne descoperite. Asta nu înseamnă că nu există soluții, există asigurări dedicate pentru orice, inclusiv pentru bilete la concerte, evenimente culturale sau sportive, închirieri de mașini etc. Aceste asigurări pot fi achiziționate la momentul achiziției acestor servicii, independent de pachetul turistic.

CITEȘTE ȘI: Clienții bilete.ro își pot recupera integral banii pe biletele online la spectacolele la care nu mai pot ajunge

Rețele de tip brick and mortar

Cum niciun turoperator local nu va ajunge la 100% vânzări online, în condițiile în care mare parte din business-ul lor se bazează pe rețele mari de agenții offline, motiv pentru care, pe fondul ultimelor schimbări din piață, vom vedea mișcări interesante în offline.

Eturia este unul dintre turoperatorii locali ce au confirmat faptul că, pe lângă focusul pe online, se vor axa foarte mult și pe construirea unei rețele de vânzări offline, prin intermediul agențiilor revânzătoare.

Deși nivelul de adoptare este scăzut, merită menționată ca și tehnologie de interes pentru zona de turism blockchain-ul.

Total
0
Shares
0 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
kerala, backwaters, houseboat

Creștere de 10-13% în rezervarea biletelor de avion pentru destinațiile europene, pe perioada verii

Next Article

Peste 65% din bugetele alocate marketingului în turism vor merge către marketingul digital

Related Posts
Total
0
Share