În 2018, vânzările online de asigurări de călătorie Gothaer au înregistrat o creștere de peste 56%

O scurtă analiză a portofoliului Gothaer pe segmentul travel (2018 vs. 2017) evidențiază faptul că vânzările online pe segmentul de călătorii au înregistrat, în termeni de Prime Brute Subscrise (prime încasate și de încasat, în perioada de referință, înainte de deducerea oricărei sume din acestea), o creștere de peste 56% în 2018, comparativ cu 2017. Cu toate acestea, brokerii reprezintă în continuare cel mai important canal de vânzări pe acest segment, intermediind peste 88% dintre asigurările de călătorie din portofoliul Gothaer.

Comparativ cu 2017, asigurarea pentru călătorii multiple – MyTRAVELS – a înregistrat o creștere de 80% în 2018.

Numărul de zile asigurate de asigurările de călătorie Gothaer

Majoritatea clienților Gothaer preferă să asigure exact numărul de zile petrecute într-un city-break sau într-o vacanță prelungită – 44% contractează o asigurare de călătorie pentru 2 – 7 zile, iar 46%, pentru 8 – 14 zile. De asemenea, o creștere ușoară s-a întregistrat și pentru asigurările de călătorie pentru cei ce călătoresc în interes de afaceri.

Asigurările de călătorie cu cea mai mare creștere (65%) sunt cele pentru cei care călătoresc în grupuri mari, turiști cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. Cu o creștere de 59% nici grupurile mai mici, formate din 4 – 20 de persoane, nu sunt de ignorat.

Aproximativ 90% din asigurările de călătorie emise de Gothaer în 2018 acoperă vacanțe în Europa și Turcia.

Sume maxime asigurate

Peste 86% din polițele de asigurare Gothaer oferă sume asigurate de până la 30.000 de euro sau chiar 50.000 de euro, o explicație fiind că clienții Gothaer sunt conștienți de costurile uriașe ale serviciilor medicale în străinătate și nu își asumă riscuri inutile prin contractarea unei acoperiri insuficiente. Cele mai multe dintre polițele de călătorie emise de Gothaer au fost încheiate pentru turiști cu vârste cuprinse între 6 și 59 de ani.

Cea mai importantă creștere a numărului polițelor cu acoperire pentru sporturile de agrement s-a înregistrat tot pentru Europa și Turcia, dovadă că românii își schimbă modul în care își petrec timpul în vacanță, incluzând acum mai multe activități sportive.

Probleme medicale întâmpinate de turiștii români

95% dintre dosarele de despăgubire plătite în 2018 au fost solicitate pentru accidente și boli.

55% din totalul cererilor înregistrate în 2018 pe segmentul de călătorii au avut drept cauză “Boli”, iar 42% au fost asociate cu “Accidente”. Per ansamblu, aceste două riscuri au generat peste 96% din totalul despăgubirilor achitate.

Pentru “Accidente”, valoarea totală a despăgubirilor plătite în 2018 a fost cu 11% mai mare decât în 2017, pe segmentul de “Boli” înregistrându-se o creștere de 14%.

Sporturile de iarnă (schi, snowboarding) au fost cele mai importante cauze care au stat la baza creșterii numărului de cereri de despăgubire în 2018, comparativ cu 2017. Pe de altă parte, cele mai multe dintre daunele achitate au fost înregistrate pentru evenimente în următoarele sfere: ORL, oftalmologie, cardio și intervenții chirurgicale.

CITEȘTE ȘI: Creștere de peste 70% pentru asigurările de călătorie de tip storno din portofoliu








Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
NAVITEL T757 LTE, navitel, navigator gps

Review de călător: NAVITEL T757 LTE

Next Article

Transportul alternativ de persoane a fost reglementat

Related Posts
Total
0
Share