Știți ce au în comun Bucureștiul, Bușteniul și Floreștiul? În toate cele 3 orașe boierul Grigore Cantacuzino și-a ridicat palate sau castele. Palatul din București, azi Muzeul George Enescu, și Palatul din Florești, Prahova, au chiar același arhitect. Deși mereu în drumul nostru spre munte, în apropriere de șoseaua Ploiești – Brașov, nu am fost deloc curioși să vedem Palatul Cantacuzino din Florești, sau Micul Trianon cum mai e el numit, așa că am profitat de escapada la spa, în Predeal, și la întoarcere am făcut un mic ocol până la Florești să vedem ruinele palatului.
Deși în ruină, palatul ar putea stârni interesul turiștilor, acesta fiind inclus într-un traseu istoric – Drumul Voievozilor. Drumul Voievozilor trece prin Floreşti, Filipeştii de Pădure, Filipeşti de Târg şi Ariceşti Rahtivani, și leagă 18 obiective turistice din patrimoniul cultural şi istoric al Munteniei. Printre acestea se număra și Palatul Micul Trianon și Monumentul Eroilor din Florești, ambele obiective găsindu-se pe strada Grigore Cantacuzino.
Floreștiul și-a luat numele după una din grădinile cu flori ale unuia dintre boierii locului, în timp fiind important punct militar pentru armata domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În secolul al XX-lea a devenit cunoscut datorită prelucrării petrolului și cauciucului și datorită fabrici de cauciucuri.
Palatul Cantacuzino sau Palatul Micul Trianon a fost ridicat între anii 1910-1916 de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, pentru fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino, Alice.
Ca arhitectură palatul se încadra într-un stil eclectic francez și impresiona prin elemente rococo și neoclasice. Palatul a fost proiectat după planurile arhitectului Ion D. Berindey,care, așa cum am menționat la începutul articolului, a mai proiectat și palatul de pe Calea Victoriei, în prezent, Muzeul Național George Enescu.
Palatul Cantacuzino din Florești a fost denumit și Palatul Micul Trianon datorită faptului că se inspira din arhitectura palatului Micul Trianon din grădina Palatului Versailles din Franța, fiind construit pe 3 nivele inegale, fațada fiind totuși inspirată din Marele Trianon.
La construcția palatului de la Florești s-au folosit materiale folosite în premieră la podul Regele Carol I de la Cernavodă: șina de cale ferată, betonul armat și granitul, dar și cărămidă și travertin, acesta din urmă regăsindu-se în exterioare.
După moartea Nababului, construcția palatului Domniței, cum a fost el cunoscut în primii ani de la zidirea pietrei de temelie, ar fi trebuit continuată de fiul acestuia, Mihail G. Cantacuzino, dar cum acesta și-a pierdut interesul, palatul a rămas neterminat.
A fost prădat de nemți și ruși dopotrivă în timpul celor două războaie mondiale, transformat în unitate de dresaj canin, CAP și, într-un final, în sanatoriu TBC care există și azi în anexele palatului, exact cum s-a întâmplat și cu Castelul Cantacuzino din Bușteni.
La momentul vizitei noastre, ruinele palatului erau acoperite de zăpadă, iar curtea la fel, așa că singura posibilitate de a-l admira a fost din stradă, peste gardul din cărămidă, din dreptul Monumentului Eroilor. De aici există vedere spre ceea ce a fost odată fațada sudică a Palatului Cantacuzino, două corpuri decroșate. Îmi pare rău că m-am concenteat doar pe ruine în ansamblu și deloc pe detalii ca basoreliefuri și ancadramente.
Ceea ce a mai rămas azi în picioare din tot palatul sunt zidurile exterioare până după primul nivel, lucru posibil datorită grosimii pereților și fundației și demisolului realizate din piatră brută.
Ca la orice palat cu ștaif, nici grădina nu era mai prejos, arbuști de esență rară și platani întregind peisajul din jurul palatului.
După cum am mai spus, nu am avut acces către partea din față a palatului, unde se întindea un mare bazin cu apă din care apa se scurgea în Râul Prahova.
Tot din strada Grigore Cantacuzino se vede castelul de apă înalt de 30 metri, care seamănă cu Turnul Chindiei de la Târgoviște, castel situat la vest de palat ce asigura alimentarea cu apă a acestuia.
Tot la momentul vizitei noastre, zidurile erau înconjurate de schele, semn că cineva se ocupă de restaurarea acestuia. De asemenea, Fundaţia Cantacuzino Floreşti şi-a asumat revigorarea acestui domeniu a lui Grigore Cantacuzino, organizând evenimente menite să readucă în memoria oamenilor istoria locului.
E trist când vezi ziduri care plâng, dar îmbucurător faptul că există o mică speranță ca acestea să rămână mărturii peste veacuri, pagini de istorie. Pentru a vedea cum ar fi arătat palatul dacă ar fi fost finalizat, vă invit să vizionați reconstrucțiile de aici.
