Cum amicul Cătă, omul din spatele forumului douaberi.ro, face ceva research online pentru un viitor proiect, a dat peste un program de afiliere prin intermediul căruia utilizatorii de internet pot achiziționa bilete de autocar. Asta înseamnă să cunoști oamenii potriviți. Dacă știrile nu ajung la tine suficient de repede în mediul online, bazează-te pe oamenii din grupul tău de networking :). Uite că m-am luat cu lăudatul și am uitat că, de fapt, oamenii de la Bileteria S.R.L., compania care administrează și autogari.ro, au avut o intervenție pe blog și au amintit de programul de afiliere :). Nu știu cum se face că am ignorat mesajul respectiv.
Apropos, Cătălin, când treci pe la bancă să nu uiți să îmi plătești orele de consultanță pentru proiectul la care lucrezi. 😀
Este vorba de platformă de afiliere bileteria.ro, lansată spre sfârșitul lunii mai 2011, iar postul de față nu face decât să completeze postul amintit mai sus scris. Programul de afiliere se adresează atât agențiilor de turism, cât și altor terți ce administrează situri. Cei interesați se pot înscrie în programul de afiliere, completând formularul de aici. Operatorii de transport sunt în grija Bileteria S.R.L., iar rutele acestora acoperă atât România, cât și o parte din Europa; Spania, Italia, Bulgaria, Bruxel, Turcia mai exact.
Pentru a vă face o ideea despre felul în care arată/funcționează programul de afiliere implementat aruncați o privire pe bileteautocar.com, sit administrat, evident, de către Bileteria S.R.L., dar și pe autogari.ro. Locurile în autocar pot fi cumpărate direct online sau doar rezervate. O remarcă aș avea de făcut legat de bileteautocar.com: listele cu sugestiile de localități plecare/sosire se generează destul de greu, chiar și după 30-40 de secunde. Nu am observat acest lucru pe autogari.ro.
Sper să nu greșesc când spun că programul de afiliere este construit pe modului de rezervări online REZMax, unul din produsele dezvoltate de Bileteria S.R.L.
nu am gasit nimic de comisionul acordat de ei, ai vreo idee?
Din păcate, nu. Te poți înscrie în sistem și mai mult ca sigur ai să primești toate condițiile de afiliere, inclusiv detalii despre comision.
le-am primit, 2% este comisionul
Mulțumesc pentru completare!