TUI TravelCenter, doar 5% din vânzări vin din online

Ieri, 13 decembrie 2012, a avut loc prima conferinţă de presă Eurolines – TUI TravelCenter organizată de firma de PR Travel Communication Romania, firmă în care bloggerul Răzvan Pascu este managing partner.
Cum focusul blogului este pe turismul online, mă voi limita doar la activitatea din mediul online a agenţiei de turism TUI TravelCenter, mediu ce până în prezent a contribuit cu doar 5% la încasările acesteia.
De notat faptul că procentul mic de încasări din online menționat mai sus a fost susținut, probabil, de vânzarea de bilete de avion prin franciza TUI TravelCenter și mai puțin prin vânzarea de bilete de autocar prin platforma Eurolines, chiar dacă vânzările în ceea ce privește pachetele turistice au înregistrat o creștere de 121% în 2012 față de 2011. De asemenea, grupul Eurolines e bine ancorat în mediul online, ocupându-se printre altele și de dezoltare software pentru turism prin Dream Team Software și Touring IT Logistics, iar prin Nova Travel a demarat chiar și un program de afiliere online. Totuși, să nu ne pierdem în analiză doar de dragul de a face analiză, vorbim totuși de o franciză ce vine cu un know-how predefinit!
În cadrul conferinţei de presă a fost prezentat live jurnaliştilor şi bloggerilor invitaţi noul sit cu ofertele touroperatorilor germani al grupului Eurolines – TUI TravelCenter, sit unde românii îşi pot rezerva integral vacanţe online cu plata online prin procesatorul payU.

Video: Infotravelromania, Cosmin Marinof, ditector vânzări  TUI TravelCenter, testează noul sit TUI TravelCenter
Am testat puțin noua secțiune de pachete turistice pentru vacanțe și am constatat un aspect pe cât de util, pe atât de enervant pentru o parte din utilizatorii sitului. Chiar dacă spre deosibire de vechiul motor de căutare pentru pachete turistice au fost adăugate creiterii de filtrare suplimentare, ajutând din start utilizatorul, există un aspect care, cel puțin pe mine, m-a făcut să renunț la căutare: perioada de desfășurare a sejurului.

Cum vorbim de pachete turistice, se întâmplă mai rar ca utilizatorii să găsească disponibilitate într-o perioadă fixă. Mai degrabă ar fi trebuit adăugate încă trei filtre: turoperatori, tip cameră și filtru fix pe perioadele disponibile pentru pachetele comercializate de turoperatorii în cauză pentru tipul de cameră și alte aspecte selectate de către utilizator. Parte din acestea sunt prezente abia în prima fază de afișare a rezultatelor.
Toate pachetele turistice fac parte din ofertele turoperatorilor parteneri TUI TravelCenter, ceea ce înseamnă că situl comunică cu sistemele de gestiune ale acestora, cu siguranță printr-un GDS, lucru ce perimite înștiințarea utilizatorilor de indisponibilitatea acestora în cazul în care aceștia aleg pachetul în cauză.
Cum pachtele sunt importate din sistemele turoperatorilor germani, descrierile acestea au fost traduse automat cu ajutorul Google Translate.
Deși nimic nu este sigur, pe viitorul, probabil, lucrurile vor migra spre online, în condițiile în care în UK și țările nordice online-ul asigura aproximativ 60-70% din vânzările de pachete turistice, grupul TUI abordând deja acest mediu prin prisma promovării destinațiilor care au fost scose din catalogul anual de promovare (printre care și România).
[to-germani.tui-travelcenter.ro]
Total
0
Shares
0 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previous Article
harta dambovita, harta obiective turistice

Ghid turistic Județul Dâmbovița: Hello Dâmbovița!

Next Article

Când ai făcut ultima dată o rezervare la restaurant ... dintr-o aplicaţie mobilă?

Related Posts
Total
0
Share