Aplicaţia Serve Hotel este o aplicaţie ce vine în întâmpinarea hotelierior şi turiştilor prin preluarea preferinţelor celor din urmă printr-o interfaţă web sau mobilă. Aplicaţia este dezvoltată de firma Mixture Industries Srl-D (SRL debutant), firmă în spatele căreia se află fraţii Alexander şi Andrei Stoica-Marcu, elevi din Constanţa.
Prin intermediul aplicaţiei Serve Hotel, clienţii unui hotel pot comanda din cameră micul-dejun, prânzul sau cina, având posibilitatea alegerii anumitor meniuri. De asemenea, aceştia pot interveni în cadrul serviciului de etaj, indicând ora la care doresc să se facă curat în cameră, sau îşi pot programa singuri accesul la piscină sau la SPA.
Prin aceeaşi interfaţă ce poate fi accesată de pe o tabletă dedicată aflată în cameră sau de pe propriile dispozitive mobile ale turiştilor, aceştia au posibilitatea să ofere sugestii sau reclamaţii într-o manieră simplă sau pot consulta informaţii despre obiectivele turistice pe care doresc să le viziteze.
Pentru a avea acces în aplicaţie utilizatorii trebuie să îşi creeze un cont pe situl aplicaţiei. Aplicaţia poate fi folosită atât de hotelieri, cât şi de administratorii de pensiuni sau apartamente.
Aplicaţia Serve Hotel există în variantă de testing, urmând a fi oferită spre folosinţă hotelierilor în perioada următoare, cei vizaţi fiind într-o primă instanţă hotelierii de pe litoralul românesc. Ba chiar proprietarul complexului Mistral Resort Moeciu s-a arătat interesat de testarea aplicaţiei în activităţile de zi cu zi ale unităţii. Costul unei licenţe de folosire este de 50 de euro lunar.
Pe scurt, Serve Hotel este o aplicație independentă de bell service pentru hoteluri, ceea ce poate da mari bătăi de cap hotelierilor, dacă aplicația nu este legată la sistemul de front-office al hotelului sau la sistemul de gestiune de restaurant. Asta pentru că efortul este același ca atunci când toate cererile mai sus menționate sunt preluate de recepționier sau de un operator de room-service care mai apoi le introduce manual în sistemul computerizat al hotelului. Poate aduce plus valoare hotelierilor, proprietarilor de pensiuni/rețele de apartamente care nu dispun de un sistem de gestiune a acțivității în cadrul acestora.
Conform articolului de pe adevarul.ro, fondul de investiţii japonez Nippon Venture Capital Ltd. s-a arătat interesat de aplicaţia fraţilor Stoica-Marcu, oferindu-le acestora 100.000 de dolari pentru implementarea aplicaţiei pe piaţa din Japonia.